Un etnolog îndrăgostit de Bucovina
de Luiza Barcan
Epoca lucrărilor serioase de etnografie, rezultat al multor ani de cercetare pe teren şi de studii amănunţite, părea, până nu demult, să fi apus. Din fericire, ca şi în alte domenii ale culturii contemporane, cercetători aplicaţi şi devotaţi profesiei lor nu se dau bătuţi şi, de multe ori neştiuţi, aştern pe hârtie, sistematizându-le, rezultatele muncii lor de o viaţă. Aflăm despre studiile acestea abia când, nu fără eforturi şi obstacole de tot felul, ele văd, în sfârşit, lumina tiparului. Aşa s-a întâmplat de curând, anul acesta, când la editura Biblioteca Mioriţa Câmpulung Moldovenesc a fost publicată cartea lui Mihai Camilar cu titlul: Cultură şi civilizaţie tradiţională în zona etnografică Humor.
Ca om de televiziune interesat de tradiţie şi spiritualitate am ajuns, inevitabil, şi în Bucovina. Poate că m-aş fi rezumat la o unică incursiune profesională în acest spaţiu încărcat de istorie, dacă nu l-aş fi întâlnit aici, acum aproape un deceniu, pe istoricul Mihai Camilar, ghidul perfect prin fascinanta zonă de nord a Moldovei. Farmecul rostirii sale molcome, dragostea pentru locurile natale şi bogăţia informaţiilor adunate cu grijă în timp m-au cucerit de la început şi m-au convins să vin mai des decât mi-aş fi imaginat în Bucovina. Protocolara relaţie profesională s-a transformat într-o prietenie care a dat şi pentru mine roade culturale. Mihai Camilar m-a sprijinit, în calitate de consultant ştiinţific, la realizarea mai multor filme documentare. Un subiect aproape deloc abordat, cel al bisericilor din lemn de pe teritoriul Moldovei de nord, mi-a fost sugerat de acelaşi etnolog pentru care civilizaţia lemnului este marca identitară a Bucovinei. Colaborarea noastră s-a concretizat recent în două filme dedicate acestor monumente eclipsate de măreţia zidirilor aulice din Ţara Fagilor, cum numeşte Mihai Camilar Bucovina.
În 2007, la editura Ad libri din Suceava, apărea colecţia de ghiduri turistice ilustrate Vino şi vezi. Cel de al nouălea ghid, cu hărţi ale traseelor turistice şi 82 de fotografii color, având ca subiect Bucovina, era realizat de Mihai Camilar şi ilustrat cu fotografiile semnate Florin Andreescu. Entuziasmată de apariţia lui într-o frumoasă prezentare grafică şi cu un text serios documentat, depăşind cu mult statutul de informaţie turistică lejeră, îmi exprimam speranţa în apariţia a cât mai multe cărţi semnate Mihai Camilar. Şi iată că o a doua, de data aceasta un studiu ştiinţific aprofundat al zonei etnografice Humor, apare ca lucrare realizată în cadrul proiectului de cercetare ştiinţifică al Muzeului Obiceiurilor Populare din Gura Humorului, instituţie unde lucrează de mulţi ani autorul cărţii.
Zona Humor, se ştie, este una dintre cele mai ofertante pentru cercetarea etnologică prin bogăţia resurselor naturale, prin multitudinea ocupaţiilor şi a meşteşugurilor, datorită monumentelor reprezentative de arhitectură tradiţională laică şi religioasă, dar şi datorită frumuseţii portului popular, a obiceiurilor şi datinilor străvechi. Mihai Camilar şi-a petrecut o mare parte din viaţă cercetându-le. Cartea pe care a publicat-o recent adună între paginile ei rezultatele muncii sale de teren desfăşurate timp de câteva decenii. Toată Bucovina îi este familiară autorului, fiindcă nu doar zona humoreană a fost în centrul atenţiei sale. Totuşi, pentru aceasta el are un ataşament aparte, argumentat prin rolul ei în istoria culturală şi spirituală a Bucovinei: Aici, unde boncăluitul zimbrilor din vremurile voievodale mai vibrează prin cetina codrilor, reverberând încă pulsul vieţii trecute, eşti supus unei sacro-terapii oferite de ctitoriile domneşti sau boiereşti, edificii care concentrează într-o remarcabilă sinteză spirituală a vremii, cultura şi viaţa artistică a unui neam într-o perioadă crucială a istoriei sale, când românii au stat în acest spaţiu ca într-o adevărată «poartă a furtunilo». În individualitatea Voroneţului şi a Humorului se regăsesc liniile de forţă care au stat la baza configurării lumii artistice româneşti, veacurile de artă cultă bisericească găsindu-şi apogeul în frescele voroneţene sau humorene, a căror faimă a ajuns demult până în cele mai îndepărtate colţuri ale lumii.
