merge bine, dar, din păcate, unchiul Robert s-a îmbolnăvit, spune Emanuel surprins că Sofie i-a pus întrebarea asta. Se retrage, aşa că am preluat eu o parte din sarcinile lui.
Îmi pare tare rău, spune Sofie. Unchiul tău Alfred vorbeşte cu mare drag de unchiul Robert şi de copiii lui, în special de Ludvig şi Hjalmar.
Da, pe unchiul Robert nu prea-l lasă inima să se retragă, dar are 20 de tancuri petroliere, mai mult de 1000 de cisterne pe calea ferată şi 5000 de angajaţi, ceea ce e deja prea mult pentru el şi, ca să aibă grijă de sănătatea lui, trebuie să se mute într-o zonă cu climă mai blândă. Mă tem că, având funcţia pe care o am în cadrul companiei, îi moştenesc şi munca.
Colette intră cu o tavă cu ceai şi mai-mai s-o scape din mână când o vede pe Bella făcută colac la Sofie în poală.
Vai! Mademoiselle! zice ea. Pardonnez-moi! Ce dulce e! E a dumneavoastră?
Da. A adus-o Monsieur Emanuel.
Colette scoate nişte sunete ascuţite de alint şi face un gest ca şi cum ar săruta-o pe Bella pe nas în timp ce toarnă ceaiul.
Cum vă descurcaţi cu studiile, Fräulein Hess? întreabă Emanuel.
Ei, aşa şi-aşa, zice Sofie, neîncercând să ascundă nimic.
Emanuel se uită la ea şi ridică din sprâncene
Am auzit ce s-a întâmplat, spune el cu blândeţe, la Madame Adam.
O, vai de mine, zice Sofie, a fost o neînţelegere groaznică. Am avut o cameristă, Marie, şi-am crezut că m-ajută, dar m-a făcut să spun cele mai obscene, cele mai dezgustătoare lucruri. A fost teribil de jenant.
Francezii pot fi foarte intempestivi, spune el, şi unchiul e un om atât de discret! Am înţeles că baroana a fost şi ea acolo în seara aceea.
Da, a fost acolo, cu soţul ei.
Emanuel ia o gură de ceai.
Asta a fost şi mai greu de îndurat pentru unchiul Alfred. Îi respectă imens pe soţii von Suttner.
Bertha a fost secretara lui, nu? zice Sofie.
Pentru scurt timp, da.
Doar o săptămână. Aşa a zis el.
Da. Dar în acea săptămână
a întrebat-o dacă inima i-e dată cuiva.
Sofie se uită la el fix. Ochii lui de membru al familiei Nobel sunt plini de gingăşie şi tristeţe.
Bertha von Suttner? întreabă ea.
Da.
A fost îndrăgostit de ea?
Nu ştiu, spune Emanuel, dar a ţinut la ea destul de mult ca s-o ceară de soţie.
Da, înţeleg, zice Sofie, mângâind-o pe Bella pe cap şi luându-i lăbuţele în mână.
Dar Bertha l-a refuzat, spune Emanuel. Era deja îndrăgostită de Artur. După o săptămână a plecat. Ea şi Artur au fugit împreună. A fost scandal mare în familie. Bănuiesc că nimeni n-are un trecut curat ca lacrima.
În afară de Alfred, zice Sofie.
Are standarde imposibil de înalte şi ţine foarte mult la numele nostru, spune Emanuel. E un om pe care-l mulţumeşti cam greu. Bietul unchi Alfred! Nu are decât intenţii bune. La fel ca tata. Mă tem, Fräulein Hess, că e o trăsătură a familiei Nobel. Nu-l poţi învinui de nimic. În familia noastră se practică etica muncii fără răgaz. Şi acum urmează ca guvernul francez să-i acorde onorurile cuvenite pentru asta.
Da, am auzit, spune Sofie. Legiunea de Onoare pentru contribuţiile lui în domeniul ştiinţei şi industriei.
Şi în rang de ofiţer, zice Emanuel cu mândrie. Cu siguranţă merită. A muncit aşa de mult.
N-ar putea nimeni să-l acuze că nu munceşte destul de mult, spune Sofie. De s-ar opri din când în când ca să-şi aprecieze realizările la adevărata lor valoare!
