„Plouă în Medio-Monte dinspre Dealul Minelor. Vreau să merg în piaţa de legume”, îşi spune Iutka Slezinger, o roşcată ciufulită şi grăsuţă.

Ajunsă în dreptul primăriei oraşului, Iutka intră la Ice Flame. Să aştepte oprirea ploii. „La o cafea la Ice Flame, adică la Mărie şi Ion, cafenea cu terasă în centrul oraşului”, îşi mai spune Iutka intrînd în local.

Se aşază la masă lîngă Astrida Şindreştean, fosta ei colegă de şcoală generală şi post-liceală.

„‘Neaţa. Fac sport de dimineaţă, alerg, de-aia-s ciufulită, Astrida”, zice Iutka, cerând o cafea.

Astrida tace.

„Părerea ta, că văd că ai caracter şi experienţă de viaţă”, zice Iutka. „Adică, dacă alerg scap de kilogramele în plus?”, întreabă Iutka Slezinger.

„Părerea mea e că nu eşti grasă, Iutka. Eşti cum trebuie”, zice Astrida.

„Încerc să fiu puternică… dar să facă dragoste şi apoi să mă facă-n toate formele… adică după... Ce respect să mai am eu faţă de mine? Mai bine-mi dă o palmă, un pumn, ceva…”, oftează Iutka, mişcându-şi bucile pe scaunul lat care n-o încape.

„E strigător la cer”, zice Astrida.

„Adică-s dată la o parte?”, întreabă Iutka.

„Adică-i o mârlănie şi-un mârlan”, zice Astrida.

„Tu ai suflet. Aşa-i. Mereu l-am iertat. Nu treceau cinci minute şi eram la poarta lui. Sau ca şi căţeaua după… înţelegi?”, zice şi Iutka.

„Strigător la cer”, zice Astrida sorbind din ceaşca de cafea.

„Plouă, plouă şi vreau să merg în piaţa de legume”, zice Iutka.

„Eşti dată la o parte?”, întreabă Astrida.

„De unde?”, întreabă Iutka. „Prietenul ăsta al meu n-are casă şi pe masă n-are nimic. Pentru el cumpăr legumele. În fine, sunt o romantică, o sensibilă şi domestică, Astrida”, zice Iutka.

„La mine-i mai simplu, Iutka. Stau cu părinţii. Mama se strâmbă permanent. Acuma am venit la cafea că face pe bolnava. Nora ei, cumnată-mea cum ar veni, se pricepe la făcut copii, are doi cu frate-meu”, zice Astrida.

„Mulţumesc, Astrida, îmi face bine să te-ascult. De obicei, binele-i rar, omul sau eu primim rău pentru fapte bune, şi-i făcut în toate felurile de parcă l-ar bate Dumnezeu zilnic. Oare de ce-i aşa?”, întreabă Iutka.

„Cred că te-ai îndrăgostit, Iutka”, răspunde Astrida.

„Cu siguranţă aşa-i, m-am îndrăgostit. Ai dreptate. Numai atunci poţi suporta tot, accepţi tot, eşti ca oarbă, slută şi mută. Sau îs turcă şi nu-nţeleg că nu mă vrea în viaţa lui. Mi-a tot demonstrat şi eu mă ţin de capul lui. Stă la frate-meu, îi grijeşte casa, i-i cumnat. Că Allende, aşa-i zice, e frate cu cumnată-mea. Şi ieri au venit din Milano cu botezul nepotului meu. Au venit acasă, dar o farfurie pentru mine n-a fost. Gata! Am scris în camera mea că ies, merg la piaţă, cumpăr legume şi-mi văd de-ale mele. Dacă-i convine, bine. Dacă nu, e şi mai bine, Astrida. Adică, n-o las pe cumnata asta a mea să-mi poarte de grijă. E problema ei. Zice c-o invidiez. N-am ce invidia, Astrida. Are doi copii, e măritată, eu n-am grijile ei. Ce să invidiez? Am iubit. Iubesc, am ce-mbrăca, am unde sta, am ce mânca. Ce să invidiez? Măritată nu-s, nici nu mă grăbesc. Numai femeile deştepte nu fac pasul ăsta. Hahaha! E foarte greu să găseşti înţelegere din partea cuiva azi”, încheie Iutka.

