Conducerea / Contact / Echipa / Editura / Fil. Craiova USR     








Poezie

        de Ionuţ Pătularu

De-mi vei tăia

De-mi vei tăia mâinile

Îmi vor creşte aripi

De-mi vei tăia aripile

Îmi vor creşte gânduri

De-mi vei tăia gândurile

Vor creşte din mormântu-mi chiparoşi, stejari şi curpeni

De-mi vei tăia pădurea

Îmi vor rămâne amintirile

Şi nu mă vei ucide-n veşnicie.

Călugărului meu Zen

Mă urmăreşti de-atâta timp

Mi-ai desluşit şi lacrima şi jocul

Sunt doar copilul tău flămând

Ce-aşteaptă să te prindă-n gânduri,

Mă urmăreşti cu patimă în vis

Chemarea muntelui pleşuv mă cheamă

Dar au crescut atâtea rădăcini pe mine

Iar scoarţa gândului mă doare

Şi barba ta şi părul tău cărunt

Îmi sunt atât de-aproape, chiar acum le simt în palme

Atunci când te-am atins, ai suspinat

Călugăr blând şi alb, aşteaptă-mă!

Căci va veni şi vremea când ne vom contopi

Iar barba ta şi ochii tăi senini îmi vor şopti balada timpului dincolo de timp

Ce mi-ai promis-o, atunci când însetat

Mi-ai dat să beau din ulciorul tău de lut amestecat cu lumina zenică

Călugăr alb şi blând, aşteaptă-mă!

© 2007 Revista Ramuri