este genul acesta de nopţi, în care, după ce
te-ai certat cu iubita pe tema iubirii (ea vorbea
despre iubire şi atât, eu vorbeam de iubire
de parcă aş fi analizat o poezie postmodernă)
cum spuneam, după ce te-ai certat cu iubita,
stai şi bei cafea toată noaptea, şi speri că vei
reuşi să înşiri acea întâmplare în versuri
- aşa cum încerc să fac eu acum -
şi sperând că la final va ieşi ceva frumos.
încerci să-ţi faci un scop din asta,
iar singura ta consolare (pe lângă trupul gol
al iubitei care doarme lângă tine)
este câte un citat frumos, ca acesta din Oscar Wilde
care spune că:
poetul se eliberează de o suferinţă
pentru o altă suferinţă.
nu aş putea să ratez o noapte ca asta
doar pentru că îmi este somn.
cât de crud să fiu să ţin doar pentru mine
aceste versuri, care nu vor fi citite de nimeni
niciodată.
cum spuneam, ne tot certam şi cearta părea
că nu se va termina niciodată.
eu încercam să-i explic că iubirea este un dialog
al sferelor noastre, iar ea o tot da că iubirea
înseamnă că ne înţelegem bine,
credeam că pot să definesc iubirea
mai bine decât ea doar pentru că teancul meu
de cărţi citite era mai mare decât teancul ei.
iată-mă, acum, la ora 4:55 dimineaţa
aştept să înceapă meciul dintre
Floyd Mayweather şi Manny Pacquaio.
mâzgălesc pe foaie aceste cuvine calde
ca un ou de găină abia făcut
cuvinte rostite cu doar două ore mai devreme
cuvinte calde şi delicioase.
fără rimă, fără tăieturi, fără metafore
fără fără...
poate doar cu un strop de speranţă că
îmi va ieşi biletul la pariuri.