Conducerea / Contact / Echipa / Editura / Fil. Craiova USR     








Rugăciunea inimii, antidot la teroare

        de Luiza Barcan

Seria mărturiilor de la începutul anilor ’90 despre tragedia intelectualităţii române îngenuncheate în închisorile comuniste ale terifiantului deceniu cinci, o serie deschisă de cărţi precum: Fenomenul Piteşti, Rugaţi-vă pentru Fratele Alexandru, Jurnalul fericirii ori alte cutremurătoare dezvăluiri ale supravieţuitorilor infernului concentraţionar, se completează treptat în prezent prin alte noi cărţi document. Acestea, laolaltă cu memoriile unora dintre supravieţuitorii detenţiei politice, sunt menite să ne facă pe toţi conştienţi nu doar de tragedia unor individualităţi, ci şi de o tragedie naţională cu nemiloase consecinţe în chiar actualitatea scrierii acestor rânduri.

Cartea istoricului şi scriitorului Marius Oprea, Adevărata călătorie a lui Zahei (V. Voiculescu şi Taina Rugului Aprins), publicată în 2008 la editura Humanitas, o lucrare dublu încadrabilă, ca operă literară şi ca document al unei epoci de teroare şi dezumanizare, se numără printre cele mai lucide şi necruţătoare mărturii ale dramei individuale şi colective trăite de intelectualii mireni şi clerici grupaţi în jurul mişcării spirituale de la Mânăstirea Antim, ce a purtat numele de Rugul Aprins.

Născut în 1964 - anul când celebrul decret de graţiere dat de autorităţile statului comunist îi punea în libertate pe ultimii deţinuţi politici, conducând astfel la desfiinţarea puşcăriilor terorii – Marius Oprea vorbeşte prin cartea sa în numele celor care nu au putut şi nu mai pot depune mărturie. Şi nu o face oricum, ci bazându-se pe rezultatul celor 14 ani de studiere a dosarului Rugul Aprins, găsit în arhivele Securităţii. Nu sunt acestea însă singurele documente la care apelează autorul. Biografiile intelectualilor români iniţiaţi în practicarea „Rugăciunii inimii“ de către călugărul rus Ivan Culighin (Ioan Străinul), apariţie providenţială şi oază de libertate a cugetului şi a spiritului la începutul nopţii de cinci decenii ce avea să cuprindă estul Europei, reprezintă în egală măsură izvoare ale cărţii sale.

Desigur, şi alte cărţi ori mărturii stau la baza construcţiei epice a lui Marius Oprea. Destinele tragicilor săi eroi (reali, nu imaginari, încă o dovadă că realitatea bate ficţiunea), se întrepătrund, se interdetermină şi antrenează neaşteptat în vârtejul trecutei lor experienţe pe însuşi autorul cărţii, o conştiinţă a prezentului vie şi frământată: Nimic, nici măcar o dictatură, nu poate refuza comparaţiile sau darul de a te transpune. Acum, când mă aflu la capătul adevăratei călătorii a lui Zahei, mă gândesc la sensul ei. La credinţa, până la capăt, pe care cei din Rugul Aprins au avut-o în puterea lui Dumnezeu, de a veghea o lume poate mai bună (pag. 292). Marius Oprea nu mărturiseşte rece, sec, neimplicat, despre soarta unui „lot” alcătuit din oameni dintre cei mai plini de haruri pe care i-a avut şi i-a batjocorit această ţară. Dimpotrivă, se identifică cu personajele sale şi, în numele lor, explicit ori implicit, acuză. Mai multe genuri şi stiluri literare coexistă în Adevărata călătorie a lui Zahei, de la schiţa biografică, tabloul de epocă, epistola, pagina de jurnal, până la confesiunea personajelor şi a autorului însuşi. Construcţia e rotundă, închegată, bogată în detalii cu înţelesuri multiple şi încărcată de tragism.

