Încã din timpul vieþii sale (1838 - 1907), B.P. Hasdeu a fost recunoscut ca un savant, ale cãrui deschideri enciclopedice se înscriu în efortul intelectualilor români de a moderniza ºi europeniza þara, apropiind-o de gândirea lumii occidentale.

Luarea în posesie a unui evantai de preocupãri ºtiinþifice, culturale ºi literare l-au fãcut pe Hasdeu sã se apropie de junimiºti ºi de politicienii vremii sale. Prin aceastã ultimã activitate - politica - i s-au relevat alte sensuri ale vieþii naþionale ºi chiar ale vieþii intime. Cãci dupã o cãsãtorie „planificatã”, întrebãrile din cuplul conjugal s-au înmulþit nesperat, fãrã a le birui vreodatã. Cu atât mai mult , cu cât venirea pe lume a fetiþei sale Iulia (Lilicuþa) l-a transformat pe Profesor, nu numai într-un tatã excesiv de grijuliu ºi ordonat, dar ºi într-un soþ precaut ºi împãciuitor. În toate acestea, iubirea lui s-a pierdut neconsolatã, deoarece Iulia Hasdeu - mamã s-a retras la Paris, împreunã cu fiica, dupã un popas de ultimatum în Braºov. De acum, grijile tatãlui capãtã intensitate, iar ele par sã se diminueze temporar doar prin popasuri neîndestulãtoare ale bucureºteanului, fie în Franþa, fie în Elveþia. Ba, pentru binele ºtiinþei, B.P. Hasdeu a mai zãbovit în Germania sau în Austria.

Implicat prin tradiþie de familie în spiritual umanist, B.P. Hasdeu va face din douã dimensiuni ale poporului nostru - naþionalism ºi românism, capete de pod ale asumãrii unei independenþe liberale pe care ºi-o rostea cu ardoare chiar înainte de evenimentele cunoscute din perioada 1877-78.

În contrapondere sau nu cu Junimea, cu orientarea modernã a cercului acesteia, sigur în polemicã subiacentã cu Titu Maiorescu (mai târziu însã , pe faþã !), Hasdeu sprijinã ºi acceptã preºedinþia Societãþii „Românismul”, începând din 15 noiembrie 1869.

În cadrul întâlnirilor avute cu membrii ei, Hasdeu a rostit patru discursuri de o claritate miºcãtoare privind evoluþia lumii planetare, plasând, în mod firesc, statul de drept pe care ºi-l dorea României. Iatã cele patru titluri ale conferinþelor:[Naþiunea ºi Umanitatea], Cosmopolitism ºi Naþionalism, Cauzele ºi rezultatele Cosmopolitismului, Discursul de deschidere la Serbarea pe Câmpia Cotroceni în memoria lui Tudor Vladimirescu.

Printr-o muncã neobositã, egalabilã în epocã poate numai de Eminescu ºi Odobescu, Hasdeu a întreþinut cultul marilor spirite ale lumii, ocupându-se, alternativ sau concomitent, de istorie, filologie, gazetãrie, arhivisticã, literaturã, activitatea de catedrã ºi academicã, de familie în toate împrejurãrile,de politicã.

Cele patru discursuri sunt adnotate ºi comentate de istoricul Ovidiu Pecican, de la Cluj, într-o carte minunatã, Olteneºtile (Editura Limes, 2002, 160 pagini).

Recunoscut pentru dimensiunea vocaþionalã ºi acribia cercetãrii privind istoria locuitorilor pãmântului nostru, dincolo ºi dincoace de medievalitate, prin trimiteri comparatiste pilduitoare, Ovidiu Pecican s-a aplecat cu înþelegere asupra textelor hasdeine ca sã le evidenþieze oportunitatea de epocã ºi nu numai. Dar ºi aspectul structurii enunþurilor ori al vocabularului folosit.

Consider gestul editorial al profesorului Ovidiu Pecican nu atât unul de restituire nobilã, ci unul care trebuie integrat preocupãrilor sale ºtiinþifice, ca ºi unul care emanã altã turnurã ideaticã acum în 2007, când de la 1 ianuarie România a aderat la Uniunea Europeanã.