„Cred că eşti tare îndrăgostită, Iutka”, zice Astrida şi mai cere o cafea.

„Au făcut botezul şi nu m-au chemat. Mama m-a făcut grasă”, mai zice Iutka.

„Nu eşti. Adică, grasă nu eşti, Iutka, cum e mai bine aşa arăţi”, zice Astrida.

„Şi eu mă simt singură. Am şi eu un frate însurat, are două fete. Nu dă nici un telefon de la el din Irlanda. Dacă rămân fără mamă şi fără tată, nimănui nu-i mai pasă de persoana altuia, înţelegi?”, întreabă Astrida.

„E aproape ca la mine”, răspunde Iutka.

„Va veni o vreme când voi rămâne a nimănui, Iutka. Casa va fi goală. Sper ca într-o zi să se-ndrăgostească de mine careva şi să facem o familie. S-avem vorbe bune între noi, s-avem alinare, să nu mai avem prietene care-s cunoştinţe false, cu purtări false ori invidioase. Şi eu îs foarte domestică, Iutka, exact ca tine, şi foarte romantică. N-am numai de oferit. Când te-ascult pe tine, aici, la Ice Flame, parcă m-aud pe mine”, zice Astrida.

„Ieri, la o prietenă, nu-ţi zic numele că o cunoşti, se discuta numai despre grase, vorbea răutatea din gloabele alea. Aşa că le-am lăsat şi-am plecat, că-s frumoasă şi deşteaptă şi de treabă”, zice Iutka.

„Şi eu îs foarte romantică şi numai de suferit am din pricina asta. Io zic să nu ne pierdem cu firea. Nu se merită”, zice Astrida.

„Să facem exact ce simţim, să nu ne fie frică de nimic, de ce să ne temem, că bine şi foarte bine ne va fi. În sfârşit, de ieri au venit ai mei din staţiune, de la Borsec. Mama şi tata. Mai bine. Rămân eu cu mine în camera mea. Ei în gospodăria lor. Bine că-l am şi pe prietenu’ ăsta, pe Allende, Astrida. Sper să mă iubească. La frate-meu şi la cumnată, însă, am avut o primire de căcat. Asta cred că m-a făcut tristă”, zice Iutka.

„Să nu-ţi laşi prietenu’, pe Allende, că n-are viitor, Iutka”.

„Frate-meu zice că o s-ajung cu Allende, cumnatu-so, boschetară. Îi un cretin şi-un nesimţit. E drept c-am fost jignită de Allende, Astrida, de prietenul meu, şi tot eu l-am sunat. De vineri nu l-am mai văzut şi azi e marţi. Mai bine să fiu bună, chiar dacă el mă face proastă şi fraieră”.

„Al meu, Iutka, când face din astea, zice că se simte rău. El greşeşte. Nu eu. Pe mine m-a făcut o singură dată proastă, ceea ce nu sunt. I-am spus: «Desideriu, cine vorbeşte aşa cu mine-i un dobitoc». Mi-a spus: «Astrido, aşa-i dragostea». I-am spus: «Eu nu jignesc, Desideriu, nu-mi stă-n caracter. Atotputernicul vede tot. În mâinile Lui e viaţa noastră». Mi-a spus: «Aveţi dreptate, domnişoară Astrida». Şi l-am iertat. Am mers la el, i-am arătat că-s doamnă. «Aşa-i iubirea nebună», i-am spus”, zice Astrida Şindreştean.

„Imediat merg la piaţa de legume din Medio-Monte, Astrida. Oamenii-s răi. Chiar fraţi dacă sunt. Păcat că-i aşa. Ce se va schimba în Medio-Monte pentru noi, tinerii şi tinerele de azi? Fără viitor. Noi două, ca iobagii. Vrei să-ţi cumperi o casă, nu se poate. Tineretu’-i mort, Astrida. Banul vorbeşte peste tot. Al meu zice că-s nebună că vorbesc aşa. Dar tu mă-nţelegi. Să-ţi arăt”, zice Iutka şi scoate din poşeta roşie o poză: „Uite, am fost la relaxare în Gold Plaza, şi am o poză. Îs ca o balenă frumoasă. Dar o balenă ucigaşă şi tristă de-atâta nepăsare. Îs tânără, suntem tinere, Astrida. Pe-o bătrână n-o ia nimeni în seamă”, mai zice Iutka.

Astrida ţine fotografia cu Iutka spre lumina care vine de la bar. Priveşte. Tace. „Ce zici, Astrido?”, întreabă Iutka. „Dacă eşti inimoasă, ai de suferit. Nu te-ai îngrăşat deloc, Iutka. Aşa eşti tu. Şi-acuma vine câte unul să-ţi inducă creierul în eroare. Că eşti grasă. Eu, de exemplu, sunt frumoasă aşa cum sunt, nu contează părerea nimănui. Numai a mea. Sănătoase să fim. Asta să ne fie problema. Să nu ne lăsăm înjosite şi să mulţumim Atotputernicului că suntem aşa cum suntem. Doamne, ajută, Iutka!”, zice Astrida.

„Ai dreptate. Mulţumesc, Astrida. E treaba mea ce cred, stările mele sunt ale mele. Aşa sunt. Cine vrea să-nţeleagă, înţelege. Recunosc că am şi greşeli. Eu nu mă fac de ruşine numai în ochii unui rău intenţionat. Nu bag în samă aşa ceva. Şi gata”, zice Iutka.

„Eşti inteligentă şi cu caracter, încă de pe vremea când eram colege la şcoala post-liceală”, zice Astrida.

„Cuvintele ucid, Astrida, m-am gândit să-i interzic lui Allende să mai vorbească. Să-l pun să latre. Exact ca un câine. De parcă l-aş fi găsit pe stradă, abandonat, şi să-l duc din când în când la veterinar să-mi spună câţi ani are. Aşa ar fi foarte inteligent şi mi-ar da energie. I-aş spune Allende Bucsi şi l-aş purta cu mine-n lesă, prin Medio-Monte”.

„Exact, Iutka. Numai cuvintele ucid”, zice Astrida. „Persoanele negative trebuie ignorate sau puse să latre. A fi bun e treaba mea ce cred că-nseamnă”, spune Astrida, în timp ce Iutka a mai cerut o cafea de la Mărie şi Ion. „Cu lapte dublu”, a zis Iutka către bărmăniţă.

„Mi-a trimis în laptop un film porno, cu virus. Nu l-am deschis. Nu-l deschid. Nu fac eu ce vrea Allende Bucsi. Mai bine-l pun să latre. Ce ştiu eu despre viruşii ăştia din laptop? Nimic. Sigur că era ceva erotic. Că aşa mi-a apărut pe ecran. Despre sex. N-a vrut să recunoască. Dar cine să mi-l trimită, dacă nu Allende? «Dar cum o ajuns acest video, Allende?», i-am spus. «La mine pe ecran». «Habar n-am», mi-a răspuns. Atunci am fost la Gold. Mi-ai văzut poza. «Nu te pui cu o balenă ucigaşă, Allende». Şi i-am cumpărat un ham, din ăla pentru câini. «Dacă nu ştii ce faci, poftim hamul şi pune-ţi-l pe bot, Allende», aşa i-am spus, Astrido”.

„Şi…?”, întreabă Astrida curioasă.

„Ce ştiu io? Nimic n-a mai zis. Şi-o luat hamul şi-o plecat. Absolut nimic n-a mai vorbit. Cât tupeu! Dar, aşa cum mă cunoşti, după cinci minute l-am iertat. După alte cinci minute am fost la el la poartă. Nu merita. Dar io, ca şi căţeaua, ţi-am mai spus. După el şi hamul lui. E strigător la cer aşa ceva, Astrida”, zice Iutka. „E inuman. A fost aici în bar şi m-a văzut cu tine şi-a plecat. Io am dat să mă ridic să plec, ca şi căţeaua după…, Astrida. Noroc cu tine”, zice Iutka.

„Nu merită, Iutka. Ai făcut bine, pentru o îndrăgostită”, zice Astrida.

„Pur şi simplu indiferent, răutăcios. În loc să vină să mă pupe, să mă aprecieze, să mă-ntâmpine cu căldură pe ploaia asta, ca un zero barat o privit şi-o plecat”, zice Iutka.

„Şi-o să aibă tupeul să te sune, Iutka”, zice Astrida.

„Nu mai vorbesc cu o asemenea brută. Făcând numai bine, unde mi-i stima şi respectul? Cine se crede, acest Bucsi Allende?”, zice Iutka.

„Da, exact. Trebuie să fii puternică. L-am văzut şi eu prin fereastră. Bucsi Allende zici că-l cheamă?”, întreabă Astrida.

„Nu. Aşa-i zic de când i-am dat hamul”, zice Iutka.

„Era Melendre, Ion Melendre”, răspunde Astrida.

„Da, exact. Îl cunoşti şi tu. Dar să faci dragoste cu el şi să te facă-n toată forma şi după aia să facă tot el pe nevinovatul, e ca un bolnav printre noi cele sănătoase, Astrida. Sau chiar îşi bate joc în ultimul hal. Mai are tupeul să mă sune după ce m-a supărat şi m-a făcut în toată forma sau formele. Să meargă la altele, Allende Bucsi ăsta”, zice Iutka.

„Melendre Ion, aşa-l cheamă”, zice Astrida.

„Mă rog, alte femei care-s vagaboande au pretenţii, să-l înveţe minte. Şi io să am parte de-aşa un tratament. E bolnav, săracul”, zice Iutka.

„Sau chiar îşi bate joc”, completează Astrida.

„Când îs cu el, mă trimite-acasă, zice să-mi văd de viaţa mea, mă jigneşte, mă scuipă, mă sună. Nu-s obiect, nu-i normal aşa ceva, nu-i în regulă, aşa mi se pare mie. Nu mai accept de mult aşa un comportament. Mă ia când şi cum vrea. Da’ trece. Atâta poate. Că de ce i-am dat două palme? Păi, dac-a vorbit aşa urât, ce să fac? Să stau şi să-l ascult? Normal că i-am tras două. Mi-au cedat nervii, Astrida. Da’ trece. Aşa m-a enervat cu felul ăsta neruşinat al lui. Am fugit după ce i-am dat alea două palme. I-am zis: «Uite, mă Bucsi, meriţi să mă ţii minte. Să nu-ţi mai baţi joc de mine». Ruşine! Nu te consuma. Da’-ţi pică prost la suflet. Mai ales dacă ţii la Allende Bucsi, sau Melendre Ion, cum zici tu. Îl doare. Ce educaţie poate avea? Cuvintele ce mi le-a adresat m-au jignit. De aceea-i mai bine să latre. Să aibă ham-ham-ham. El e un monstru. Nu eu, cum mi-a zis. Şi are patruzeci de ani. N-are rost să mă consum, să mă macin cu asemenea brută, Astrida”, zice Iutka.

„Care dă dovadă de-aşa lipsă de creştere trebuie pedepsit. Te-a jignit, Iutka. N-are scrupule. Tu nu eşti demnă să te trateze ca pe-o cârpă, eşti colega mea din post-liceală”, zice Astrida.

„Şi-apoi vorbele urâte şi caracterul josnic”, zice Iutka.

„Da, aşa-i. Dar eşti îndrăgostită, Iutka”.

„Nu mai plouă”, zice Iutka. „Merg în piaţa de legume, Astrida. Şi-apoi la făcut de mâncare pentru Allende Bucsi. Legume cu ciocănele de pui. Astea-i plac, astea i le fac”, mai zice Iutka, după ce se ridică din barul Ice Flame. Îi salută pe Mărie şi pe Ion şi se pregăteşte să treacă peste drumul naţional, pe lângă primăria din Medio-Monte, până în târgul sau piaţa de alimente a oraşului.

Astrida a rămas singură la masă. Mai cere o cafea şi se gândeşte la prietena ei Iutka. Printre nori, soarele îşi face drum printre turnurile bisericii romano-catolice din Medio-Monte.