Lui Marin Sorescu
Îşi făcea înainte, piscanul, timp să mai
vorbească şi cu sfinţii, cu Dumnezeu, cu cei
trecuţi de la cele lumeşti
în verdea ceriului pajişte
unde îşi văd de brichiseli gospodăreşti
şi păzesc bisericeşti comorişte
(ori îngerul îi zoreşte din codirişte)
Acum ioc
Nu-şi ştie de cap, mereu prins cu zorul
tăinuie numai cu televizorul
Eu nu cunosc numerele de telefon
ale părinţilor mei morţi.
*
Păi la cutremurul din 47, cumplitul
în toiul întunecat al nopţii,
visară mătuşile Ţălica şi Eta
pe Sfânta Fecioară.
(Erau atunci nişte copile, dar foarte
credincioase.)
Şi ce le spuse Preasfânta
aia făcură.
Îşi treziră Hai, maică!
(părinţi şi opt fraţi), de
ieşiră, înotând în cămeşoaiele largi,
speriaţi şi chiauni de somn.
În bătătură.
Până se domoli
buitul de tobe al adâncurilor. Şi groaznicele
cârtiţoaie de sub pământ îşi stinseră
scurmatul
lopetelor uriaşe,
dărâmătoare de chirpic,
olaturi, palaturi.
Eu nu cunosc numerele de telefon
ale părinţilor mei morţi.
*
Iar taicu Ugeană ştia ziua şi ora exactă
când urma
să-şi dea duhul bunului Dumnezeu
vreun consătean.
Eu nu îi am însă vorba pălişe,
şaga-i uşure
ochii lui mari. Ceţoşi şi albaştri
ca o mare sfiită de viţa de vie
din grădina-i de la pădure
coaptă în nisipişe
*
Iar groaznicele cârtiţoaie de sub pământ
nu se vor mai sinchisi că
nevinovatul
nu se cuvine moloz şi fărâme
să piară în somn.
Când alt cutremur va să dărâme
ţara şi satul.
Rupându-ne trunchi şi cotoaie.
*
Mă încenuşeşte oftatul.
Ce să mai sper?
Eu nu cunosc numerele de telefon
ale părinţilor mei morţi.
Nu au nici Messenger.
Acolo
În cer.