La începutul lunii decembrie 2007, am lansat, împreună cu Luiza Palanciuc, programul „Restitutio Benjamin Fondane“, de traducere integrală a operei franceze a acestui autor.

Baza juridică a iniţiativei noastre a constituit-o autorizaţia deţinătorului de drepturi asupra operei fondaniene, dl. Michel Carassou, semnată în 26 octombrie 2007, pentru editura Limes din Cluj-Napoca.

Din decembrie 2007, de când programul a fost făcut public, printr-un „Argument“ însoţit de primul fragment tradus din opera fondaniană, în numărul 401 al revistei „Observator Cultural“, scrisul lui Fondane a ajuns în mâinile cititorilor din România în zeci de pagini ale acestei reviste şi ale altora.

Desigur, nici unul din noi doi nu apucase încă să beneficieze de eticheta de „fondanian“ omologat de forurile competente, aşa încât acţiunea noastră susţinută, care părea a fi şi de perspectivă, a sfârşit prin a trezi reacţii în „mediile“ în cauză.

Cea dintâi reacţie a avut loc în primele zile ale lunii ianuarie 2008 – şi ea semăna cu o penibilă tatonare a terenului.

A venit la mine acasă Profesorul Mircea Martin, director editorial al Editurii Art, „fondanianul en titre“ al culturii române, recunoscut ca atare de forurile competente, interesându-se de proiectul nostru şi vorbindu-mi de al său propriu: acela de a publica, într-o ediţie critică şi cronologică, întreaga operă românească a lui Fundoianu şi propunându-mi (în aşteptarea acestei apariţii care părea a fi existat „în proiect“ de multă vreme şi care doar aştepta să fie lansată) să amânăm proiectul nostru, al Luizei Palanciuc şi al meu, „Restitutio Benjamin Fondane“, de publicare, în traducere românească, a operei fondaniene scrisă în limba franceză, nu mai mult de câteva luni, maximum o jumătate de an, spunea d-sa, ca să nu facem... „concurenţă“ operei de tinereţe, scrisă direct în româneşte, evident mai puţin substanţială decât cea a maturităţii, adică tocmai cea pe care o pregăteam noi pentru tipar.

Răspunsul meu nu s-a lăsat aşteptat.

Am răspuns fără ezitare printr-un „nu“ răspicat – şi mi-am motivat, pe loc, refuzul.

Prima motivare: nu credeam deloc, dar deloc, în apariţia (şi cu atât mai puţin în apariţia iminentă) a acestei opere româneşti a lui Fundoianu, care – dacă într-adevăr ar fi existat vreodată în proiectul, cu adevărat operaţional, al Profesorului Martin – putea apărea de zeci de ori la rând în cei optsprezece ani care au apucat să se scurgă din 1990 încoace.

Dar se vede că nu va fi fost vorba decât de un proiect ad-hoc – acest „hoc“ neînsemnând, desigur, nimic altceva decât blocarea proiectului Şora-Palanciuc: moartea caprei vecinului.

Cea de-a doua motivare avea legătură cu vârsta mea. I-am spus, anume, că nu-mi rămân suficienţi ani în faţă ca să-mi permit luxul de a asista la nesfârşit la ne-realizarea unui „proiect“ – între ghilimele – (evident, între ghilimele cu funcţie de-realizantă!), al cărui scop nu mi se părea a fi altul decât a împiedica ducerea la bun sfârşit a proiectului considerat advers, anume proiectul „Restitutio Benjamin Fondane“.

Toate acestea i le-am spus din nou, în faţă, în biroul domnului Horia-Roman Patapievici (şi, evident, în prezenţa acestuia), în ajunul plecării d-lui Mircea Martin la Salonul de carte parizian, în luna martie, unde urma să reprezinte România la standul de carte respectiv.

La tot ce am spus cu acest prilej, n-a replicat nici măcar cu un cuvânt, măcar unul singur.

Rezultatul: a doua zi, ajuns la Paris, făcea presiuni asupra d-lui Michel Carassou pentru ca acesta să ne retragă autorizaţia pe care ne-o acordase în octombrie 2007. Lucru care, atunci, nu s-a întâmplat. Dar care – în urma, desigur, a unei insistenţe clamoroase greu de îndurat – avea să se întâmple trei luni mai târziu.

Cum? De ce? Pe ce temei?

*

În cele opt luni care au trecut de la lansarea proiectului Luizei Palanciuc şi al meu, „Restitutio Benjamin Fondane“, şi în care am fost mereu somaţi să ne justificăm, puşi în situaţia de a trebui să facem faţă la tot felul de insinuări, de atacuri subterane, am crezut că putem răspunde, cu înţelepciune: urma alege. Se vede, însă, că suntem împiedicaţi să lăsăm această urmă... şi suntem împiedicaţi cu metodă, cu „sistem“, cu o încrâncenare care, venind din partea cuiva deţinător al titlului de glorie numit „fondanian“, nu poate decât să ne întristeze şi mai mult.

