Nu departe de pământ e geometria, artă divină
chiar şi când spaţiul ridică coroana spiritului sefirotic
precum mareea îşi înalţă în zbor dantelele de apă.
Aşa apare timpul: pornind dintr-un punct repetat în linii,
linii care călătoresc cât vor, nu precum punctul nostru
pironit în străfund de nisipuri mişcătoare, imaginat ca roată.
Ar trebui astfel să apreciem rotunjimea tăcută a pantofilor
ce păşesc în grădina abia cultivată deasupra unui beci
ce-şi strecoară tentaculele galeriilor în străfundurile universului.
Să fim îngerii decăzuţi care să mirosim aceste flori pământene?
Să fim mesagerii Creatorului răsădind şi îngrijind copacii plutitori
pe sub care tăcerea e contemplaţia de la marginea luminişului?
Apoi geometria aşează liniile în planuri complice, ecrane pe ziduri
în ordine arhitecturale, la început cu scânduri de lemn, cuburi de piatră
şin părţi egale structuri mişcătoare de celule crescute în cutii de os.
Precum frunzele ridicându-se spre lumină, vibraţiile noastre visează
la căldura tenebrelor, înecate în impresii vagi, afective, trăiri dorite
de matricea oului aflat întrun cuib rătăcit printre fire de tors.
Paşii nevăzuţi în timpane tăinuiesc rotunjimea secretă a pantofilor
şi presară printre oameni arome suave de parfum, un iz edenic ce lasă
în aer un gust când dulce, când amar, lumină şintuneric, un joc.
Agitaţiembinată cu pace profundă emană din noi, atât de profundă
încât începem lecţiile dimensiunea secretă a geometriei cencepe
sănflorească în faliile construite pe timp, eter peste foc.
Aici e rolul nostru, acolo e darul tău, iar dincolo e gândul
care vine sămplinească triunghiuri în cerc şi piramide în sfere
când duşi de aer ne strecurăm fântână să întâlnim pământul,
când nefiinţa curge acum, atunci sfârşitul-începutul de mistere