O primã observaþie. S-a înregistrat astfel un prim pas spre globalizare.

Ei bine, în ansamblul concertului european, mulþi se tem de pierderea identitãþii naþionale, a specificului acesteia. Hasdeu, la 15noiembrie 1869, comenta, pe larg, în conferinþã publicã, relaþia dintre naþiune ºi umanitate, pe aceasta din urmã, numind-o noi astãzi…globalizare. Reþin câteva fraze de la Hasdeu : „Fiecare neam reprezintã în concertul total o idee diferitã, fãrã care n-ar putea fi armonie”; „Libertatea mai presus de naþionalitate”; „Babilonienii, asirienii, cartaginezii, sute de naþiuni stinse, nu mai existã astãzi, nu pentru cã n-au lãsat copii ºi nepoþi, ci numai pentru cã aceºtia au uitat individualitatea lor naþionalã”.

Nerespectarea naþionalismului, dupã spusele lui Hasdeu, conduce spre cosmopolitism, adicã spre decãdere, spre pierzanie. Hasdeu preciza: „Cosmopolitismul s-a nãscut printr-o consecinþã fireascã în Elveþia ºi-n Statele Unite, precum acþiunea climatologicã naºte în Egipt ciumã ºi lãcustã”. Mai departe : „Fãrã naþionalism, progresul poate ajunge la apogeu, dar numai progresul material, progresul brut, progresul vitei”. „Reduºi la caracterul general de bipede umane, noi ne învârtim exclusiv în preocuparea curat zoologicã de a satisface materia pentru materie : sã trãim bine, sã mâncãm bine, sã ne îmbrãcãm bine, sã ne miºcãm bine, toate bine în sensul vulgar al cuvântului. O furnicã perfecþionatã”.

Puþinele excerptãri sunt finalitãþi al cãror început ºi dezvoltare le regãsim în publicistica hasdeanã de dupã 1858. Învãþatul istoric clujean, într-un doct studiu introductiv, evidenþiazã termeni ºi sintagme hasdeene „tranºant democratice: constituþionalism, anti-clericalism - însã toleranþareligioasã - vot universal º.a.

Trecerea spre studiile privind Oltenia ºi originile Craiovei, însumând peste 80 de pagini, se face printr-o „pasarelã”, de fapt tot un discurs, de data aceasta rostit la deschiderea Serbãrii pe Câmpia Cotroceni în memoria lui Tudor Vladimirescu.

Desprindem preþioase informaþii din textul introductiv al lui Ovidiu Pecican. ªi anume cã organizarea la Putna în august 1871 a unei manifestãri comemorative ªtefan cel Mare, de cãtre studenþii români aflaþi la studii în Viena, reuniþi în societatea „România junã” , l-a impulsionat pe Hasdeu ºi societatea „Românismul” sã facã un gest similar pentru Tudor Vladimirescu pe Câmpia de la Cotroceni.

Bazat pe informaþiile de istoric, ca ºi pe o bibliografie hasdeanã, Ovidiu Pecican comenteazã în cunoºtinþã de cauzã. Avanseazã douã opinii. Una : cã acþiunea… munteneascã s-a dorit o replicã pe mãsurã, oferitã… moldovenilor cosmopoliþi, veniþi din capitala imperiului austro-ungar. Dacã nu cumva, Hasdeu þinea sã atragã atenþia cã Bucureºtiul rãmâne capitala României, în ciuda încurajãrilor separatiste ale Moldovei chiar de imperiul þarist, ori de Al.I. Cuza în începuturile domniei sale. A doua opinie, care este ºi mai plauzibilã - cã ambele manifestãri sunt complementare pentru ceea ce se numea naþionalism ºi cinstirea eroilor neamului. Glãsuieºte, în aceastã direcþie, Rãspuns la apelul studinþilor din Viena…din partea studinþilor Universitãþii din Bucureºti.

