O nouă lucrare recent apărută sub semnătura lui Adrian Michiduţă este Charles Laugier, medic şi etnograf, Editura Aius PrintEd şi a fost lansată la Târgul de Carte „Gaudeamus”, Craiova, 2013.

Lucrarea însumează 146 de pagini şi este structurată în patru capitole: I. Omul şi opera; II. Medicină magică şi empirică; III. Etnografie medicală; IV. Addenda, la care se adaugă lista scrierilor lui Ch. Laugier. În prefaţa lucrării, Adrian Michiduţă prezintă succint personalitatea dr. Charles Laugier (1875-1930) din perioada interbelică, scoţând în evidenţă aprecierile unor mari personalităţi ca Nicolae Iorga şi Mircea Eliade, care îl nominalizează alături de marii cercetători ai folclorului medical de la noi.

În întreaga activitate ştiinţifică, dr. Laugier a îmbinat cercetarea medico-sanitară cu elementele de medicină magică şi empirică ale poporului român. Bogăţia spirituală a poporului român a fost pentru el o sursă inepuizabilă de inspiraţie. Charles Laugier evidenţiază rolul medicinei magice şi a principiului similia similibus curantur. Acesta consideră de ordin etiologic toate superstiţiile sau toate credinţele care caută să dea o explicaţie fenomenelor morbide – bolilor, explicând şi profilaxia lor, aceasta fiind văzută de Laugier ca mai cu seamă în obiceiurile ce se practică la diferite zile de lucru sau sărbători. De altfel, aceste obiceiuri sunt dependente unele de altele şi este efectul unui raţionalism impecabil. „Dacă sfânta Maica Domnului a născut pe Isus pe un strat de fân, o păcătoasă şi nevrednică de săteancă să nu cuteze a face altfel, şi că, dacă tusa convulsivă se aseamănă cu răgetul măgarului, leacul să-l găsească în laptele de măgăriţă, şi că, dacă epilepsia e din cele sfinte, leacul să şi-l găsească în faţa icoanelor.”

Ori de câte ori voim să dăm un înţeles lucrurilor, pe care nu le cunoaştem precis, gândim magic. Când suntem copleşiţi de superstiţii, când populăm lumea cu stafii şi demoni, cu spirite bune şi rele, noi gândim magic. Este în natura noastră să nu ne despărţim de acest fel magic de a gândi. La ţară mai ales, bătrânele satului au moştenit şi au păstrat ceva din comportarea vrăjitorului, de a invoca prin diferite rugăciuni şi porunci, puterea forţelor ascunse ale naturii. În mintea omului simplu, invocările pot contribui la captarea bunăvoinţei acestor forţe, fie în cazuri de boală, fie înaintea pornirii la drum.

De etnografia medicală, Ch. Laugier a fost preocupat toată viaţa. În acest sens, a publicat o seamă întreagă de lucrări şi studii. I. Aurel Candrea aminteşte de dr. Laugier în vol. Folclorul medical românesc comparat ca fiind precursorul etnografiei medicale româneşti alături de N. Leon şi Gr. Grigoriu-Rigo.

Adrian Michiduţă prezintă principalele rituri de trecere din viaţa omului: naşterea, nunta şi înmormântarea, cât şi a diferitelor obiceiuri şi petreceri la diferite sărbători de iarnă, de primăvară, de vară şi de toamnă.

Autorul insistă în capitolul Etnobotanica pe cunoaşterea plantelor de leac din flora spontană şi cultivată, pe care femeile meştere ştiau să le folosească în diferite afecţiuni, care uneori erau însoţite şi de descântece. El citează din lucrarea Contribuţii la etnografia medicală a Olteniei, lista cu plantele folosite de sătenii din Oltenia, pe care dr. Laugier le-a cules de la femeile-pacient cu care venea în contact prin discuţiile avute cu ele din diferite sate şi comune din Oltenia.

Adrian Michiduţă a folosit o bogată bibliografie selectivă care i-a fost de un mare ajutor în publicarea acestei lucrări. Nu pot să nu remarc faptul că autorul a avut în vedere să fie cunoscută opera monumentală a acestui neobosit medic. În acest sens, autorul prezintă la sfârşitul lucrării lista scrierilor lui Ch. Laugier: volume, antume, postume, studii, aricole şi note publicate în revista Arhivele Olteniei, precum şi referinţe critice.

În acest context, lucrarea lui Adrian Michiduţă se poziţionează ca o carte de referinţă, aducând preţioase informaţii despre viaţa şi activitatea dr. Charles Laugier pe meleaguri oltene.