Conducerea / Contact / Echipa / Editura / Fil. Craiova USR     








Poezie

        de Iulian Boldea

ziua de azi

nu ştim motivul întristărilor noastre

ziua de azi nu ne spune nimic

ne instalăm temeinic în prezent

cu voluptatea nemişcării

pe care ne-o predau profesorii noştri eleaţi

dincolo de bunătate şi de bună-cuviinţă

nu mai vedem nimic

doar amintirea unui chip dimineaţa

un chip obosit şi atroce

care adevereşte starea de fiinţă

un chip în care ne retragem cuminţi

ca în cochilia prezentului

de acum şi dintotdeauna

despre adevăr

ne-am întors către ele astăzi în după-amiaza aurie

ne-am întors către moire şi către nimfe

cu feţe mâhnite căutând desăvârşirea

în urmele lăsate de minotaur la ieşirea din labirint

ne răsună în auz respiraţia hopliţilor

hălăduind pe câmpiile eladei

adevărul timpului prezent e eternitatea lui

încercuită de memoria noastră tămăduitoare

palimpsest

astăzi locuim într-un palimpsest

astăzi suntem prea încântaţi de umbra unei litere

emoţiile devin cuvinte gândurile tresaltă

în jocurile de limbaj ale poeziei

astăzi se năruie după-amiaza

şi toamna şi lucrurile toate

în freamătul unei metafore

care ne conţine şi ne mistuie

cu totul

dincolo de labirint

minotaurul cu corpul nefiresc

e dincolo de labirint în amiaza clară

în liniştea concisă a lumii

orbit de lumină hăituit de miresme de forme

lipsit de apărare

victimă a propriei sale

îndrăzneli

desăvârşire

desăvârşirea e felul zeului de a fi

de a respira de a se reculege

mireasma e modul de a fi

al florii încercănate de rouă

surâsul e modul nostru de a iubi

în tăcere limitele

aceste nevăzuturi

neînţelese

iubitori ai ordinii

au venit ei iubitorii ordinii

să adulmece ritmuri şi destrămări

dar noi de unde să ştim dacă

grăuntele sensului creşte în adânc

dacă depărtarea începe

în subteranele igrasioase ale amintirii

în carnea luminii acolo unde sinele se întâlneşte cu sine

în spaima anatomică în păpuşa

isterică a subconştientului

care nu mai scoate nici un cuvânt

şi se întoarce spre noi cu privirea pierdută

concentrată în ea în chiar viscerele

care îi anunţă dispariţia

era acolo

răul era acolo închis în câteva cuvinte

nespuse încă

cu siguranţă era acolo şi nu putea fi

alungat sau îmblânzit

nu am mai auzit nimic despre el

ca şi cum o fantasmă i-ar fi luat locul

dar era acolo răul

cu siguranţă

acolo era

înţelesul

adevărul s-a scurs în eroare

înţelesul s-a aşezat solemn

dincolo de zid

în crăpăturile din priveliştile arse

în ochii nedumeriţi

acolo unde

totul nu mai înseamnă

de fapt nimic

durerea

durerea nu este a noastră

ea a rămas în urmă

nu ne mai aparţine

durerea nu mai are semnalmente

sau date personale

e ca o iertare târzie

de care nu ne mai aducem aminte

© 2007 Revista Ramuri