| Articole |
| Evenimente |
| Premii |
Poeziede Lazăr PopescuŞi tot sunt trist... după Tudor Arghezi Şi tot sunt trist, deşi toamna-i frumoasă... Şi tot sunt trist, deşi la mine-n glastră Întârzie lumina şi e bine Cu iederi împletite cu vine de glicine. Beteala zilei îmi rămâne-n casă Şi tot sunt trist în toamna cea frumoasă. Şi tot sunt trist în linişti de lumină Cu pacea şi duioasă şi blajină. E un surâs în toate şi stă să mă alinte Şi vântul ce adie-i ca un copil cuminte.
Singurătea însăşi îmi este mie soră Şi mă salută-acum în liniştita oră. Vioara şi cu casa-mi şi ţara mi-au rămas Într-un târziu de oră, într-un târziu de ceas... Şi tot mai trist rămân. Dar poate c-or să vie Şi veşti ceva mai bune în ţara cea pustie... Stanţe după George Bacovia Singur, singur, singur Într-un parc, sub soare Aproape-i oraşul, Clipa care doare, Singur, singur, singur... Soare, soare, soare... Primăvara mută Şi să priveşti dealul, Clipa-ne durută! Soare, soare, soare... Nimeni, nimeni, nimeni... Chiar îmi pare bine Nu-ntreabă nimic, Nu ştie de mine Nimeni, nimeni, nimeni... Umblu, umblu, umblu... Orice vorbă vană Vă rămâne vouă Veche-i a mea rană, Umblu, umblu, umblu... Veşnic, veşnic, veşnic... Cuvânt flutura-va Nimeni nu va şti, Nimeni nu chema-va Veşnic, veşnic, veşnic... Singur, singur, singur... În parcul tăcut Aproape-i oraşul, Clipa ce-a trecut, Singur, singur, singur... Melancolie-adâncă... după Andrei Cornescu, pornind de la Petrarca... Melancolie-adâncă şi grea cum e pământul S-a abătut spre mine atunci când te-am aflat; Şi-afară cădea ploaia, afară bătea vântul Şi doar cuvântul scris pe Net prelung a stat. Atâta te-am visat că nu ştiu de mai eşti, Ci cum exişti, femeie, iubită-ntre iubite Nici nu mai ştiu aievea-i sau vii de prin poveşti Aproape de imagini sau gânduri risipite. Afară cădea ploaia, afară bătea vântul, Melancolie-adâncă şi grea cum e pământul. Şi doar cuvântul scris pe Net prelung a stat Venind mereu spre mine atunci când te-am aflat; Atâta te-am visat că nu ştiu de mai eşti Nici nu mai ştiu aievea-i ori vii de prin poveşti. Cântec după Nichita Stănescu De mult negru mă albisem Însă nu mă mult murisem. De mult soare mă-nnoptasem Dar nimic nu mai visasem. Cine ştie, cine ştie Poate vine-o vijelie, De la margini de pământ S-o porni năpraznic vânt... Nu mai vii cu tine toată, Astăzi frântă-i orice roată. Astăzi eşti fără de tine Numai eu cu mine mine. Şi nu poţi să mai răsai În ast suflet smuls din rai; Şi nu poţi să mai rămâi În visarea mea dintâi Nici tsunami, nici furtună Când mai rece-i pe sub lună. Catren după Mihai Eminescu Şi dacă ramuri bat în geam Şi plopii-ncep a plânge Tristeţea lor de mii de ani Ecou se face-n sânge... Autoportret după Lucian Blaga Lazăr Popescu e mai tăcut decât amurgul sau crepusculul despre care atâta a scris. Şi-ncet, ca-n vis, mintea lui rămâne în căutare până la cele din urmă hotare. |