Savantul, scriitorul şi fondatorul de presă literar-ştiinţifică (în Craiova, în Bucureşti şi în exil) N.I. Herescu s-a născut la Drobeta-Turnu Severin, dar a urmat şcoala în Craiova, unde, după terminarea studiilor universitare la Bucureşti, a trăit şi activat în plan cultural o bună perioadă. Relaţia scriitorului N. I. Herescu cu Craiova şi presa literar-ştiinţifică are cel puţin două componente. Prima se referă la contribuţia sa publicistică, începând cu debutul de pe băncile liceului, cu un Sonet în revista Năzuinţa, care apărea în Craiova, iar în aceeaşi publicaţie, tot la „pagina debutanţilor”, îi vor fi publicate apoi încă două poezii cu vădite influenţe macedonskiene. În Năzuinţa românească, revista rezultată din unirea Sufletului românesc cu Năzuinţa, ca şi în cunoscuta revistă craioveană Ramuri va publica de asemenea poezii. A doua componentă – majoră – cuprinde activitatea sa de fondator, co-fondator ori membru în colegiul de redacţie al unor reviste. Unele vor rămâne în istoria presei româneşti, îndeosebi prin orientarea către literatura latină, specialitatea profesorului, el militând şi susţinând permanent studiile clasice în şcoala românească.

Aşadar, pe lângă activitatea de scriitor, N.I. Herescu a fost un important creator, redactor şi colaborator de presă literară şi ştiinţifică. Ne vom rezuma în cele ce urmează numai la presa craioveană, dorind să subliniem importanta sa contribuţie în anii interbelici.

În primele decenii ale secolului al XX-lea, Craiova era un oraş cultural, cu şcoli de prestigiu, cu un teatru ce avea un repertoriu bogat, cu scriitori care încercau să se conecteze nu numai cu Bucureştiul, dar şi cu celelalte provincii şi, nu în ultimul rând, cu reviste în care publicau nu numai scriitorii olteni, ci şi din alte zone, atât dintre cei consacraţi, cât şi tineri debutanţi. Presa literară craioveană în toată perioada interbelică se caracterizează printr-o efervescenţă editorială şi, totodată, prin două orientări: una tradiţionalistă, cealaltă modernistă.

La cele mai importante dintre publicaţiile din Craiova, numele lui N.I. Herescu apare fie în calitate de redactor (fondator), fie semnând poezie, traduceri, ori cronici şi recenzii literare. Chiar dacă a trăit, până la plecarea din ţară, anii de maturitate în capitală, rampa de lansare a viitorului scriitor, traducător şi editor, a fost, ca şi pentru mulţi alţii, oraşul studiilor liceale. Legătura cu Craiova s-a manifestat pe mai multe planuri. El a fost, alături de prietenii T. Păunescu-Ulmu şi de Radu Gyr, unul dintre redactorii care vor conduce revista Flamura, o revistă „cu un caracter tradiţionalist”. Nu după mult timp (la 15 septembrie 1925, împreună cu C.S. Nicolaescu-Plopşor şi Traian Păunescu-Ulmu), Herescu va înfiinţa revista Suflet românesc. În editorialul primului număr, intitulat „Drumul nostru”, redactorii arată că resping ideea de „program”, dar explică într-un fel „orientarea” revistei: „Lămurirea trebuincioasă titlul ei o dă – credem îndeajuns: cei de la Suflet românesc socotesc că un anumit fel de viaţă şi anumite elemente de civilizaţie şi cultură, create de un popor, nu pot da naştere decât unei anumite înfloriri spirituale.”

Redactorii îşi asumă orientarea către „tradiţionalism”, afirmând că şi modernismul se poate altoi pe tradiţie, ei luptând mai cu deosebire împotriva mediocrităţii, a lipsei de valoare: „Tradiţionalism – se va zice. Tradiţionalism, da, întrucât e artă; întrucât şi fiorul vremii de astăzi poate să îşi alăture artistic contribuţia la temeliile moştenite pentru închegarea ascendentă a unei literaturi care, în rândul întâi, are un rost pentru sufletul şi pământul de aici. Tradiţionalism, da – întrucât este respingerea constantă şi răspicată a mediocrităţii ce încearcă să prindă rădăcini, fie sub firma tradiţionalismului rău înţeles, fie sub a modernismului hilariant, urlător, dar subversiv”.

