| Articole |
| Evenimente |
| Premii |
Poeziede Mihaela AlbuScrisoare Vă scriu acum cu cerneală simpatică/ unii veţi vedea adâncurile/ alţii nu!/ Cerul înstelat deasupra noastră înfrăţit cu apa în nemişcarea ei. Vă scriu numai cu cerneală simpatică./ Nu mai am timp să-mi fac noi prieteni/ Nu mai am timp să vă dezleg neînţelesul înconjurător./ Unii îl simt, alţii nu!/ Tentacule otrăvite se apropie tiptil, tiptil/ Şi-au impregnat şi ele cerneală simpatică/ făcându-se nevăzute ochiului-ochi./ Aş vrea să strig, nu să scriu! Pustiul îmi opreşte glasul şi voi nu mă auziţi./ Nimeni acum nu mai are urechi/ Toţi umblă surzi, deşi paşii le sunt hotărâţi. Se va găsi oare cineva să desluşească dincolo de cerneala simpatică orizontul pur? Am crezut? Am visat o gemă am crezut că am visat o gemă Am avut cândva o gemă! în apele ei noaptea mea se închidea dar se mai ascundea ceva: un soare gata de culcare săbii fierbinţi se trăseseră în teacă pregătite şi ele de somn razele gema le ocrotea/ le ferea de priviri indiscrete până se lăsa întunericul rece Noaptea pânză uşoară acoperitoare la mine în vis dezvelea culori magice aduna verde şi crengi încărcate de primăvară albastrul albit cu spumă de val: Început şi spaimă de gol. I-am comandat atunci o montură cinstită de aur curat/ 18 karate altfel nu se putea. Îngrădită, Gema mea de îndată s-a închis ofensată în ea. Cărarea Umblam îmbujorată/ umblam palidă/ îmbătată de culoare/ arsă/ răcorită/ trează/ adormită pe braţe de vise/ în pijama/ în rochie de seară Umblam pe jos pe poteca îngustă Mai călcam un pas-doi alături Capătul drumului mă trăgea vârtos înapoi. Şi iar drumul drept sigur, nu lin trecea printre dealuri şi văi/ prin prăpăstii tot mai adâncite de neînţelegeri Nu era deloc ca în basme! Mă sprijineam de precepte, de idei preconcepute chiar Aveam călăuze pe poteca nemarcată Sau poate da! existau marcaje! Mintea mea nu inventase încă ochelarii care le puteau lumina. Unde mă duceau? Existenţă Zilele curgeau una câte una un râu nepotolit neistovit Munţii stăteau neclintiţi încremeniţi Numai eu alergam Numai eu mă jucam Mă jucam de-a v-aţi ascunselea cu viaţa. Întrebări Încă o duminică fără acoperiş Încă un plop fără frunze Încă un om fără întrebări Încă o linişte spartă în două ascuţite bucăţi gata să sfâşie întunericul ce ne cuprinde Te-aş întreba totuşi: Ce vezi dincolo de copacul desfrunzit? Ce auzi dincolo de şoaptele nopţii? Poţi prinde în palmă începutul de zi? Poţi strânge la piept răsăritul? Ştiu: Întrebări inutile! Cercul Am vrut să desenez un cerc cu creta: mi-a tremurat mâna şi nici asfaltul nu era cine ştie ce neted a ieşit cu poticneli de om nesigur pe el pe lume pe început de primăvară Am vrut să desenez un cerc cu creionul: s-a rupt mina de la prima încercare şi pe hârtie a rămas o urmă din ce-aş fi vrut să fie viaţa mea rotundă Am vrut să desenez un cerc cu stiloul: o pată de cerneală i-a acoperit marginile s-a întins ca un nor ameninţător Am vrut să desenez un cerc pe nisip cu un băţ: l-a acoperit valul şi s-a pierdut precum iluziile Cu compasul era inutil să încerc Cum să-ţi construieşti lumea cu instrumente de măsurat!? Visare Perpetua-mi nelinişte numai marea o poate sfida zbaterea valului îmi răneşte gândurile pietre aspre zgârie tălpile Nisipul în permanentă schimbare se crede statornic. Scoici suferinde tot aşteaptă intrarea în casa albastră Eu Eu încerc marea cu degetul Sunt omul în continuă visare de zbor Cuvinte am iubit/ am dansat/ am jucat şotron până la ivirea stelelor/ le-am desenat în adolescenţă. am crezut/ m-am îndoit/ am zburat chiar nedeprinsă de la sol/ am aşteptat/ am învăţat să aştept/ am dus până la capăt un gând/ chiar nebunesc am făcut pe placul unora/ i-am ignorat pe cei neatenţi la corole de floare/ am cărat în spinare greutatea urii altora/ instinctul de haită l-a urât cu patimă... Dar niciodată/ niciodată/ n-am aruncat cu pietre în păsări. am scris/ am vorbit/ am trimis scrisori/ am dat telefoane sute şi sute/ conversaţii/ sute şi sute/ ore dăruite prietenilor/ neprietenilor/ din preajmă/ de departe Dar niciodată/ niciodată/ n-am înşelat cuvintele. Cu ele am iubit am urât am ascultat am înţeles Am trăit bucata asta înlumită afurisit de frumoasă! |