Bisericile de lemn în actualitate

În urmã cu zece-cincisprezece ani, a-þi fi exprimat interesul pentru arhitectura eclezialã din lemn în cercul restrâns al istoricilor de artã presupunea un risc înalt de descalificare profesionalã. Am încercat-o pe pielea mea ºi am suportat consecinþele, deºi, în ultimele decenii ale secolului XX, istorici marcanþi ºi-au arãtat preocuparea faþã de vastul fenomen al ctitoririi de lãcaºe de cult din lemn pe întreg teritoriul românesc. Cercetãtori aplicaþi ºi riguroºi precum Ioana Cristache-Panait, Rãzvan Theodorescu, Ion Godea, Paul Petrescu, Andrei Pãnoiu, Radu Creþeanu s-au aplecat, de-a lungul timpului, asupra acestui vast subiect,  iar efortul lor s-a concretizat în cãrþi ºi studii dedicate bisericilor de lemn. Au rãmas însã, din pãcate, cazuri izolate, fiindcã în ansamblul sãu cercul medieviºtilor s-a cantonat în studiul, nici acela prea convingãtor, cu puþine excepþii, al monumentelor ecleziale din zid, ctitorii domneºti ori boiereºti.

Abia începutul de secol XXI aduce în prim plan arhitectura tradiþionalã din lemn în România. În mod sigur, o influenþã semnificativã au avut-o ºi de aceastã datã strãinii veniþi la noi sã vadã ºi sã cerceteze bisericile de lemn, spre a le compara cu cele existente în patrimoniul þãrilor lor. Un simpozion internaþional precum cel cu tema „Drumurile europene ale lemnului”, a cãrui ediþie a avut loc în anul 2000 ºi a continuat în urmãtorii trei, a avut meritul de a strânge la un loc arhitecþi, istorici de artã, meºteri tradiþionali din Suedia, Norvegia, Finlanda, Polonia, Þãrile Baltice, Turcia, România în schimburi de experienþã ºi cãlãtorii de studiu în mai multe zone ale þãrii. În felul acesta au început unii dintre români sã-ºi dea seama ce comoarã de artã ºi de spiritualitate deþine patrimoniul lor naþional ºi sã acþioneze în scopul conservãrii ºi al valorificãrii ei. Fiecare dupã puteri, aºa cum contribuiau în vechime obºtile rurale la ridicarea bisericilor de lemn.

Începând din anul 2000 ºi pânã în prezent, mai întâi în cadrul programului internaþional „Tradiþie ºi Postmodernitate”, apoi în cadrul altor programe culturale europene („MneMO”, „ReSITUS”, „SALVart”), Fundaþia HAR a realizat ºi publicat studiul monografic a nouã biserici de lemn monument istoric din nordul Olteniei – judeþul Vâlcea (bisericile din Brezoi, Ciungetu, Malaia, Mariþa, Copãceni–Racoviþa, Grãmeºti, Alunu–Igoiu, Mreneºti–Creþeni, Pietrari–Angheleºti). Mai mult, douã astfel de monumente ecleziale, bisericile de lemn din Mreneºti–Creþeni ºi Pietrari–Angheleºti au fost relocate ºi restaurate la Muzeul Satului Vâlcean de la Bujoreni, în cadrul programelor sus amintite.

În 2009, Ordinul Arhitecþilor din România demareazã un amplu proiect de primã necesitate intitulat „60 de biserici de lemn”, dedicat monumentelor de acest tip din nordul Olteniei ºi sudul Transilvaniei. Pe bazã de voluntariat, peste 200 de studenþi îndrumaþi de arhitecþi, conservatori, restauratori, istorici fac în continuare efortul de a salva aceste monumente-emblemã ale spiritualitãþii ortodoxe.

La sfârºitul anului 2010, cu sprijinul aceluiaºi Ordin al Arhitecþilor din România, apare volumul bilingv (românã ºi englezã), bogat ilustrat intitulat Lemn – Biserici de lemn din nordul Olteniei / Wood – Churches of Northern Oltenia. Conceptul editorial ºi textul aparþin Luizei Zamora. „Cercetaºii de teren”, cum sunt denumiþi entuziaºtii colaboratori implicaþi în proiect, se numesc: Florian Zamora, Mihnea Cristescu, Irina Damian, Ileana Popa, Simina Dron, Robert Zotescu, Iulian Soare, Monica Bercovici, Zahir Hasan. Fotografiile ce ilustreazã acest album au fost realizate de ªerban Bonciocat ºi Luiza Zamora. Volumul are o prefaþã semnatã de Corina Popa ºi o postfaþã semnatã de Laura Jinga-Iliescu.

Interesul autorilor s-a concentrat, vreme de trei ani, asupra monumentelor ecleziale de lemn din judeþele Vâlcea ºi Gorj. Un efort demn de remarcat ºi de salutat, în contextul unui dezinteres tot mai accentuat faþã de tradiþie. Ce s-a dorit sã fie acest volum, aflãm chiar din capitolul „Mãrturisire” (Luiza Zamora): „Albumul de faþã nu este, cu siguranþã, prilej de noi teorii, chiar dacã cercetarea ne-a condus într-acolo. Nu este, de asemenea, un studiu academic ori un repertoriu exhaustiv, nu descrie în cel mai mic amãnunt monumentele, nu le face mai frumoase decât sunt în realitate ºi nici nu le exagereazã virtuþile. Este doar un mod diferit de apropiere de bisericile de lemn din nordul Olteniei, de a vorbi fãrã emfazã despre ele, de a aduce în prim-plan monumentul aºa cum este ºi nu autorii ori limbajul preþios. Este, în fond, o cãlãtorie, iar sensul ei este cãutarea. Cãutarea detaliului, a mãruntului, a particularului”.