În Prologul cărţii sale, Marius Oprea explică titlul şi demersul întreprins cu mijloacele cercetătorului, dar cu conştiinţa unui autentic scriitor: Istoria lui Zahei a intrat încet în viaţa celui care a scris-o. Întocmai ca eroul său, Vasile Voiculescu şi-a plătit scump visul. Redau aici călătoria adevăratului Zahei şi a însoţitorilor săi – cea prin întuneric şi temniţă. M-am oprit asupra acestei istorii pentru că de o tulburătoare şi crudă trăire a propriei ficţiuni precum cea de care a avut parte poetul spre sfârşitul vieţii sale nu au parte îndeobşte oamenii de rând şi ea nu se întâmplă în fiecare zi (pag. 14).

Protagonistul cărţii lui Marius Oprea e, precum ne sugerează chiar titlul, scriitorul şi medicul Vasile Voiculescu. În jurul său gravitează însă toţi ceilalţi intelectuali chemaţi la „Rugăciunea inimii“ în anii de început ai terorii comuniste, la Mânăstirea Antim, toţi ceilalţi fraţi întru Hristos care şi-au plătit „dizidenţa” prin rugăciune cu ani de temniţă grea: Sandu Tudor (Părintele Daniil), Sofian Boghiu, Dumitru Stăniloaie, Alexandru Mironescu, Adrian Făgeţeanu, Roman Braga, Bogdan Ghiuş, Andrei Scrima.

Autorul nu descrie şi nu analizează doar ţesătura de evenimente determinate de contextul istoric şi politic al epocii, nu numai avatarurile personajelor sale. Mai mult decât atât, Marius Oprea e interesat de geneza şi parcursul unei autentice aventuri spirituale, trăite de eroii romanului său non-ficţional. Această aventură spirituală a avut în centrul ei o icoană a Maicii Domnului înfăţişată, ca în viziunea profetului Moise, în chipul unui Rug Aprins, o icoană adusă în România de călugărul rătăcitor Ivan Culighin şi care se află astăzi la loc de cinste în biserica Mânăstirii Antim: Istoria acestor întâmplări începe tocmai din anii războiului antisovietic şi îşi află originea în oraşul ucrainean Rostov pe Don, unde, în cursul ofensivei lor spre est, trupele româneşti eliberau dintr-un lagăr de concentrare pe mitropolitul Nicolae al Kievului (…) precum şi pe călugărul Ivan Culighin, duhovnicul său. Cei doi aveau să însoţească armata română mai apoi, în toamna anului 1943, în cursul retragerii ei spre ţară, răspunzând invitaţiei Patriarhului Nicodim. Acesta le oferise adăpost la Mânăstirea Cernica, pentru a-i feri din calea tăvălugului sovietic (pag. 28). Un tăvălug din faţa căruia nu vor mai scăpa însă nici Vasile Voiculescu, nici prietenii săi, clerici ori mireni, ce comiseseră un singur şi inacceptabil „delict”: acela de a fi găsit în Rugăciunea inimii singurul posibil antidot la teroare.

Adevărata călătorie a lui Zahei reface pas cu pas, în nouă capitole, coborârea poetului Vasile Voiculescu şi a fraţilor săi de credinţă în infernul închisorilor politice, o dramatică trecere de la lumină şi nădejdea credinţei la întunericul şi deznădejdea urii, ignoranţei şi ateismului. Mesajul cărţii se devoalează treptat: printr-o tainică lucrare divină, şi „Rugăciunea inimii“ şi dictatura comunistă vin în România de la răsărit. Prima e adusă de un duhovnic plin de har, a doua de forţa oarbă a trupelor sovietice. Noua ideologie nu se sfiieşte să încerce suprimarea „Rugăciunea inimii“ şi a bisericii ortodoxe înseşi. Cu multă subtilitate, Marius Oprea surprinde acest adevăr: nu atât oamenii trebuie anihilaţi, cât mai degrabă credinţa lor, singurul scut împotriva terorii. După patru ani de detenţie în condiţii subumane,Vasile Voiculescu este, în fine, eliberat. Nu şi poeziile sale, arestate împreună cu poetul. E prea târziu însă pentru om. Va mai trăi doar un an, suferind inacceptabile dureri. El, profundul creştin practicant al rugăciunii isihaste, va sfârşi refuzând spovedania. De ce Vasile Voiculescu
n-a găsit în închisoare, ca alţi colegi de suferinţă, o cale spre mântuire, explică cu multă putere de convingere Marius Oprea: Cu o eleganţă ascetică, (…), Vasile Voiculescu îşi întorsese, odată cu confiscarea manuscriselor, a bibliotecii şi a vieţii sale, ochii spre înăuntru. Orbise în tunelurile lungi ale puşcăriilor, iar calea pe care el o imaginase pentru Zahei întârzia să i se arate (pag. 282).

