Conducerea / Contact / Echipa / Editura / Fil. Craiova USR     








O revistă literară în Drobeta Turnu-Severin

        de Mihaela Albu

A făcut odată mare vâlvă în lumea literară românească un articol al lui Ion Simţ referitor la inflaţia/ abundenţa revistelor de la noi.

Adevărul, credem, că este, ca întotdeauna, undeva la mijloc, iar în această afirmaţie ne bazăm pe mai multe motive: revistele de la centru, chiar de la centrul de regiune, nu au spaţiu în general pentru provincie ori pentru alte zone mai mici; aproape toate apar lunar, chiar trimestrial; în plus, şi nu în ultimul rând, cum „românul e născut poet”, sunt tot mai mulţi cei care îşi încearc㠄pana” în literatură. Că sunt mulţi grafomani, e perfect adevărată, dar, totodată, în timp, din această multitudine de poezii, proze, eseuri etc. se vor alege cele ce vor dănui şi „vor da sam㔠despre climatul unei epoci.

Am făcut acest preambul pentru a aduce în atenţie o revistă ce apare la Drobeta Turnu Severin – Caligraf. Revistă semestrială de cultură, educaţie şi opinie, cum sună subtitlul. Fondată în anul 2000, a ajuns la al XXIII-lea an, iar în cele de mai jos mă voi rezuma la a prezenta numărul recent (29-30 a.c.)

În primul rând – conţinutul: este bogat şi divers – poezie,proză, eseu, cronici şi recenzii la volume din literatura română, dar şi universală.Atragem atenţia asupra articolului „Fantasticul şi realismul la Mihail Bulgakov” de Lili Crăciun, precum şi cel semnat de Doina Drăguţ – „Popasuri muzicale” (la volumul cu acelaşi titlu al lui Marin Arcuş).

Redacţia nu se mărgineşte aşadar la a cuprinde în paginile revistei autori ori cărţi din zona Mehedinţiului, ci caută ca revista să răspundă unui interes cât mai general. Semnalăm în acest sens portretul pe care universitara din Novi Sad, Virginia Popovici, i-l face lui Costa Roşu („Costa Roşu. Reper în definirea valorilor identitare”) ori cronica lui Mihai Posada la volumul semnat de Radu Matei Todoran – Transilvania: lacrimi şi cruci). Mai semnează în revistă Nicolae Băciuţ (Târgu Mureş), Delia Muntean (Baia Mare), Francesco Favetta (Italia, Sicilia), Gheorghe Doni (Basarabia) ş.a.

Desigur, autorii severineni nu sunt absenţi, Cristian Paul Mozoru, de exemplu, descoperind un volum de poezie mai vechi al lui Victor Rusu – Aer de tulnice, iar Florian Copcea scrie despre volumul poetei Flori Gomboş – Sunt fiica nopţilor albe.

Nu numai din experienţă personală, dar şi din observarea fenomenului de-a lungul timpului, pot afirma că perseverenţa, continuitatea adică, este de două ori mai de apreciat decât iniţiativa.Orice început, cu alte cuvinte, este lăudabil. Problema este mai apoi cât şi cum vei putea realiza continuitatea, durata. Cu atât mai mult când iniţiativa vizează aria culturală.

Revista Caligraf, fondată de Romulus Cojocaru şi continuată azi cu devotament şi ştiinţă jurnalistică de Victor Rusu, secondat de Tudor Răţoi, dar mai cu deosebire de Gabriela Mimi Boroianu (secretar general de redacţie), demonstrează pe deplin perseverenţa realizatorilor, dedusă din necesitatea unei reviste culturale în oraşul din care au intrat în literatura română Alice Voinescu, N.I. Herescu, Şerban Cioculescu, Ion Biberi, Matei Călinescuşi încă mulţi alţii.


Nr. 09 / 2024
Comitetul Director al Uniunii Scriitorilor din România din 20 august 2024

O revistă literară în Drobeta Turnu-Severin
de Mihaela Albu

Calendar al scriitorilor din Filiala Craiova a USR

Omul nou şi intelectualul –perpetuă beligeranţă?
de Gabriel Coşoveanu

„Răsucirea. Triumful provinciei, amurgul imperiilor”, la Muzeul Naţional de Artă Contemporană
de Cătălin Pavel

Viciul la care ne îndeamnă lectura (1)
de Gheorghe Grigurcu

Lunga vară fierbinte
de Nicolae Prelipceanu

10 (zece) de la Humanitas Fiction
de Cristian Pătrăşconiu

Jazz-rock-fusion de alungat coşmaruri
de Dumitru Ungureanu

Imaginea creatorului şi a creaţiei sale în discursul liric al lui Octavian Manafu
de Florian Copcea

„Un mare încăpăţânat” şi „povestea statului comunist”
de Mihai Ghiţulescu

Poezie
de Ioan T. Morar

Paradisul într-o ceaşcă de cafea
de Gabriela Gheorghişor

Le mal de vivre
de Gabriela Gheorghişor

Etape în definirea statutului intelectualului român în a doua jumătate a secolului al XIX-lea
de Gabriel Nedelea

Teatrul este o şcoală de trăire, de iubire, este o şcoală de învăţare să fii
de Ioana Calotă Philippide

Ofrandă la un monument
de Paul Aretzu

Urmuz sau despre neajunsul de a fi trăsnit
de Petrişor Militaru

Polivalenţa mâinilor noastre
de Gela Enea

Theater networking talents (TNT 2024): Întâlniri & confruntări dramaturgice
de Daniela Firescu

Poezie
de Mihaela Albu

Statui vivante – reprezentări subiective
de Gabriela Păsărin

Surori sub dogoarea Soarelui Răsare
de Heather Morris

Maria Calleya despre o viaţă de artist
de Cătălin Davidescu

© 2007 Revista Ramuri