Structurat în nouă capitole, impresionantul volum de aproape patru sute de pagini reuşeşte să-i convingă şi pe specialişti şi pe cititorii obişnuiţi de complexitatea culturală, etnică, artistică şi ocupaţională a zonei cercetate. Plasat geografic între Suceva, Rădăuţi, Dorna, Câmpulung şi Fălticeni, ţinutul humorean este, cum subliniază autorul în introducere: o zonă etnografică distinctă, dat fiind faptul că în acest spaţiu etnocultural s-au definitivat unele particularităţi aparte faţă de alte zone ale Bucovinei, acestea fiind vizibile în domenii precum structura aşezărilor, structura antropologică a populaţiei, aici manifestându-se şi un oarecare specific etnic.
Dacă în opt capitole ale lucrării sale Mihai Camilar îşi expune în detaliu informaţiile şi concluziile adunate în timp despre subiecte de interes etnografic precum: cadrul geografic şi istoric al zonei, ocupaţiile tradiţionale, meşteşugurile ţărăneşti, instalaţiile tehnice ţărăneşti, arhitectura tradiţională, monumentele de arhitectură, portul popular, calendarul timpului şi al vieţii, cel de al nouălea capitol al cărţii este dedicat creativităţii etnografico-folclorice contemporane. Şi nu întâmplător, ci tocmai pentru a sublinia continuitatea preocupărilor artistice ale locuitorilor în acest spaţiu: Mai ales în universul habitatului rural, ideea de preluare în mod creator a ceea ce este frumos şi valoros din moştenirea tradiţională a condus la o multitudine de manifestări ce au menirea de a valorifica şi promova autenticul etnografico-folcloric atât de bogat şi de diversificat în acest colţ de ţară, subliniază Mihai Camilar. Într-adevăr, susţinerea autenticităţii creaţiei şi a obiceiurilor tradiţionale, obiectivul final al oricărui etnolog onest, caracterizează din plin preocupările diverse ale acestui cercetător născut în Bucovina şi îndrăgostit de ea. Demersurilor de tipul acestuia de faţă li se datorează faptul de a nu fi dispărut cu totul din cultura contemporană românească reperele artistice cu profund filon tradiţional.
Studiul de patru sute de pagini dedicat zonei etnografice Humor este susţinut de un serios aparat critic şi bogat ilustrat cu desene şi fotografii etnologice din bogata colecţie adunată de autor de-a lungul multor ani petrecuţi pe teren. Glosarul din ultimele pagini îl ajută pe cititor să pătrundă mai uşor în lumea cercetată cu atâta pasiune de Mihai Camilar. Harta etnografică a regiunii este realizată de Maria Camilar.
Pentru un final de recenzie, cea mai potrivită este tot concluzia autorului amplei lucrări: Aceste pagini au încercat să reconstituie ceea ce a fost odată ţinutul humorean, acest pământ sacru al Bucovinei, precum şi ceea ce este încă în actualitate spaţiul etnocultural ce face trup cu «pământul nostru cel mai scump, obârşia Moldovei, şi pământul cel mai înfloritor unde a trăit odinioară poporul cel mai liber», după cum glăsuia marele nostru Eminescu.
|
|