Profesorul Mircea Muthu, cel care şi-a legat numele de studierea conceptelor de balcanism (literar) şi balcanitate – deşi cărţile sale cuprind şi multe alte teme – a adunat în 2010 într-un singur volum interviurile publicate de-a lungul timpului în diferite reviste. Titlul volumului – Ochiul lui Osiris (Ed. Eikon, Cluj-Napoca, 2010) – este explicat de autor în pagina de introducere, simbolul fiind folosit, prin extrapolare, după cum mărturiseşte, ca „posibilă tutelă adoptată de memoria-girofar a criticului, comparatistului ş.a. care îşi adună prin dialoguri, reflecţii înşiruite – ca mărgelele de sticlă – pe axa duratei medii de două decenii.” (p.9)

Cartea cuprinde un număr de 28 de interviuri, majoritatea având drept titlu o replică-sinteză preluată dintr-un răspuns al celui intervievat. Fie şi numai din parcurgerea acestor titluri, cititorul poate avea o idee de ansamblu asupra perspectivei din care Mircea Muthu abordează literatura/ cultura – în general, spaţiul cultural balcanic – în particular. Câteva exemple: De ce scriu? În ce cred?, Balcanismul e un concept-imagine, Nu mă recunosc în personajele lui Caragiale, Balcanismul-parte integrantă dintr-o necesară filosofie a supravieţuirii, Balcanismul nu rimează nici cu Bizanţul şi nici cu Tradiţionalismul, Balcanitatea este o axiologie comună a popoarelor sud-estice, Balcanismul trebuie înţeles ca o dramă întoarsă, uneori, în derizoriu etc.

Dintru început, în scurtul autoportret, cercetătorul pune pe primul plan faptul că se ocupă de locul nostru între culturile sud-est europene, un volum din 1976 intitulându-se direct Literatura română şi spiritul sud-est european. Din lectura răspunsurilor la variatele întrebări, desprindem faptul că firul călăuzitor al studiilor lui Mircea Muthu referitoare la cultura balcanică (i.e. din sud-estul european) este că „înţelegerea cât de cât adecvată a acestui spaţiu caracterizat prin unitate în diversitate depinde de înţelegerea modului în care cele două diviziuni fundamentale – antropocentrică şi cosmocentrică – coabitează. Alături de piatra unghiulară a lui Constantin Noica (celebrul întru) aş îndrăzni să-l pun pe între – posibil operator ontologic.” (p. 27) Şi este de reţinut acest „între”, deoarece, în multe rânduri, cercetătorul accentuează conotaţia prepoziţiei pentru întreg arealul balcanic într-o proiectată lucrare asupra culturii româneşti, propunând chiar o „Schiţă despre ontologia lui între”. Spaţiul balcanic perceput ca un „puzzle exploziv” cu rădăcini în multitudinea etnică, trebuie văzut – se spune într-un interviu –, după o mai atentă examinare „din unghiul culturii”, ca o „forma mentis unitară”, un „concept-imagine”. Ca trăsături distinctive esenţiale pentru omul şi cultura spaţiului sud-est european, sunt amintite „sentimentul mai viu al istoriei”, decurgând de aici „eposul remarcabil, proiectat pe dimensiunea epopeică” (p. 30), conceptul de „balcanism literar” însemnând „răscumpărarea estetică, prin semnul lingvistic deci, a unor drame multiple cu rădăcini adânci şi amplificate de veacurile de impact cu Semiluna otomană, în principal.” (p. 35)

În demersul său de înţelegere a spaţiului sud-estic, dar mai ales în demersul de descriere a acestui areal cultural, Mircea Muthu atinge multiple aspecte – culturale, ontologice, literare, estetice etc., dovadă – pe de o parte, a complexităţii temei, iar pe de altă parte – a complexităţii cunoştinţelor sale în domeniu şi a profunzimii acestor cunoştinţe. El atrage atenţia în repetate rânduri asupra „unităţii în diversitate”, în caracterizarea sa plecând de la „trei postulări fundamentale” şi definitorii ale spaţiului balcanic: „aşezarea geografică (la interferenţa culturilor orientale cu cele de provenienţă vestică), istoria medievală comună /.../ şi ortodoxismul predominant.” (p. 33, s.n.) Cu prilejul altui interviu, în ideea de a distinge conceptul de balcanism delimitat de balcanitate, autorul îl caracterizează pe primul prin „trei accepţiuni coexistente”: 1. – „realitate politică şi etnică fragmentară, generând conflicte armate /.../“; 2. – „dramă colectivă însoţită de demersul său parodic (şi) parte integrantă dint-o necesară dar şi acuzată filosofie a supraviţuirii“; 3. – „şcoală de stil ce aglutinează sensibilităţi diferite” (p. 93).

Pe ansamblu, viziunea cercetătorului asupra balcanismului este una estetico-antropologică, cu implicaţii filosofice. În urma studierii unei bibliografii vaste a domeniului şi a unor numeroase lecturi din autori diverşi, concluzia bogăţiei culturale a acestui spaţiu duce firesc la ideea majoră că Occidentul are nevoie de cultura popoarelor din arealul balcanic, că „Sud-Estul va îmbogăţi spiritul european.” (p. 95).