Născută în 1931 la Atena, din părinţi originari din Kalamata, Kiky Dimoula şi-a făcut debutul literar cu poemul Umbra, în 1950, în periodicul Nea Estia (Noua Vatră). Primul volum (Poeme) îi apare în 1952, cu numele dinaintea căsătoriei (Kiky Radou). În perioada 1949-1974 a făcut parte din colectivul de redacţie al periodicului O Kyklos (Cercul, finanţat de Banca Greciei). Pentru activitatea sa literară, a fost distinsă cu următoarele premii: Premiul al II-lea de Stat pentru poezie pentru volumul Puţinătatea lumii, în 1971; Premiul I de Stat pentru poezie pentru volumul Bucură-te cândva, în 1988; Premiul pentru poezie, al Fundaţiei Kostas şi Eleni Uranis, sub egida Academiei din Atena pentru volumul Adolescenţa uitării, în 1994; Premiul de Excelenţă, din partea Academiei din Atena (în 2001), a cărei membră a devenit în 2002, la secţiunea Literatură-Poezie. A mai publicat următoarele volume: Bezna 1956, 1990; În absenţă 1958, 1990; Pe urme 1963, 1989; Trupul meu din urmă 1981, 1989; Pentru o clipă împreună 1999; Opere reunite 1998; Sunetul îndepărtărilor 2001. A fost tradusă în mai multe limbi de circulaţie. În prezent, este preşedintele Fundaţiei Kostas şi Eleni Uranis.
Din volumul antologic Poeme, ediţia a 9-a, Editura IKAROS, Atena, 2011:
ISTERIE
În seara aceasta
cu înfricoşare
la fereastră
dezlănţuirea-mi izbucni
strigând:
Ajutor, mă strangulează, ajutor!
Asta s-a petrecut deodată
pe când ne aşezaserăm la masă
pentru cină,
pe când scoteam ştergare din cutii
spre-a nu se murdări nimicurile
şi ne-aşternurăm pe mâncat
cea de pe urmă-mbucătură a zilei
murmurând clipă de clipă
costisitoare masă,
scumpă masă,
viaţa, ce tare s-a scumpit!
SOARTĂ COMUNĂ
Drumurile mele,
drumurile voastre
şi atât.
Acela,
eu
şi atât.
Lunile de mai, nupţiale
şi atât.
Paşnicul sentiment,
cuţitul ascuns
şi atât.
Setea călătoare,
buna samariteană
şi atât.
Lunga viaţă a viselor,
zelul speranţelor
şi atât.
Săritoare jurăminte peste vreme,
amintirea desfrunzită
şi atât.
Trebuinciosul soare,
neaşteptata voie bună
şi atât.
Întrecerea galbenelor frunze
într-o cădere calmă,
poezia ce le dă însufleţire
şi atât.
Arşiţa,
ploaia
şi atât.
Zbuciumul vostru,
zbuciumul meu
şi atât.
Iniţierea statuilor
în felul nostru de-a aduce plictisirea
jertfa eternei Ifigenii
pentru o boare de vânt
şi atât.
Învăţarea cuvintelor
de a trece prin tăcere
învăţarea tăcerii
de a trece prin cuvinte
şi atât.
Viitorul sub straşnică pază
şi în final răpirea lui
de către acesta:
inutilul.
NU ARE ROST
Din când în când ne aminteşte viitorul
oricât de-ndepărtat ar fi,
mereu primim câte-un mesaj
întotdeauna scris în grabă,
pentru că el se duce neîntrerupt
departe, mai departe.
Ce poţi să faci?
Cuvinte scrise şi rămase-n necitire.
Nimeni nu ştie, dintre noi,
să buchisească însemnările din viitor.
Decât doar câteva
speranţe scrise.
Nu are rost.
INDIRECTA APATIE
Binecuvântat Obstacolul
de trei ori fie.
Arbore al justificării de umbre aruncătoare
precum că nu suntem de vină noi
spre a găsi o răcoroasă dezvinovăţire
diriguirea cea fugară
spre a gusta în treacăt
alibiul lefei de o zi
a noastră Alienare.
CONIAC FĂRĂ STELE
Zadarnic trec cuvintele înlăcrimării.
Când vraiştea prinde glas, să amuţească rânduielile;
Pierzania-i umblată şi păţită.
Acum cuvine-se ca inutilului să-i stăm alături.
Încet-încet să-şi regăsească amintirea graiul
spre-a da frumoase sfaturi de viaţă-ndelungată
celui ce-a răposat deja.
Să stăm alături de această mică poză
ce-n floarea viitorului încă se-arată:
tineri îmbrăţişaţi făr-de folos
pe neştiute-n faţa unui ţărm voios.
Nafplion, Eubeea, Skopelos?
Ai spune
că atunci nu era marea.
Să stăm alături de această fotografie mică
ce încă-n floarea viitorului se află:
tineri îmbrăţişaţi în van
în faţa voiosului ţărm fără de nume.
Nafplion, Eubeea, Skopelos?
Ai zice
atunci că marea nu era.
Din volumul antologic Pentru o clipă împreună, ediţia a 7-a, Editura IKAROS, Atena, 2010: