Colecţia „Raftul Denisei”, coordonată de Denisa Comănescu

(c) Editura Humanitas Fiction, 2019

Noul prefect al judeţului, Zheng Chong, era în funcţie de numai trei luni. Numai el, dintre toate cadrele de conducere, nu ştia cât de teribilă putea să fie Li Xuelian. Acest lucru nu însemna că era o Micuţă Varză în variantă modernă. Din cauza protestelor ei, o serie întreagă de demnitari fuseseră destituiţi– de la primar până la preşedintele judeţului şi preşedintele de tribunal, însă lui i se părea că fuseseră cu toţii prea blegi, ca unul care a fost muşcat de şarpe şi zeci de ani moare de frică şi când vede o sfoară. Prea se temeau toţi până şi de umbra lor. Se tot întreba cum a ajuns o femeie simplă să bage spaima în atâţia demnitari şi să se joace cu soarta lor. Dacă ajunge cineva să profite de slăbiciunea ta, îţi închide toate drumurile. Atunci viaţa ta este în mâinile lui şi nu mai ai cale de scăpare, nu mai ai sentimentul de siguranţă şi linişte. Stabilitatea este un lucru minunat, aşa cum este şi armonia, dar nu aşa se obţin ele, făcând compromisuri. Este ca atunci când ai în faţa ta un terorist. Cum ai făcut o concesie, cum vine cu pretenţii noi, deci n-ai cum s-o scoţi la capăt cu el. Nu poţi obţine totul prin negociere. Considera că toţi acei demnitari înalţi dăduseră dovadă de slăbiciune. Atunci când trebuie să fii ferm, nu mai poţi da înapoi. Dacă un incident trebuie să se petreacă, atunci aşa să fie. Dacă teroriştii vor să deschidă focul, prea bine. Aşa să fie! Desigur, incidentul acesta se petrecuse în urmă cu douăzeci de ani. De atunci încoace fuseseră destituiţi un primar, un preşedinte de judeţ, un preşedinte de tribunal, oameni unul şi unul, dar tocmai pentru că lucrurile durau de atâta vreme, nu mai era nici un motiv de teamă acum. Pentru că fuseseră destituiţi atâţia oameni, nu mai puteau să urmeze alte destituiri. De multe ori, cele mai primejdioase locuri din lume se dovedesc a fi cele mai sigure.

Nu numai că ştia prea bine ce se întâmplase în trecut aici, dar, în plus, el fusese adjunct într-un alt judeţ şi avusese o experienţă cu o plângere din care îşi învăţase lecţia. Atunci fusese o situaţie mult mai gravă decât protestul lui Li Xuelian. Când s-a înfiinţat un parc industrial care ocupa peste două sute de hectare ale unui sat, guvernul şi ţăranii n-au reuşit nicicum să ajungă la o înţelegere în ceea ce priveşte compensaţiile, aşa că peste o mie de ţărani, femei şi bărbaţi, au protestat la poarta guvernului local. Au existat zece runde de negocieri între reprezentanţii ţăranilor şi Xiong, prefectul judeţului, dar n-au ajuns la nici un rezultat. Erau din ce în ce mai mulţi oameni în faţa porţii. Atunci, prefectul Xiong i-a cerut primarului Ma Wenbin să cheme poliţia, întrebând dacă nu s-ar putea interveni în forţă. Ma a răspuns pe dată:

— Mai bine să se rezolve pe cale paşnică.

Supus presiunilor venite şi de la eşaloanele superioare, şi de la cele inferioare, Xiong s-a internat în spital, ceea ce a făcut ca responsabilitatea rezolvării problemei să cadă pe umerii lui Zheng Chong. Acesta era convins că Xiong se ascundea în spatele unei boli închipuite, dar ştia el mai bine ce era de făcut. N-a cerut nici un fel de instrucţiuni, ci a chemat câţiva lideri ai ţăranilor într-o sală de şedinţe de la guvernul local, la cea de-a unsprezecea rundă de negocieri. Numai că de îndată ce au intrat în sală, liderii au descoperit că erau aşteptaţi de numeroşi poliţişti care nici una, nici două le-au pus cătuşe, le-au acoperit gurile şi i-au scos pe uşa din dos a guvernului. La auzul veştii că liderii lor au fost arestaţi, mai mult de o mie de protestatari au năvălit în clădire, au spart ferestrele, apoi au răsturnat trei maşini, pe care le-au şi incendiat. Atât a aşteptat Zheng Chong. Protestatarii au fost înconjuraţi de poliţişti, vreo patru sute la număr, înarmaţi cu pistoale încărcate şi cu bastoane. Zheng mobilizase toată poliţia din judeţ. În momentul în care s-a produs coliziunea dintre ţărani şi poliţie, Zheng Chong a ordonat poliţiştilor să tragă focuri de armă în aer şi atunci ţăranii s-au împrăştiat numaidecât ca potârnichile. Două gloanţe au rănit din greşeală doi ţărani care fugeau, dar conflictul a fost stins. Apoi au fost eliberaţi şi cei câţiva reprezentanţi care fuseseră la negocieri, dar au fost arestaţi principalii conducători ai protestatarilor care atacaseră guvernul şi produseseră turbulenţe în ziua aceea. Aceştia au primit apoi condamnări cu închisoare de trei până la cinci ani pentru tulburarea ordinii publice, împiedicarea autorităţilor în exercitarea atribuţiilor şi distrugerea voluntară a bunurilor publice şi private. După aceea, guvernul a plătit despăgubirile pentru teren la preţul stabilit iniţial, iar ţăranii au acceptat, fără să mai provoace nici un fel de tulburări, iar lucrările la parcul industrial au început imediat. Pentru vătămările corporale cauzate de deschiderea focului Zheng Chong a primit un avertisment. Primarul Ma Wenbin nu îl cunoscuse înainte de acest incident, însă acum descoperea o mulţime de lucruri pe care le aprecia la el. Nu îl aprecia pentru faptul că fuseseră răniţi oameni când s-a deschis focul, ci pentru că nu ceruse nici un fel de indicaţii, ci acţionase din proprie iniţiativă. Altfel spus, avusese curajul de a-şi asuma această sarcină. Un an mai târziu, prefectul judeţului în care trăia Li Xuelian a fost mutat, iar primarul Ma l-a numit pe Zheng Chong în postul de prefect al judeţului, în pofida avertismentului pe care îl primise în trecut. Atunci când Wang Gongdao, preşedintele tribunalului, l-a informat pe Zheng despre situaţia lui Li Xuelian, a spus că nu îi era clar dacă aceasta avea să protesteze din nou. Wang Gongdao se arăta trist, dar Zheng nu părea deloc preocupat de acest lucru.

— Au trecut douăzeci de ani, iar femeia asta e tot mai greu de stăpânit. Cu cât susţine mai tare că nu are de gând să protesteze, eu cu atât sunt mai neliniştit. Pur şi simplu nu pricep ce are în minte.

— Atunci nu-ţi mai bate capul. Las-o să protesteze! a spus Zheng Chong.

Wang Gongdao s-a grăbit să-i spună, fluturându-şi mâna întruna:

— Domnule prefect Zheng, dumneavoastră sunteţi nou aici. Nu se poate s-o lăsăm să facă aşa ceva.

— Ce articol din constituţie le interzice cetăţenilor să protesteze?

— Dar ea n-o să facă plângerea la tribunalul din judeţul nostru, că asta nu ne-ar deranja, ci se duce la Beijing. Şi n-ar fi nici acolo o problemă, în mod obişnuit, dar la Beijing are loc în curând Congresul Naţional al Marii Adunări a Reprezentanţilor Poporului, aşa-i? Dacă iarăşi pătrunde în Marea Sală a Poporului, o să cădem toţi, de la primar până la dumneavoastră şi până la mine.

Zheng Chong a zâmbit şi i-a spus că, tocmai pentru faptul că în douăzeci de ani fuseseră destituiţi toţi aceşti înalţi demnitari, acum nu avea să se mai întâmple acest lucru. Wang Gongdao însă nu a fost de acord.

— Domnule prefect Zheng, s-ar putea să nu vă placă ce spun. Înţeleg că lucrurile acum sunt diferite, dar nici noi n-avem de unde să ştim ce gândesc superiorii noştri, la fel cum n-avem de unde şti nici ce gândeşte Li Xuelian. Vi se pare dumneavoastră că pe şefii noştri îi doare inima dacă îi schimbă pe oameni din funcţii? Le lipsesc multe chinezilor, dar nu le lipsesc cadrele de partid. Dacă sunt destituiţi unii, imediat se găsesc alţii să-i înlocuiască.

Zheng nu se gândise la aceste lucruri. S-a lăsat pe spate în scaun şi a spus:

— N-au decât să mă schimbe. Foarte bine, că şi aşa m-am cam săturat de funcţia asta.

— Da, doar că nu dumneavoastră luaţi decizia, a spus Wang vădit enervat. Poate dumneavoastră nu mai vreţi funcţia, dar dacă primarul o mai vrea? S-a oprit pentru o clipă, cu capul plecat, după care a continuat: Şi eu vreau să-mi păstrez funcţia.

Văzând că Wang era un tip sincer, Zheng a izbucnit în râs şi a spus:

— Vrei să spui că o ţărancă precum femeia asta învârte pe degete cum vrea ea demnitari de la toate nivelurile guvernamentale?

— Exact asta face. De douăzeci de ani. An de an e la fel. Aici e beleaua, că am fi reuşit noi s-o punem la punct cumva dacă ar fi fost singură, dar în fapt ea face acum cât trei persoane.

— Cum aşa? a întrebat Zheng.

— Asta din cauza modului în care v-aţi ocupat voi de problema asta, a spus Zheng Chong. Asta aţi făcut voi din ea.

— Domnule prefect Zheng, eu vă spun care este situaţia în momentul de faţă. Eu sunt un demnitar prea mărunt şi degeaba discut cu ea, dar dumneavoastră aveţi o poziţie înaltă. Eu zic că ar fi bine să staţi de vorbă cu ea.

Zheng Chong a râs, căci ştia că Wang Gongdao voia să-i plaseze lui problema şi să scape din acest viespar. Individul acesta părea sincer, dar abia acum se vedea ce zace în el. Însă Zheng Chong nu s-a împiedicat de aceste lucruri şi l-a întrebat:

— N-am putea să studiem problema mai îndeaproape? Să vedem dacă femeia aceasta nu are cumva alte probleme, cum ar fi, de pildă, să fi furat vreodată, să se fi bătut cu cineva, să fi jucat la jocuri de noroc sau să fi comis alte fărădelegi?

Wang Gongdao a priceput unde bătea Zheng Chong şi a zis:

— Mi-aş dori să aibă asemenea probleme, dar până acum nu a apărut nici o faptă de natură infracţională. Păi n-am fi înhăţat-o noi până acum, să fi avut asemenea probleme? Aşa aş fi scăpat şi eu. Poate că ar fi bine să ia legătura cu ea şi cei de la poliţie. S-a oprit, s-a scărpinat puţin în cap şi a continuat: În aceşti douăzeci de ani, am stat şi noi cu ochii pe ea, doar că o femeie de la ţară n-are curaj să comită infracţiuni, iar dacă ar vrea să joace la jocuri de noroc, de unde să aibă atâţia bani?

Zheng Chong însă nu a fost de acord cu el:

— După descrierea ta reiese nu că femeia n-a avut curajul să facă rele, ci se dovedeşte că e un om de caracter. Uite ce, hai s-o luăm şi altfel! Ce ar fi să discutăm cu fostul ei soţ, să-l convingem s-o ia din nou de nevastă? Atunci n-ar mai avea nici un motiv de protest.

— Încercăm să mergem pe această cale de douăzeci de ani încoace, a răspuns Wang Gongdao. Eu personal am încercat de sute de ori, dar fostul ei bărbat e ca un catâr. A zis că dacă n-ar fi făcut atâta scandal în aceşti douăzeci de ani, s-ar mai fi gândit, dar aşa, şi dacă ar fi ultima femeie de pe pământ, tot nu s-ar mai însura cu ea încă o dată. Apoi, după o clipă de gândire, a adăugat: În plus, s-a recăsătorit cu altcineva şi are un copil care în curând împlineşte douăzeci de ani. Dacă ar fi să se recăsătorească cu Li Xuelian, n-ar trebui întâi să divorţeze? Dar Li Xuelian vrea să se recăsătorească cu fostul soţ nu ca să trăiască împreună cu el, ci ca să divorţeze pe bune după aceea. Cu alte cuvinte, ca să-l chinuie şi să arate că ea nu este Pan Jinlian. N-a reuşit ea să-l chinuie pe fostul bărbat, dar pe noi sigur ne-a chinuit! Douăzeci de ani, domnule prefect Zheng! Uneori tare mă mai necăjesc şi aş vrea să renunţ la funcţia asta şi să mă duc să fac comerţ.

Zheng Chong a chicotit şi a spus:

— Dacă în aşa hal te-a adus femeia asta, atunci ar trebui s-o întâlnesc.

Wang Gongdao s-a ridicat în picioare imediat şi a zis:

— Exact aşa ar trebui, domnule prefect Zheng. Oricum, spuneţi-i ceva ca s-o potoliţi luna aceasta, până trece congresul. După aceea, poate să se ducă unde o vrea să protesteze. După ce trece perioada aceasta importantă, nu ne mai temem de nimic.

Zheng Chong a scuturat din cap şi a spus:

— Ia spune, a produs judeţul acesta vreodată o Pan Jinlian ca ea?

— Rar. Cine ştie când să se fi întâmplat aşa ceva…

A doua zi dimineaţa, prefectul Zheng Chong s-a dus însoţit de preşedintele de tribunal, Wang Gongdao, în orăşelul lui Li Xuelian ca s-o caute. Zheng voia să vorbească cu ea nu neapărat pentru că îi dăduse Wang argumente convingătoare, ci şi pentru că primarul Ma Wenbin îl sunase după plecarea lui Wang ca să-l informeze că va trebui să plece la Beijing, în zece zile, ca să participe la Congresul Naţional, şi să-i amintească faptul că femeia aceea, pe nume Li Xuelian, din judeţul lui, făcuse scandal la Marea Sală a Poporului în urmă cu douăzeci de ani şi de atunci în fiecare an făcea plângeri. L-a avertizat pe Zheng Chong să fie cu mare băgare de seamă.

— Eu mă duc la Beijing, la congres. Să nu cumva să apară şi Li Xuelian pe-acolo! a spus Ma Wenbin.

Zheng Chong putea lua aminte sau nu la vorbele exaltate ale lui Wang Gongdao, dar asta nu era valabil şi cu telefonul lui Ma Wenbin. În acelaşi timp, voia s-o întâlnească pe Li Xuelian şi să vadă dacă era adevărat faptul că are superputeri, de fusese ea în stare să chinuie atâţia oameni, atâta amar de vreme. Numai că persoana pe care avea s-o întâlnească era de-a dreptul surprinzătoare: o femeie obişnuită, de la ţară, cu părul cărunt, cu o talie groasă şi o voce înfundată. Când l-a văzut pe Wang Gongdao, femeii i s-a părut ceva ciudat şi a spus:

— N-ai fost aici şi ieri? De ce ai mai venit şi azi?

— Ieri a fost ieri, verişoară, a zis Wang. Azi nu e la fel ca ieri. Apoi a continuat, arătând spre Zheng Chong: Acesta este prefectul Zheng din judeţul nostru. Eu sunt un biet demnitar mărunt, n-am putut să te conving ieri, aşa că l-am adus pe prefectul judeţului.

S-au aşezat cu toţii pe băncuţa de la poalele curmalului.

— Cumnăţică, a început Zheng, mie îmi place să trec direct la subiect, ca să n-o mai lungim prea mult. Peste câteva zile începe Congresul Naţional. Mai ai de gând să protestezi?

— Nu i-am spus ieri? a zis Li Xuelian arătând către Wang Gongdao. Anul acesta nu mă duc nicăieri.

Zheng Chong a continuat, punând aceeaşi întrebare pe care o pusese şi Wang cu o zi înainte:

— De ce nu te duci?

Li Xuelian a răspuns exact ca în ziua precedentă:

— În trecut n-am fost lămurită, dar acum mi-e totul foarte clar.

Wang Gongdao a bătut din palme şi a spus:

— Cu cât spui mai mult asta, cu atât mai nesigur sunt. Eu ştiu că ai să te duci să protestezi!

Zheng Chong a întins mâna şi l-a oprit pe Wang.

— Preşedintele Wang nu te crede, dar eu te cred. De vreme ce acum ţi-e totul clar, atunci scrie un angajament.

Li Xuelian a fost surprinsă la auzul acestor vorbe şi a spus:

— Ce înseamnă „angajamentul“ ăsta?

— E o scrisoare prin care garantezi că nu protestezi şi pe care să o semnezi, a spus Zheng Chong.

— Şi ce importanţă are dacă o semnez? a întrebat femeia.

— Păi, dacă mai protestezi, atunci va trebui să răspunzi în faţa legii, a răspuns Zheng.

— Atunci nu scriu nimic, a zis ea.

— Dacă tot nu mai protestezi, de ce nu vrei să scrii un angajament? a întrebat-o Zheng uluit.

— Nu că nu vreau, nu despre asta e vorba. Aveţi o gândire strâmbă. Eu pot să nu fac plângere pentru a-mi căuta dreptatea, dar n-am de gând să scriu nici un angajament, fiindcă dacă am s-o fac, se cheamă că eu am greşit. Poate că am greşit uneori, dar nu se poate să fi greşit în toţi aceşti douăzeci de ani, aşa-i?

Zheng Chong rămăsese iar fără replică, văzând că ţăranca asta nu era o femeie oarecare, iar el nu se gândise la toate aceste argumente pe care i le dădea ea acum.

— Cumnăţică, treaba nu-i aşa de gravă, a spus el imediat. E mai mult de formă.

Li Xuelian a scuturat din cap şi a spus:

— Acum e de formă, dar pe viitor, dacă apare vreo problemă, o să scoateţi foaia asta de hârtie, care o să vă dea voie să mă arestaţi.

Zheng Chong înţelegea în sfârşit că era greu de ajuns la vreun liman cu femeia asta. Era exact aşa cum o descriseseră ceilalţi şi se prinsese imediat de toată strategia lui.

— Nu asta este ideea, s-a grăbit el să-i explice. Rostul acestui angajament este să stea lumea liniştită. Altfel, cum o să ajungem la o înţelegere dacă tu poţi să spui ce vrei?

Wang Gongdao a scos un document din mapă, pe care se vedeau imprimate câteva rânduri, şi a spus:

— Verişoară, uite, am pregătit foaia. Azi e de faţă şi prefectul Zheng. Tot ce ai de făcut este să semnezi.

A scos din buzunarul de la piept un stilou şi a zis:

— Uite, dacă semnezi, eu nu te mai deranjez de azi înainte!

Cine să se fi aşteptat ca Li Xuelian să tragă una peste stiloul din mâna lui Wang Gongdao şi să spună:

— N-aveam nici un plan să protestez anul acesta, dar de vreme ce voi mă forţaţi în felul ăsta, am să fac plângere împotriva voastră. M-am răzgândit. Anul ăsta tot trebuie să protestez!

Zheng Chong încremenise. Wang Gongdao a ridicat stiloul de pe jos şi, lovind cu palma peste foaia pe care o ţine în mână, a răbufnit:

— În sfârşit a ieşit adevărul la iveală!