Cu reală vocaţie de cercetător, scriitorul slătinean s-a documentat serios, utilizând toate sursele pe care le-a putut afla, aşa cum el însuşi ne informează: „Am avut în vedere în largul meu demers ştiinţific documentele de arhivă care se mai găsesc atât la Biblioteca Naţională, cât şi cele de la CNSAS cu privire la dosarele sale de securitate, articole şi notele autorului din revistele şi jurnalele vremii, înregistrări radio şi video, conferinţe, prelegeri, comentarii, interviurile acordate de Pan M.Vizirescu după revoluţia din decembrie 1989 unor jurnalişti (…), mărturii ale unor oameni de cultură care l-au cunoscut, dar şi ale urmaşilor săi ce mi-au pus la dispoziţie şi o serie de manuscrise inedite culminând cu un roman absolut necunoscut, de cca 554 pagini, intitulat Păcătoasa …” (p. 7).

Editând opera unui autor cvasinecunoscut, câteva capitole premergătoare analizei temei propuse şi mai cu deosebire evidenţierea specificităţii ziaristului Pan Vizirescu se referă la notele biografice şi bibliografice. De altfel, în „Precuvântarea” amintită mai sus, Dumitru Sîrghie insistă şi pe faptul că biografia autorului restituit culturii noastre „este una cu totul specială”, cu atât mai mult cu cât ea poate fi receptată şi drept simbol al vieţii colegilor de generaţie.

Pentru a lămuri cititorii care cunosc mai mult sau mai puţin contextul istoric în care a trăit şi scris tânărul Vizirescu condamnat la închisoare pe viaţă, în lotul celor 14 jurnalişti, de aşa-zisul „Tribunal al poporului”, autorul face un scurt excurs în atmosfera vremii, creionând şi principalele caracteristici ale concepţiilor naţionalist-patriotice ale generaţiei. De altfel, într-o convorbire cu publicista Marina Spalas, chiar Pan Vizirescu justifica poziţia naţionalistă avută în epocă, susţinând că în timpul respectiv toţi marii cărturari mergeau pe linia naţionalistă fără a fi legionari.

Volumul cuprinde o prezentare a biografiei lui Vizirescu, în acelaşi timp şi a familiei acestuia, el trăind într-un „exil de taină” (a stat ascuns 23 de ani!), aflându-se în acelaşi timp într-o închisoare mai largă – care a fost statul comunist. De aceea, editorul insistă pe faptul că naţionalismul jurnalistului a însemnat de fapt anticomunism. Şi astfel, după ce-i prezintă activitatea la microfonul radiodifuziunii române, unde vorbea despre pericolul „urgiei roşii”, despre religia creştină, despre război, şi-i arată orientarea, D. Sîrghie încheie cu un capitol concluzie: „Opera lui Pan M. Vizirescu – un important tezaur pentru Istoria culturii româneşti”.

Cu acest volum, ca şi cu ceea ce a dat spre publicare până acum (şi mai ales cu cele ce urmează, după mărturisirile editorului), Dumitru Sîrghie lucrează intens pentru a restitui culturii române numele şi mai ales opera lui Pan. M. Vizirescu, o operă vastă şi diversă (scrieri poetice, epice, dar şi jurnalistice). Consideră, pe bună dreptate, că „opera lui Pan M. Vizirescu, trecută prin sita răstimpului şi a gândirii marilor personalităţi ştiinţifice, jurnalistice, literare, filozofice care i-a urmat lui Eminescu şi Iorga, Arghezi, Blaga, Vasile Voiculescu, Nichifor Crainic ş.a. reprezintă un important tezaur pentru istoria culturii româneşti şi un act de dreptate istorico-literară” (p. 123).

Ceea ce reuşeşte Dumitru Sîrghie în tot demersul său (atât de important – repetăm – pentru literatura română!) este, aşadar, restituirea unei importante personalităţi ale culturii noastre, marginalizate sau total necunoscute pentru mulţi dintre cititorii de astăzi.

Nu i s-a restituit mare parte din opera sa critică şi poetică, nu i s-a adunat şi publicat opera sa epică, iar în ceea ce priveşte opera gazetărească şi aceasta a rămas, din păcate, o mare necunoscută” (op. cit., p. 10).