Viitorul preşedinte al Societăţii Scriitorilor îşi asumă totodată un „spirit critic” modern şi nepărtinitor, dorind ca revista să reflecte o literatură pe măsura viitorului „profund original” al poporului român: „Pentru aceasta spiritul critic robust îmbelşugat, dar nu osificat de preconcepute dogme scolastice ne va fi îndreptarul, înlăturând din capul locului orice exagerare, orice mentalitate de gaşcă, dar mai cu seamă eclectismul superficial şi foarte adesea laş – aşa de funest unei culturi tinere – aşteptăm să fim înţeleşi cu încredere şi cu drag de toţi aceia ce sunt convinşi la fel de tare ca noi de viitorul spiritual, profund original al acestui popor”.

Drept concluzie şi accentuare a principiilor care vor anima revista, se arată în continuare legăturile stabilite peste timp: „Corolare ale principiului schiţat în paginile precedente sunt preocupările noastre prime. Nu înţelegem să separăm studiul literaturii clasice de literaturile moderne, cele romanice în special. Între ele există o perpetuă şi insesizabilă simbioză care, ni se pare, nu mai are nevoie să fie dovedită. De aceea, în subtitlul revistei noastre am însemnat: Revistă pentru studiul literaturilor clasice, în dezvoltarea lor şi în legăturile cu literaturile moderne” (s.a.).

Şi, astfel, „clasicismul” va fi înţeles „în veşnică devenire”, iar numele revistei, Favonius, va fi explicat prin această perspectivă, prin „intenţia de a stârni, în studiul literaturilor clasice, un vânt nou de primăvară, de tinereţe, de actualitate”.

În fascicula 3-6/ 1926, structura revistei este amplificată cu trei rubrici: „Articole şi studii”, „Traduceri”, „Cronica” (unde sunt prezentate de către Herescu „Cărţi” şi „Reviste”).

Mai târziu, Favonius se va contopi cu revista Orpheus (publicată în Bucureşti, din 1925, de către N.I. Herescu şi câţiva dintre cei mai importanţi profesori ai săi: I. Valaori, D. Evolceanu, D. Burileanu şi G. Murnu) – sub denumirea de Revista clasică. Orpheus-Favonius, ca publicaţie a Institutului Român de Studii Latine, căruia tot Herescu îi pusese bazele. A apărut trimestrial, Ianuarie - martie 1929-1943, în total cincisprezece numere.

Între 1 noiembrie 1927 şi februarie 1928, împreună cu prietenul său T. Păunescu-Ulmu, Herescu va conduce o altă revistă craioveană, Pleiada, revistă „pentru poezie, critică şi ideologie”, publicând în paginile ei poeţi contemporani reprezentativi, printre care Vasile Voiculescu, Ion Pillat şi Aron Cotruş. Herescu semnează în revistă, la „Cronica poeziei”, un studiu despre „Poezia lui V. Voiculescu”, precum şi poezie proprie.

Apoi, împreună cu Voiculescu şi Ion Pillat, statornici prieteni, va edita în 1934 o revistă trimestrială cu acelaşi titlu, din care va apărea însă un singur număr. Această unică apariţie avea drept subtitlu Revistă trimestrială pentru literatură şi artă. Coperta patru îi indică pe cei care „colaborează” la acest număr (printre care Ion Pillat, Tudor Vianu, V. Voiculescu).

Aprecierile privind revistele şi promovarea culturii clasice cu ajutorul acestora pot fi desprinse din corespondenţa trimisă de intelectualii vremii. Un singur exemplu: în „a treia zi de Paşte”, 1926, I. Bianu îi scria „iubitului domn Herescu” mulţumindu-i pentru revista Favonius, dar mai cu deosebire pentru promovarea culturii clasice în condiţiile în care cei aflaţi la conducere nu luau exemplul altor ţări şi nu o sprijineau: „Mă bucur din toată inima că cultivaţi cu atâta energie lumina culturei clasice, care este temelia tuturor culturilor adevărate şi sănătoase ceea ce nu pot înţelege veteranii de la conducerea învăţământului românimei noastre! […] Nu văd şi nu înţeleg că fără bază clasică cultura este numai vopsea superficială”.

Comentariul nostru amar ar fi că trăim şi astăzi sub aceeaşi neînţelegere şi neimplicare din partea celor care ar trebui, cel puţin, să ia exemplul altor ţări, chiar „nelatine”.