| Articole |
| Evenimente |
| Premii |
Poemede Leo ButnaruDin poemele cu Atoatecreatorul PREGENEZĂ Dintâi Dumnezeu? Dintâi Libertatea? Dintâi Cosmosul lumea? În toate Ante-Începutul în care toate astea s-au născut reciproc atunci la începutul începuturilor Dumnezeu din sine însuşi pe sine născându-se sta prunc-pruncuţ cocon-coconaş în poala propriei sale umbre alburii ACOLO... Ce mai face pruncul acolo în interiorul mamei? Ai avut în vedere în interiorul lui Dumnezeu? ZÂMBETUL copilăria? zâmbetul sosiei lui Hristos în care şi-nceputul-geneză şi sfârşitul-moarte e luminos
PRINTRE RUINE, DIMINEAŢA Spre chindie vipera ridică capul dintre ruine. Ar fi un sacrilegiu să spun că în ochii ei Soarele lui Dumnezeu aprinde candele?
ÎNTÂIA RANĂ Ea nu sângera. Din oarecare pripeală sau lipsă de experienţă Creatorul o lăsă pe humă pe când încă nu suflase asupra ta şi deci tu încă nu erai însufleţit însă nici însângerat (aici cu sensul de alimentat cu serul vieţii). Încă nu existau copite ce te-ar putea strivi fulgere ce te-ar putea lovi gheare ce te-ar putea sfâşia sau doar mărindu-ţi enorm uşoara rană lăsată din neatenţie de unghia dumnezeiască rană abia schiţată pe huma jilăvită de sputa Lui. Adică erai pe calea de a fi dus la bun sfârşit de a fi adus pe lume (ca şi cum pustie încă) de a fi dus la capăt şi de la acel capăt începeau anume concomitent trecutul prezentul viitorul şi întâiul dor adamic de nemurire. Curios primul gest reflex al humei tale înzilite fu datul din coate! acest zvâcnet primordial alertând şi sângele-ţi ce cu întâia-i picătură apăru pe abia sesizabila zgârietură lăsată de unghia divină pe huma-ţi măslinie. În vreme ce modela deja altceva un înger care instinctiv repetă şi el primul tău gest Domnul zise: Îngere tinere nu da din coate ci dă din aripi din aripi!... VISÂND DIMPREUNĂ CU DUMNEZEU ...Vise ridicate la rang de lumină noi v-am râvnit dimpreună cu Dumnezeu care ne-a mărturisit că nu poate visa dacă nu e conectat la prezenţa omului de aceea tot stă cu faţa în peisajele de aburi ale apelor în peisajele de pulbere ale înaltului anume astfel întreţinându-şi starea de visare pleoapele sale fantastice fiind ca nişte vele de caravelă naufragiul căreia înseamnă supărarea Domnului Dumnezeu şi îmbarcarea Poetului (în loc de Noe) pe potopul de lacrimi în amestec de bucurie şi durere ale lumii cu toate lăcomiile ei întru bine întru rău întru viaţă întru moarte întru taină şi sigur întru ce va mai spune Dumnezeu căruia îi aparţine primul şi ultimul cuvânt Ce Totdeauna Este... LA MUNCĂ la orizont o stare-aşezare de nori ce creează impresia că Dumnezeu şi-ar sufleca mânecile POATE CHIAR SPRE VIZIUNE un înger săpând de zor din adâncimea înaltă a cerului spre adâncimea joasă a cerului adică dinspre tăriile lui Dumnezeu spre punctul nostru de vedere sau poate chiar spre viziunea noastră; îngerul pe sine însuşi dezgropându-se din anonimatul albastru GRAŢIE ŢIE Doamne să nu gândeşti cumva a-ţi asuma cine ştie ce neplăcută responsabilitate de sinistru protocol: graţie Ţie eu trăiesc benevol şi nesilit de nimeni chiar dacă de la viaţă la moarte n-ar fi decât un pas... Ba şi mai puţin: doar străvezimea foiţei de Biblie... Motive întru unison I după Cuvântul care a fost la început apăruseră îndată şi o mulţime de motive de a Tăcea II am recitit Scripturile constatând că nu s-au împuţinat deloc motivele despre care aş putea tăcea ci doar motivele din care aş putea să tac toate acestea creând impresia de psalm în care esenţa psalmului se remarcă precum un alt psalm în lumea aceasta (şi cealaltă) în care unica dilemă e însăşi dilema. III de unul singur Universul poate tăcea la unison CÂND MĂ SMULGI... îngere necruţător (pare-se căzut) să ştii nu mă tem când tu mă (s)mulgi din labele existenţei ca să nu mai vorbim de realitate CARTEA UNICĂ Pe la 16 ani visasem CARTEA UNICĂ adică a UNI- VERSULUI o dublă avere: CARTEA era cu autograful Lui DUMNEZEU. EPILOG ca umbra Numelui Lui Dumnezeu tăcerea se lasă peste numele noastre. |