Adevărata călătorie a lui Zahei e o poveste ce întreţese lumina şi întunericul, credinţa şi apostazia, speranţa şi deznădejdea. E o poveste despre îngeri şi demoni. Marius Oprea creează o frescă socială veridică, descrie cu acurateţe realitatea unei lumi căzute, o realitate întunecată care n-a dispărut, ci doar şi-a disimulat existenţa în România zilelor noastre. Membrii lotului „Rugul Aprins” n-au fost pe deplin reabilitaţi, în ciuda tuturor evidenţelor. Ei se fac înc㠄vinovaţi”, chiar şi postmortem, de activitate „mistică”. Iar în ce-i priveşte pe torţionari, sunt cu toţii, câţi mai trăiesc, bine mersi. Nimeni, până acum, chiar dacă oficial comunismul a fost condamnat, nu s-a căit pentru faptele sale şi nu şi-a cerut iertare.

Post scriptum: După cum deja toată lumea ştie, Marius Oprea a fost înlăturat de la direcţia Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului.

Nr. 04/2010
Şedinţa Comitetului Director al U.S.R.

Lansare de carte la Craiova
Gabriela gheorghisor

Evocare Romulus Diaconescu

Marin Sorescu în documente şi scrisori inedite
Florea Miu

Revista revistelor

Pagini de jurnal (II)
de Gheorghe Grigurcu

Modele morale (I)
de Adrian Popescu

Versuri
de Gabriel Chifu

Din jurnal (2003)
de Gabriel Dimisianu

Anul trecut la Paris
de Nicolae Prelipceanu

Formula personală a lui Romulus Bucur
de Dumitru Chioaru

Istoria are mereu nevoie de sînge
de Nichita Danilov

Feţele nesfârşite ale poeziei
de Paul Aretzu

Monografia străzii Mântuleasa
de Gabriela Gheorghişor

De la Est La Vest
de Daniela Firescu

Drumul spre Emaus
de Bucur Demetrian

Misterul simplităţii
de Bucur Demetrian

Evoluţia sfârşitului continuu
de Constantin M. Popa

Povestiri din „mica istorie”
de Constantin M. Popa

Partea de umbră a cuvintelor
de Florea Miu

Cum s-a impregnat modernismul de psihologie
de Ştefan Vlăduţescu

Cum s-a impregnat...
de Ştefan Vlăduţescu

Rugăciunea inimii, antidot la teroare
de Luiza Barcan

Note de lectură
de Dumitru Botar

Peştele pe uscat
de Marian Drăghici

Poezie
de Cassian Maria Spiridon

Poezia generaţiei 80
de Mircea Bârsilă

Un neloc unde eu scriu
de Ioan Lascu

„Nu îl cunosc pe acest om!”(I)
de Ion Militaru

Marea iubire
de Maria-Gabriela Constantin

Clasicism, romantism, artă creştină (II)
de Florin Caragiu

Lili Pancu – o viaţă dedicată artei
de Cătălin Davidescu

Poeme
de Nicolae Petre Vrânceanu

A fost o lume…
de Ion Floricel

Cadou de ziua lui Putin: asasinarea jurnalistei Anna Politkovskaia
de Romulus Preda

Japonia: ritualuri de sfârşit şi început de an (II)
de Ruxandra Mărginean Kohno

© 2007 Revista Ramuri