Camille Lemonnier scriitura estetizantă
de Maria Tronea
Scriitor
belgian de expresie franceză, de la a cărui dispariţie se împlineşte un secol,
Camille Lemonnier (1844 1913), cel pe care Georges Rodenbach l-a proclamat
«Mareşalul literaturii belgiene», persistă în memoria literară în primul rând
prin estetismul scriiturii.
Colaborator
al revistei La Wallonie, este atras de simbolism, fapt ce va lăsa o urmă
indelebilă în stilul său. Atracţia forţelor vitale ale firii îl înscrie în
siajul lui Charles De Coster, al cărui geniu l-a proclamat, ca admirator
fervent al Legendei lui Ulenspiegel, text fondator al literaturii
belgiene. Influenţa acestuia se face simţită în Un Mâle/Un Mascul
(1881). De inspiraţie rurală, ilustrând triumful naturalismului asupra
realismului, romanul cunoaşte un succes răsunător la Paris, dar stârneşte
scandal la Bruxelles, prin brutalitatea şi senzualismul unor scene.
Dintre
cele şaptezeci de cărţi scrise de Lemonnier, aceasta rezistă, se pare, cel mai
bine uzurii timpului, stârnind interesul cititorului modern prin stilul
plastic, marcat de descrieri în cascadă, al căror rafinament aminteşte de
simbolism. Protagonişti sunt braconierul Cachaprčs, un fiu al padurii, şi
frumoasa Germaine, fiica vitregă a fermierului Hulotte. Întâlnirea celor doi
are loc, simbolic, în luna mai, când căldura soarelui face să clocotească
sevele şi să crape mugurii, senzualitatea îndrăgostiţilor impregnând,
metonimic, peisajul.
Îndrăgostirea
este mediată de topos-ul ferestrei. Apariţia devine tabloul
care are drept ramă fereastra. Portretul din fereastră, care îl uluieşte pe
Cachaprčs, este al lui Germaine. El vine în completarea unui pastel,
livada de meri de lângă ferma Hulotte: El se cocoţă, având curiozitatea
maşinală de a vedea tot. Cerul albastru decupa rotunjimea înflorită a merilor.
O bucurie de buchet strălucea în albeaţa lor roză, aşezaţi acolo în mari tufe
curgătoare. Dedesubt, ierburile înalte străluceau acoperite de rouă şi un văl
cenuşiu, foarte fin, plutea peste acoperişuri, gunoaie, grajduri.
Pocnetul
unui oblon ce se deschidea îl făcu pe bărbat să întoarcă ochii spre un punct al
casei. Oblonul alunecă, verde, strălucind de vopsea nouă, şi în penumbra
întunecată a camerei se ivi un cap de femeie, cu trăsăturile moleşite de odihna
nopţii. (t. n.)
Portretul
feminin este realizat cu penel de maestru: Ea avea strălucirea oarecum
sălbatică a cărbunăreselor din Flénu, cu ochi înzestraţi cu privire muşcătoare,
iar părul, strâns în coc deasupra cefei, revărsa pe umerii ei un val negru,
aprins de reflexe roşii. Viziunea naturalistă instituie tabloul unei
animalităţi superbe: O fiară se trezea în el, feroce şi blândă. Ea se simţea
râvnită şi nu se supără.
Trăind în mijlocul naturii şi al
animalelor pădurii, Cachapres este asimilat acestora. Izomorfismul om/copac este prezent în
portretizarea sa: Cachaprčs era un adevarat fiu al pământului. Asemenea
scoarţei copacilor, pielea sa aspră se întărise de soare şi vânt; se asemăna cu
un stejar prin soliditatea membrelor sale, amploarea armonioasă a torsului,
baza solidă a picioarelor sale puternic ataşate de sol; iar viaţa în aer liber
sfârşise prin a compune în el o fiinţă indestructibilă, care nu cunoştea nici
oboseala, nici boala.
Născut
în pădure, Cachaprčs irupsese în viaţă dintr-odată, cu independenţa unei
fiare. Copilărind printre animale, împrumută mişcările acestora, prudenţa lor.
Coboară din copaci cu mişcări de reptilă care se desfăşoară. Tânjind după
Germaine, uită de hrană, asemenea cerbilor în rut: Precum cerbilor în
octombrie, ocupaţi să boncăluiască, nemaigândind să pască, turbarea dorinţei de
femelă îi umplea pântecul gol.
Adăpostul
tainic al lui Cachaprčs este coliba a doi batrâni, un pădurar şi soţia
acestuia: Erau doi prieteni de-ai lui, pădurari. Îl cunoscuseră mare ca un pui
de cerb de şase luni. Cachaprčs o alinta pe bătrână cu apelativul bătrână
iepuroaică. Figuraţiei animaliere i se circumscrie şi portretul pădurarului:
Viaţa în pădure sfârşise prin a-i modela un bot alungit de lup, iluminat de
licărirea ochilor cenuşii, sub smocul sprâncenelor roşcate; în urechile-i
cornute, părul creştea din abundenţă. Alături de cei doi bătrâni, trăieşte
fiica acestora, un copil găsit în pădure, asimilat vietăţilor acesteia: Şi ea
crescuse în neştiinţa a ceea ce era, obscur, asemenea năpârcilor, şopârlelor,
scarabeilor în mijlocul cărora alerga. Neavând nume, Cachaprčs, cu obişnuinţa
sa de a da oamenilor nume de animale, o strigă, Gadalette.
Analizând
portretul lui Cachaprčs, eşti frapat de asemănarea cu eroul lui Charles De
Coster, Ulenspiegel, cel născut la Damme în olatul Flandrei, când luna lui mai
îmbobocea ghiorghinii. (Traducere de Ioachim Botez, 1955) Izomorfismul vegetal
şi animal este prezent şi în cazul pruncului purtător de căiţă: După ce fu
înţărcat, Ulenspiegel crescu asemeni unui puiandru de plop (...); şi, crescut
aşa, Ulenspiegel se făcu voinic ca un pui de leu.
Cel
mai impresionant tablou de natură din cartea lui De Coster este cel în care
Ulenspiegel şi Nele se întâlnesc cu Duhurile primăverii: Iar duhurile sevei
vărsară vinul; totul, cât ai clipi, îmboboci, înverzi, înflori; iarba mişuna de
gâze care susurau, iar cerul fu puzderie de păsări şi de fluturi (...) Acelaşi
vitalism şi aceeaşi îngroşare a straturilor de culoare, specifică pânzelor
flamande, se regăseşte la Lemonnier: Totul degenera în exces; parfum, lumină,
culoare, alungirea tulpinilor, dărnicia ramurilor, densitatea hăţişurilor,
deschiderea florilor în iarbă, rotunjirea pădurilor la orizont. Animalele
sălbatice, ghiftuite de iarba proaspătă, crăpau de bunăstare sub frumoasele lor
piei strălucitoare (...)
Aceste
tablouri colcăitoare de viaţă coexistă la Lemonnier cu pastelurile, ce
prezintă natura într-o lumină irizată, învăluită de sonuri stinse, în stil
simbolist. Armonia om/natură se va regăsi în Au Coeur frais de la
foręt/În inima proaspătă a pădurii (1900), după cum erotizarea naturii va
reapărea în Happe-Chair, reflex al unei opere unitare, marcate de
estetism.
|
|