Aºa cum suntem avertizaþi din aceastã „Mãrturisire”, detaliul ºi nu ansamblul a reprezentat nucleul abordãrii subiectului. Prin urmare, volumul e structurat în douã mari secþiuni, intitulate „În afarã” ºi „Înãuntru”, iar acestea sunt la rândul lor împãrþite în capitole unde fiecare spaþiu de cult ºi fiecare element decorativ, fie el de picturã ori de sculpturã, este prezentat separat ºi ilustrat cu imagini selectate de pe teren. Avem astfel capitole dedicate pridvorului, stâlpilor/corniºe/fruntare, portalurilor/pisanii/zãvoare, altarului, pereþilor/brâuri/ferestre, învelitorilor/turle/clopotniþe, naosului, iconostasului, pronaosului, tablourilor votive, icoanelor/odoare/mobilier. Dupã postfaþã, în mod neobiºnuit, mai apare un capitol intitulat destul de sugestiv „Distruse de nepãsare/de grija de frumos”. Un capitol ce vorbeºte despre nepricepere doar prin imagini ale unor biserici de lemn aflate fie în stadiu avansat de degradare (bisericile din Brezoi, Budurãºti, Stoileºti-Malu), fie aºa de reînnoite încât monumentul ºi-a pierdut aspectul originar. La biserica Cuvioasa Parascheva din Vitomireºti, de pildã, o modernã instalaþie de aer condiþionat este plasatã între doi sfinþi ºi le acoperã aureolele. Altele au uºi de tablã sau geamuri termopan. Sunt ºi din acestea, ºi din cele distruse de nepãsare, mult mai multe, din nefericire, decât prezintã albumul de faþã. Modernitatea a distrus tradiþia în douã moduri: fie a ignorat-o ºi a lãsat-o sã devinã amintire, fie a intervenit asupra ei cu neºtiinþã, încercând s-o adapteze noilor mentalitãþi. ªi într-un caz ºi în altul, rezultatele sunt dezastruoase.

Volumul Lemn – biserici din nordul Olteniei pune mult accentul pe elementele pitoreºti prezente în interiorul acestor lãcaºe, pe detalii care uneori sunt secundare ca semnificaþie fenomenului extrem de extins al ctitoririi de biserici din lemn, nu doar în Oltenia de nord, ci în mai toate provinciile româneºti. Albumul este, în ansamblu, un instrument util de lucru, ales din punct de vedere vizual, pentru cei care în viitor vor dori sã aprofundeze studiul monumentelor de acest tip. Fiindcã a înþelege pe deplin ce a însemnat biserica de lemn în istoria spiritualã a românilor ºi a întregului spaþiu balcanic presupune un efort pluridisciplinar, mult mai aplicat ºi mai centrat pe înþelegerea cauzelor profunde ce au determinat apariþia ºi proliferarea fenomenului.

E nevoie însã, pentru aceasta, de o schimbare convingãtoare de mentalitate. Istoricul Corina Popa, semnatarul prefeþei, nu-ºi poate disimula nici de aceastã datã condescendenþa faþã de monumentele ecleziale construite din lemn: „Aceste bisericuþe au fãcut obiectul de studiu al grupului de specialiºti care le-au vizitat, fotografiat ºi cercetat din dorinþa de a le face cunoscute ºi de-a le pune în valoare. Cartea lor încearcã sã convingã, deopotrivã, pe cei ce le folosesc, ca ºi pe cei ce iubesc ºi respectã mãrturiile trecutului, cã aceste modeste monumente (s.n.) meritã grijã, atenþie ºi respect”. În continuarea unei pledoarii pentru bisericile de lemn începutã în urmã cu peste un deceniu de Fundaþia HAR (printre ai cãrei membrii mã numãr), mã simt obligatã sã accentuez cã „modestia” bisericilor de lemn este o realitate doar pentru viziunea pozitivist-cantitativã asupra istoriei. Nu dimensiunea bisericii de lemn conferã valoarea monumentului. Mai degrabã adânca semnificaþie simbolicã a materialului de construcþie (lemnul), tainele tehnicii meºterilor constructori (care nu erau þãrani meºteºugari, ci membri ai unei bresle iniþiate), contextul social-istoric ºi spiritual ce determinã apariþia ei conferã bisericii de lemn o valoare culturalã la fel de mare, chiar dacã diferitã, ca ºi cea a ctitoriei aulice.

Salutând încã o datã acest album ºi efortul care a stat la baza alcãtuirii lui, închei prin cuvintele de mare actualitate ale lui N. Ghica-Budeºti din 1926: „În neºtiinþa lor, ei nu-ºi dau seama cã aceste biserici noi, cât de mari ºi de pretenþioase sunt, nu ajung nici pe departe la frumuseþea ºi valoarea artisticã a micilor biserici de lemn moºtenite din epoci de credinþã, clãdite de evlavioºii creºtini, de cãtre meºteri însufleþiþi de credinþã ºi mânaþi de tradiþia moºtenitã din moºi strãmoºi. Ei nu ºtiu cã numai cu credinþã în suflet se poate face artã ºi cã într-o vreme de materialism ºi semi-culturã ca a noastrã nu se poate nãzui la aºa ceva”.