Oricât de neobişnuit ar părea în zilele noastre ca o figură luminoasă de înduhovnicit monah să devină subiect de expoziţie, totuşi evenimentul a avut loc şi nu a fost deloc de neglijat. Mi s-a părut chiar că am avut şansa de a fi fost martora unei abordări artistice lipsite de prejudecăţi şi de închistări contraproductive, dar în schimb pline de iubire şi din prea plin mărturisitoare. E vorba despre expoziţia de fotografie intitulată simplu şi sugestiv De dragul Părintelui Teofil, deschisă la galeria bucureşteană Irecson, între 9-24 februarie 2012. Organizatorii ineditei expoziţii au fost, în colaborare, Editura Teognost din Cluj-Napoca, Mânăstirea Brâncoveanu de la Sâmbăta de Sus, Institutul Irecson şi Fundaţia Elpis din Bucureşti. Cum, probabil, nu e greu de dedus, protagonistul evenimentului este nimeni altul decât părintele arhimandrit Teofil Părăian, unul dintre cei mai iubiţi duhovnici contemporani, trecut la Domnul pe 29 octombrie 2009. Cei care au făcut posibilă rememorarea chipului plin de lumină al Părintelui Teofil sunt, cel puţin o parte, fii duhovniceşti ai monahului de la Sâmbăta de Sus şi prieteni apropiaţi, prin urmare, legătura afectivă invocată în titlu nu e deloc o metaforă, ci o realitate dintre cele mai purtătoare de sens.

Expoziţia s-a structurat în două secţiuni. Prima a cuprins reproduceri după fotografii vechi, aflate în colecţia Mânăstirii Brâncoveni, unele realizate chiar de fotograful familiei regale, Emil Fischer din Sibiu, şi în care publicul a avut prilejul să descopere chipuri cunoscute de monahi şi duhovnici: părintele Arsenia Boca, părintele Paisie Olaru, părintele Serafim Popescu, părintele Teofil Părăian, la vârsta tinereţii. Cea de a doua secţiune a fost alcătuită din fotografii mai noi ale părintelui Teofil, realizate îndeosebi în ultimii ani ai vieţii sale de artiştii fotografi, dintre care unii preoţi: Dorin Berian, pr. Ioan Gînscă, Ovidiu Man, Ovidiu Muraru, Horea Preja, Andrei Rosetti, ieromonah Pantelimon Şuşnea şi Serafim Vuc.

Pentru a face mai cuprinzătoare amintirea părintelui Teofil şi pentru a-i îmbogăţi sufleteşte pe vizitatorii expoziţiei, curatorii ei au adăugat fotografiilor expuse fragmente din predicile sau din cuvântările duhovnicului de la Sâmbăta de Sus, rostite de-a lungul timpului, fie în biserici, fie cu ocazia unor conferinţe pe care îndrăgitul monah era invitat să le susţină, mai ales în rândurile tinerilor de care se simţea în mod special ataşat. Nu încape nici o îndoială că, dincolo de a fi un fapt de cultură şi un fapt artistic, expoziţia dedicată părintelui Teofil Părăian a însemnat în primul rând o delicată inserţie spirituală în prezentul derutat şi secularizat pe care-l traversăm.

Părintele Ioan Gînscă, preot misionar la mânăstirea Naşterea Maicii Domnului din localitatea Ciucea, judeţul Cluj, curator al expoziţiei, prieten al părintelui Teofil Părăian, artist mai înainte de a fi preot şi artist în continuare, îmi mărturisea că era suficient
să-i soliciţi părintelui Teofil „o şedinţă foto” pentru ca acesta să se supună cu bucuria unui copil acestui joc de-a imaginea, făcând astfel posibilă imortalizarea chipului său plin de iubire.

În cele două scurte întâlniri ale mele cu părintele Teofil, la intervale mari de timp, am avut cât se poate de clar sentimentul că neputincioşii săi ochi lumeşti primiseră, în compensaţie, de la Cel ce toate le rânduieşte cu iubire de oameni, ochi duhovniceşti mereu veghetori şi a multe văzători. Imaginea reflectată în fotografii artistice sau în fotografii-document a părintelui Teofil nu face decât ca, acum, după mai bine de doi ani de la trecerea sa la cele veşnice, să îmi reîmprospăteze acest sentiment. Şi mai au ceva de comunicat aceste imagini. Un zâmbet venit din adâncurile fiinţei acestui duhovnic care mărturisea că nu-I poţi zâmbi lui Dumnezeu dacă nu le zâmbeşti oamenilor, semenilor tăi. Fotografia-emblemă a recentei expoziţii chiar asta înfăţişează: un instantaneu cu părintele Teofil, surprins la fereastra unui tren, zâmbind cu bunătate absolută tuturor celor pe care ochii săi pământeşti nu-i puteau vedea. O imagine definitorie...

După alte cinci localităţi unde expoziţia a mai fost deschisă (Cluj-Napoca, Deva, Timişoara, Arad, Paşcani), a urmat Bucureştiul, iar după prezentarea ei în capitală a mers şi mai departe, la Paris. Aşadar, o expoziţie itinerantă ce-şi va continua periplul şi în lunile următoare, pentru a aduce bucurie celor care l-au cunoscut şi l-au iubit pe părintele Teofil, dar şi celor care n-au avut privilegiul să-i fie măcar o dată aproape.

Aşa s-a rânduit ca eu să scriu această cronică în postul Sfintelor Paşti, cu mai multe reproduceri după fotografiile din expoziţie în faţa ochilor, cu chipul senin al părintelui Teofil drept reper şi îmbărbătare. Şi, pentru că postul este un urcuş, o scară, îi voi da cuvântul părintelui duhovnic de la Sâmbăta de Sus care ne spune ce este Scara fericirii: „Cineva care vrea să fie fericit trebuie să fie credincios (TEOPIST). Cine are credinţă în Dumnezeu se sileşte să împlinească voia lui Dumnezeu şi devine rob al lui Dumnezeu (TEODUL). Pe măsura împlinirii poruncilor lui Dumnezeu, omul devine cunoscător de Dumnezeu (TEOGNOST). Şi, cine cunoaşte pe Dumnezeu, acela îl iubeşte pe Dumnezeu (TEOFIL). Iar cine-i iubitor de Dumnezeu sigur e fericit (MACARIE)”.

Închei această scurtă consemnare cu o mărturisire. Am luat una dintre pozele părintelui Teofil, una foarte frumoasă, ce-l înfăţişează pe malul unui lac, binecuvântând cu o cruce din lemn, şi am fixat-o în peretele din dreapta biroului unde am scris aceste rânduri, cu convingerea că nimic din ce trăim nu e întâmplător, că fiecare întâlnire este dinainte hotărâtă ca probă a unei mai ample iniţieri şi, deloc în ultimul rând, ca semn trimis de la Iubitorul de oameni, că nimeni nu e, de fapt, absolut şi iremediabil singur.