Sofie ţine căţeluşa în braţe ca pe un copil şi-o mângâie pe burtica trandafirie.
Trebuie să-i mulţumeşti tatălui dumitale pentru acest animăluţ adorabil, zice ea. Mă bucur grozav să te văd. Aici, la Paris, e atâta singurătate. Aveai de gând să rămâi la unchiul dumitale în seara asta?
Da.
Chiar dacă nu e acolo?
Madame Gaucher şi vreo câţiva servitori sunt acolo. Casa nu e goală.
Doar nu vrei să ieşi din nou pe ploaia asta care te pătrunde până-n măduva oaselor, Emanuel?! Abia te-ai uscat.
Sunt sigur c-o s-ajung teafăr şi nevătămat, spune el cu zâmbetul pe buze.
Ce rost are?! zice ea. Trebuie să stai aici, cu mine. Am loc destul. Sunt singură în toată casa.
Zău, Fräulein Hess, mulţumesc foarte mult, dar trebuie să mă duc înapoi.
Emanuel se ridică în picioare şi-şi dă cu mâna pe pantaloni ca să le îndrepte dunga.
Dar nu sunt şi eu aproape membru al familiei? întreabă ea. Te rog, rămâi aici, cu mine, în seara asta, Emanuel. Hai să mâncăm împreună de cină.
Fără să se gândească, se scoală în picioare şi-l ia de mână. Se uită la ochii lui blânzi de reprezentant al familiei Nobel şi-şi doreşte s-o accepte.
Emanuel, politicos, îşi trage mâna.
Trebuie să verific ceva pentru tata, spune el. A fost extrem de plăcut să vă revăd. Mulţumesc pentru ceai. Sper din tot sufletul că Bella o să se poarte frumos.
Da, Bella, zice Sofie, strângând căţeluşa la piept. Te rog să-mi mai faci o vizită când vii data viitoare la Paris. Eşti mereu bine-venit şi poţi să stai aici.
Emanuel dă din cap cu seriozitate şi pleacă.
Sofie se întoarce la scrisoarea pe care i-o scria lui Alfred. Se gândeşte la Bertha von Suttner, contesa. Alfred a cerut-o în căsătorie. Bertha, aristocrata, pacifista, romanciera. Cum, Doamne, iartă-mă, să se compare Sofie cu ea? Cum ar putea ea vreodată să ajungă la asemenea standarde înalte? Rupe scrisoarea în bucăţele şi începe din nou.
Dragă Alfred,
Nepotul tău mi-a adus o căţeluşă. E un dar de la fratele rău, Ludvig. Micuţa asta dulce este absolut adorabilă şi o să-mi ţină companie cât eşti tu plecat. Ludvig a vrut s-o cheme Bella, aşa că Bella a şi rămas. Aştept cu nerăbdare să te întorci ca să poţi veni să faci cunoştinţă cu ea şi ca eu să-ţi sărut buzele cu toată dragostea. Te aştept, cu iubire şi afecţiune, dragul meu Alfred.
Scrisoarea trebuie să-l fi găsit într-o stare sufletească oribilă, undeva în străfundurile Niflheim-ului, fiindcă răspunsul lui, care a sosit după o săptămână, era numai critică.
Am primit o scrisoare de la Emanuel. Acum îi faci avansuri nelalocul lor nepotului meu? Ai de gând să încetezi odată şi să te gândeşti la reputaţia ta şi la a mea? Să fii o doamnă în adevăratul sens al cuvântului nu înseamnă să ai doar intelect, draga mea, ci şi să te comporţi cum se cuvine. Întoarce-te la cărţi imediat şi scrie-mi ce progrese ai făcut. Nu lăsa căţeluşa să te distragă prea mult.
Ea citeşte din nou scrisoarea şi o duce la sobă.
Se aude un tropăit mărunţel şi dintr-odată Bella apare lângă ea, ţopăind şi milogindu-se să fie luată în braţe.
Vai, scumpă Bella, zice Sofie ridicând-o de pe podea. Cum poţi tu să mă distragi? Eşti singura mea mângâiere.
Bella o linge pe Sofie pe obraji şi dă din codiţa cârlionţată. Sofie aruncă scrisoarea în foc şi o urmăreşte cum se înnegreşte şi se carbonizează.
E singura scrisoare de-a lui pe care a ars-o vreodată.