Numarul 3/2018 al României literare reuşeşte să revină pe traseul cronicii de carte după emoţionantul şi nostalgicul număr 1-2 prilejuit de interferenţa a trei momente: moartea Regelui Mihai I, Centenarul Marii Uniri şi Ziua „Mihai Eminescu”, Ziua Culturii Naţionale.

Gellu Dorian deschide numărul cu un articol-recensământ despre cele „douăzeci de ediţii ale premiului naţional de poezie «Mihai Eminescu» Opus Primum”. O realitate cruntă rezultă din articol. Din cele douăzeci de ediţii (anumite ediţii au avut doi câştigători) au rezultat 32 de câştigători, neincluzându-l aici şi pe cel mai recent, Marcel Vişa. Dintre toţi aceşti debutanţi, aşa cum reiese din articolul lui Gellu Dorian, foarte puţini au reuşit să confirme şi să rămână în peisajul poeziei de azi, chiar dacă autorul se arată mult mai indulgent. Iată, tot aici, şi o statistică a editurilor care au dat câştigătorii aceastor ediţii: Editura Vinea – 9 cărţi, Editura Cartea Românească – 8 cărţi, Editura Tracus Arte – 3 cărţi, Casa de Editură Max Blecher – 3 cărţi; Cronica, Axa, Semne, Timpul, Univers, Convorbiri literare şi Junimea – o carte. Gellu Dorian concluzionează printr-o frază excelentă: „în această perioadă, destul de lungă, a apărut la mulţi dintre ei [la câştigători] un pericol pentru noul val, şi anume noul loc comun. Acest efect, rod al conexiunilor şi modelelor neconfirmate, ale lecturilor doar între ei pe net, fără selecţie, necontrolate, cu efecte mimetice, care, aşa cum am văzut, sunt justificate prin câteva nume”.

În concordanţă apare şi cronica lui Daniel Cristea-Enache despre cel mai recent câştigător al premiului de debut, Marcel Vişa cu volumul Dumnelike. Şi acest ultim premiu a stârnit reacţii, însă un lucru este cert, Marcel Vişa se bucură de un succes pe care încă trebuie să-l confirme.

Tot cronică de poezie semnează şi Răzvan Voncu, la Opere de Ştefan Aug. Doinaş. Teza se învârte în jurul „conului de umbră” în care a căzut poetul. Uşor reducţionistă, eticheta de „barochist” pe care Voncu i-o atribuie lui Doinaş (de altfel, la Doinaş s-a mai vorbit despre această dimensiune) rămâne să fie nuanţată.

Nicolae Manolescu semnează o cronică la o ediţie atipică a Academiei despre poezia lui Ion Creangă. Ideea că totul trebuie publicat, mai ales în cazul marilor scriitori, îşi face drum şi în literatura noastră.

Un număr dens al României literare, ca de obicei.