I Ce-ar fi Ulise fără călătorie? Călătoria transformatoare. Despre el, ca despre oricare alt călător, se poate spune:
Un om a plecat un altul s-a întors
și aceasta nu este o metaforă
cel care a plecat
era dintotdeauna călător
cel reîntors, dimpotrivă,
fusese pur și simplu înșelat de pământ
Călători dintotdeauna suntem. Nimic nu există în afara călătoriei. Ceea ce contează nu este nici plecarea, nici sosirea, ci drumul parcurs. Odiseea, asta este. Drumul. Îmbogățirea prin întâlnirea cu altul. Astfel au adus Ulișii din lumea întreagă, apropiindu-se de Europa, experiența universală pe continentul nostru. Dacă există ceva cu care europeanul se poate identifica, aceasta este: experiența universală adusă prin călătorie. Experiența focului, a roții, a tot. Într-un singur loc, chiar dacă ar fi acesta Europa, se află puțin. Pentru umanitate, cel mai mic numitor comun este universalul.
II Călătoria se face de la și spre. A fost Roma, a fost Grecia, au fost toți ceilalți, înainte și după. De atunci numărăm în cifre arabe, știm că Homer, părintele lui Ulise, era turc, scriem într-un alfabet a cărui filiație își are obârșia în Mesopotamia, zona dintre cele două fluvii, Tigrul și Eufratul, Irakul de astăzi. Fiecare dintre gesturile noastre cotidiene este universal: a bea o cafea, o ceașcă de ceai, a-i pune sau nu zahăr, a fuma sau nu o țigară, a ne condimenta mâncărurile, a mânca cartofi, a merge cu bicicleta, cu mașina, cu trenul, a ne încălzi, a ne îmbrăca, a ne așeza, totul este universal, vine de la, merge spre. Când, ca Ulise, călătorim, universalul din noi ne însoțește.
III Niciuna dintre cele trei religii pe care le avem în noi, chiar fiind agnostici sau atei, nu este europeană. Fie că suntem evrei, creștini sau musulmani, originea noastră religioasă comună se află la Ur, în Caldeea, deci în Irak, pământ al lui Avraam. Și dacă sărbătorim, de Crăciun, nașterea lui Isus, spre Bethleem, în Palestina, ne deplasăm. Orice am face, suntem fiii călătoriei, fiii lui Ulise, ai transformării noastre identitare.
IV Scriu și cuvintele mele pleacă, fiindcă ele știu că vin de undeva. Limbile mele au o matrice comună al cărei punct de gravitație se găsește departe de aici, în timp și în spațiu. Ce miracol a făcut ca vorbirea îndepărtată să poată să ajungă la mine? Tot Ulise. Infinita călătorie a cuvintelor care modelează fără încetare limbile. Chiar și pe aceea de care ne e atât de teamă astăzi, engleza, lingua franca a epocii moderne, numită anglo-saxonă întrucât s-a născut din două popoare…germanice și din graiul lor. Un grai care, pe pământul Albionului, a întâlnit franceza veche importată prin normanzi. Engleza este un produs de export franco-germanic. Așa cum franceza este un produs de export roman. Și latina un produs de export grec. Și greaca…Că America reexportă astăzi anglo-saxona e în firea lucrurilor. Exemplu: «budget». Un cuvânt care, în aceste timpuri, face foarte rău culturii. Un cuvânt englez, ni se spune. Aș vrea eu. Un anglicism? Nu. Întrucât la origine se află francezul «bougette», anterior acestuia, desemnând un mic sac de piele, o punguță menită să țină bani. Cuvintele, limbile călătoresc. Fiecare cuvânt este un Ulise supraîncărcat de istorie. Nu-i trântiți ușa în nas!
IV Dar a călători înseamnă și a se transforma. «Un om a plecat un altul s-a întors». Când aud numele lui Ulise, balena este cea care îmi vine în minte. Iat-o părăsind pământul ferm, se spune că, într-o viață anterioară, ar fi fost un câine de mărime disproporționată. Întreprinzând lunga călătorie spre lenta metamorfoză. Sărind în apă, știa ea că pentru a supraviețui avea să opereze asupra sa atâtea transformări? Că decât cu sacrificiul morfologiei sale va ajunge să se simtă cât de cât în largul ei în valurile noii ființe? Sacrificiul l-a făcut. S-au dus mai întâi labele, în favoarea înotătoarelor. În sacrificiu, a da înseamnă a obține. Apoi restul: până acolo încât, dintr-un animal terestru patruped, s-a născut o vietate mai mult sau mai puțin pisciformă, aptă să străbată fluviile și mările în lung și-n lat în căutarea unei noi ființe.
Astăzi, s-ar spune asta, vorbind despre oameni,
și se poate spune, de asemenea, despre un cuvânt care pleacă spre o altă limbă,
și o spun despre Ulise, fiindcă soarta sa este cea a balenei,
și o voi spune, în sensul acela,
despre milioane, ba chiar despre sute de milioane de oameni și de femei,
câinele, făcându-și această lucrare de transformare,
s-a adaptat noului joc.
(Unii, dar ei se înșală, ar merge până la a vorbi de integrare, ba chiar, pentru cei mai neștiutori, de asimilare. Se înșală pentru că a existat metamorfoză, și trecerea de la o stare la alta s-a supus inextricabilului secret al creației și al complexității umane.)
Ei nu văd decât ceea ce se vede. Ei nu i-ar elibera viză lui Ulise. Or nimic nu se vede.
V Balena bate maiestuoasă din coada sa redutabilă spuma zilelor, înainte de a dispărea subit în adâncimile întunecate unde, altfel decât la lumină, îi revine memoria unui secret purtat în ea din clipa în care, transfigurată de nu se știe ce dorință, și-a început lungul exil acvatic. Acolo, în abisul submarin, se arată secretul său.
În ciuda mileniilor de călătorie, în ciuda tuturor eforturilor sale de adaptare, de transformare, în ciuda distrugerilor multiple pe care le-a exersat asupra ei însăși, sacrificându-și blana, în ciuda a toate acestea, a păstrat, bine protejată sub carapacea pielii, acel ceva de la care ar fi trebuit să înceapă mutația. Plămânul. Memoria drumului.
Când a acționat, a fost zăpăcită?
Nu știa că salvând pompa de respirație terestră se condamnă la eterna călătorie? Că niciodată
n-o să fie pește între pești, așa cum deja nu mai era locuitoare a pământului, metamorfoza sa mergând prea departe?
Iat-o oprind ferm,
la jumătatea drumului,
destinul său,
încremenită într-o mare a nimănui,
gâtuită în cămașa de forță a unui
«nici, nici»
nici pește, nici ființă terestră,
prizoniera unui pământ care ,se întinde
de la «nu încă» la «deja nu mai».
Ca Ulise. Eternul călător. Călători dintotdeauna suntem. Nimic nu există în afara călătoriei. Ceea ce contează nu este nici plecarea, nici sosirea, ci drumul parcurs.
Odiseea, asta este. Drumul. Memoria drumului. A veni de la, a merge spre. Țara întinzându-se între provizoratul definitiv și definitivul provizorat.
Cu condiția ca porțile să fie pretutindeni deschise.
Traducere de
Gabriela GHEORGHIȘOR