Toamna
îngenunchez în faţa pădurii
ca în faţa plutonului de execuţie
Privirea îmi cade
răpusă
cearcăn peste frunze
în timp ce pomii toţi
se sting
şi se aprind
Norii stau nituiţi
în puncte de suspensii
şi capitonează cerul
din ecran
cu solzii lor nostalgici
E furtună spune crainicul
Toamna îşi ridică fustele ude
ca o mireasă însingurată
care smulge frunzele din ţâţâni
Ele sunt foile
pe care toamna îşi scrie
memoriile
Tu deschizi ferestrele toate înspre mine
şi rugina din aer mi se imprimă
singură pe degete
scriind poezii indescifrabile
În timp ce te caut
prin trupul meu fără de margini
mâinile mele dezbracă de zor copacii
iar pe pământ cad frunze
de parcă ar fi din nou
pentru prima dată toamnă