Se desprinde vizibil aria de interes naþional a lui Hasdeu. Iar pentru a-ºi completa întreaga hartã a românismului, savantul - istoric ºi filolog, prin intermediul lui Gheorghe Chiþu, se apropie conºtient de Craiova ºi, implicit, de zona Olteniei. Aici, cunoºtinþele sale în atâtea domenii ale culturii (istorie, lingvisticã, geografie, religie, lexicologie º.a.) prind aripi de cercetare, explorând documente ºi arhive româneºti, slavone, polone, germane, sârbeºti, bulgãreºti, greceºti, ungureºti, latineºti ºi câte altele. Stau mãrturie nu numai notele de subsol , unele dintre ele, în limbile respective, cât ºi comentariile de interior care supun sursa unei dezbateri de specialitate, cu pro ºi contra, iar în final cu ipoteze, certitudini, concluzii. Aºa se face cã în cadrul ediþiei Pecican, gruparea referinþelor lui Hasdeu despre Originile Craiovei (1230-1400) se dispune pe 18 subcapitole, unul mai aerisit ºtiinþific decât altul. Pulseazã în toate savantul stãpân pe informaþie, pe care o desfoliazã pe registre stilistice demne de reþinut, unele coborând în argumente provenind din toponimie, onomasticã, folclor, arheologie, numismaticã. Toate însemnãrile - studiu sunt desprinse dintr-o oratorie de catedrã, deoarece se simt aproape toate componentele clasice, de tip latin, ale unui astfel de discurs. ªtiu cã istorici ºi cercetãtori craioveni au folosit studiile lui B.P. Hasdeu atunci când au pornit în cãutarea atestãrii documentare a Craiovei.

Eu reiterez ideea cã rãmâne de datoria craiovenilor sã-i aducã un omagiu la sfârºitul lunii august 2007, când se împlineºte un veac de singurãtate de la trecerea spre cele veºnice a savantului Hasdeu, primul care a fãcut aprecieri memorabile despre locurile ºi oamenii din Oltenia.

Cu o delicateþe miºcãtoare, încãrcatã de respect ºi preþuire adusã soþului ºi tatãlui, Ovidiu Pecican a strecurat, deloc ca un intermezzo, o fiºã informaþionalã despre anul 1884 în viaþa lui Hasdeu.

Paragraful de început al studiului introductiv (Naþionalism ºi specificitate istoricã regionalã în Olteneºtile) precizeazã cã în anul 1884 „activitatea lui Hasdeu atinge un apogeu spectaculos, atât ca nivel al performanþei profesionale, cât ºi sub raportul vieþii publice”.

Lângã aceste culmi ale unei biografii plurivalente, apare ruptura conjugalã, aºa cã doar epistolele trimise cãtre soþie ºi fiicã , aflate la Paris , mai întreþin ideea de familie :

-„Dragelor mele Julii”, „Iubitelor mele Iulii”, „ Scumpelor mele Iulii”.

Scrisorile au menirea de a arãta ce forþã creatoare a avut Hasdeu, în spaþiul cãreia s-a aºezat distributiv gândul unui bãrbat preocupat de familie cu aceeaºi tãrie de caracter, ca într-o cercetare de fond. Iuliilor - mamã ºi fiicã - le oferã cele mai noi informaþii privind viaþa lui de însingurat : de la sãnãtate, creºterea bãrbii, pânã la stabilirea bunicii la o mãnãstire, ori de la lucrul ºtiinþific, la intrarea în angrenajul politicii, luptându-se pentru a fi ales ca deputat de Craiova. Ba, le reþine atenþia cu privire la cheltuielile efectuate ºi în ce condiþii. ª.a.m.d.

Se cuvine a lãuda gestul editorului de fixare în carte a acestui „buletin de ºtiri…biografice”, identificând cumva plurivalenþa ºi imaginea de Om ale unui spirit universal, aºa cum s-a dovedit B.P.Hasdeu.

Iatã de ce spuneam cã gestul editorial al Profesorului Ovidiu Pecican, de la Universitatea Babeº-Bolyai, depãºeºte cadrul unei simple tipãrituri, cãci actuala carte întreþine deschise nebãnuite cãi în varii domenii, aparþinând totuºi, cum oare?!, unei vieþi de Om, numit savantul B.P. Hasdeu.