Folosindu-se de variate forme de expresie: de la sculptură, obiect, pictură, până la print digital şi instalaţie sonoră, Darie Dup explorează un concept cu care nu foarte mulţi dintre noi suntem familiarizaţi. Astfel, titlul poate părea epatant. De fapt, este. În mod intenţionat.

Parte a unui vocabular tehnic, specific industriei tiparului, sintagma „lorem ipsum” rezumă tipul de text (extras din limba latină) folosit într-o fază preliminară pentru a uşura evaluarea designului unei viitoare publicaţii sau a unui site web. Înşiruiri de cuvinte, culese fără conservarea unui sens, acestea facilitează privirii accesul – „necontaminat” de conţinut – la o primă impresie asupra aspectului paginii. E ca şi cum am privi de departe un tablou şi, din cauza distanţei prea mari, nu am putea ataşa un sens formelor, fiind astfel în contact nemijlocit şi exclusiv cu culorile distribuite pe suprafaţa acestuia. Altfel spus, un mijloc de a te ajuta să te opreşti, cu percepţia, la suprafaţă. Mai avem în zilele noastre nevoie de ajutor pentru asta? Nu. Dar avem nevoie ca artiştii, prin mijloace specifice, „să ne scoată ochii” că o facem. Talentul lui Darie Dup găseşte forme total noi şi insolite de transfigurare a tiparului existenţial (hedonist şi superficial) care ne parazitează, zi de zi, privirea. O prezenţă perpetuă a universului vizual creat de artist – fragmentul antropomorf – îşi pierde, în cazul celor mai noi lucrări ale sale, dimensiunea antropomorfă, dar îşi păstrează caracterul „sugestiv”. E ca şi cum ochii Domnişoarei Pogany au ţâşnit din orbite şi îşi duc existenţa pe cont propriu: o ultimă rămăşiţă funcţională, hipertrofiată şi exclusiv fiziologică a persoanei umane. Da, am rămas curioşi, par să sugereze ei, însă asta nu probează umanitatea noastră, e doar o trăsătură foarte adânc înfiptă în bagajul nostru genetic, dar pe care o împărţim şi cu pisicile.

Darie Dup vine să spună, însă, şi că actul artistic autentic nu conţine scopul afirmării unei adeziuni politice, nu e o pledoarie morală, nici ilustrarea unei teze, ci reprezintă materializarea unei observaţii, a unei imagini, sau a unui amănunt ce se distinge din banalitatea realităţii comune, numai pentru ochiul artistului. Capătă singularitate întâi pentru el şi devine, trecând prin el, obiect de sine stătător, nou sub soare – contrazicând Eclesiastul – adus în faţa noastră cu sinceritate, supus privirilor străine, cu curaj. Unele dintre construcţiile sale te duc cu gândul la un copil ce a stricat o jucărie şi s-a străduit apoi să o refacă. În cursul acestui exerciţiu, el re-creează obiectul, iar rezultatul, deşi aminteşte vag pe cel iniţial, devine ceva cu totul nou, conceput din elemente cunoscute, dar după o reţetă secretă. Şi, totuşi, nu e nimic infantil aici, e mereu proaspăta dorinţă de a scormoni măruntaiele lumii pentru a găsi forma emoţiei. După o nouă Facere tânjeşte tot artistul: iar după Dup, aşa poate să fi arătat turnul Babel, imediat după amestecarea limbilor, anatomia umană, dacă omul ar fi fost doar suma articulată ludic a unor organe, de un demiurg pişicher şi haosul originar, dacă înainte de creaţie ar fi fost (orice) altceva în afară de nimic.

În acelaşi spirit, lucrările ce poartă titlul Lorem ipsum sunt rezultatul unor procedee de descompunere şi recompunere a întregului, prin culoare, dar şi prin colare. Artistul se joacă, folosind tehnologia printului digital şi sculptura face un salt etimologic înapoi, devenind urmă pe o suprafaţă, decupaj, scrijelire, căci verbul a sculpta are aceeaşi rădăcină cu verbul a scalpa. Glafurile de magenta dramatizează un portret, aşa cum sunetul, ca undă, scoate din inerţie materia, iar culoarea, ca fracţiune a luminii, supune imaginea lumii unei continue renovări.