Cum este, oare, cineva „fondanian“ dacă toate eforturile sale se concentrează pe distrugerea proiectului „Restitutio Benjamin Fondane“?

Cum este, oare, cu putinţă să interzici apariţia lui Fondane în limba română, tu care – ani de zile – nu ai făcut mai nimic pentru această apariţie? Pe ce bază? Pentru că ai obţinut, prin intervenţii repetate asupra celui care deţine drepturile, nişte contracte, ştiind prea bine că noi am lansat acest program, că avem cărţile gata pregătite pentru tipar, că lucrăm pe baza acelei autorizaţii din octombrie 2007, deci, implicit, şi pe baza ONOAREI şi a CUVÂNTULUI DAT?

Când Domnul Mircea Martin a venit la mine şi mi-a cerut să nu-l public pe Fondane, l-am primit cu toată sinceritatea, deschis, fără nici un fel de ocoliş.

Am scris, apoi, articolul „Ce înseamnă Restitutio Benjamin Fondane?“, apărut în revista „Observator Cultural“, din 21 februarie 2008, şi l-am invitat public să se alăture nouă, să facem această ediţie de opere complete franceze, la Editura Limes, lângă omul inimos, onest şi generos care este Mircea Petean.

Niciodată nu m-aş fi aşteptat la un asemenea „răspuns“, la atacurile subterane, care duc, iată, la întârzierea sau poate chiar distrugerea proiectului „Restitutio Benjamin Fondane“. Asemenea practici nu mi se par demne de un profesor universitar, şi, cu atât mai puţin, de un „fondanian“.

Întristătoare este şi iluzia pe care dl. Mircea Martin a reuşit s-o inducă altor fondanieni, promiţând, de ani de zile, că îl va publica pe Fondane în limba română şi neonorând nicicum această promisiune, dar făcând acum, de când am apărut noi cu proiectul nostru, presiuni şi asupra lor pentru ca, în numele prieteniei şi al altor interese comune, aceştia să nu colaboreze cu noi. Deveneam, dintr-o dată, „suspecţi“: cum de ne-am apucat să-l traducem pe Fondane? Ce vrem? Ce urmărim? „Glorie“, va fi spus dl. Mircea Martin, la întâlnirea cu dl. Michel Carassou din 13 martie 2008, când Luiza Palanciuc a fost cvasi-obligată în faţa d-lui Michel Carassou să se justifice, să dea explicaţii, lămuriri, argumentări, să apere cu dinţii proiectul „Restitutio Benjamin Fondane“, pentru ca acest proiect să nu fie amputat sau distrus.

Căci niciodată nu am acceptat „împărţirea“ titlurilor franceze! Această „propunere“ (ca şi altele..., cum ar fi, de pildă, tragerea la sorţi a titlurilor franceze – sic!) a venit de la dl. Michel Carassou, în urma intervenţiilor repetate ale d-lui Mircea Martin, care, brusc, în luna martie, nu mai avea proiectul unei ediţii critice şi cronologice Fundoianu, pe care îl avusese înainte şi despre care îmi vorbise când a venit la mine acasă, în ianuarie, ci pe acela de amputare cu orice preţ a proiectului nostru „Restitutio Benjamin Fondane“.

Aşadar, „împărţirea“ titlurilor franceze nu era, din nou, decât un alt, al doilea „proiect“ ad-hoc al d-lui Mircea Martin, de data aceasta „hoc“ însemnând ciuntirea seriei de opere complete franceze de la Editura Limes, prin interzicerea publicării unor titluri, blocate de Editura Art, prin contracte semnate în iunie 2008.

Decizia de a „împărţi“ titlurile franceze ale lui Benjamin Fondane este o decizie abuzivă şi unilaterală. Ce înseamnă „opera filozofică“ versus „opera literară“ la un autor atât de complex, de polimorf?

Nu înţelegem de ce d-l Michel Carassou refuză să trimită contractele pentru cele unsprezece titluri solicitate de editorul Mircea Petean, dar semnează circa zece contracte cu... Editura Art.

Cum poţi distruge munca unor oameni, cum poţi mutila cu atâta seninătate seria de la Editura Limes şi proiectul „Restitutio Benjamin Fondane“?

De ce?

Din ce motiv?

„Doar“ pentru că dl. Mircea Martin s-a trezit acum, când noi chiar facem ceva, muncim la ediţii şi la traduceri, că... „ar vrea şi el să-l editeze pe Fondane“?

Nu vreau să comentez mai mult acest mod de a fi în viaţă şi în lume.

Am spus deja că nu mi se pare demn de un profesor universitar şi de un fondanian.

Voi adăuga doar atât: spre deosebire de dl. Mircea Martin şi Editura Art care se înverşunează împotriva noastră şi încearcă tot posibilul pentru a ne distruge munca şi programul de publicare „Restitutio Benjamin Fondane“, noi nu interzicem apariţia lui Fondane în limba română la Editura Art sau oriunde altundeva, în reviste, la alte edituri etc.

Dimpotrivă: ne-am bucura dacă Fondane ar avea o prezenţă mai vie, mai mulţi traducători, întocmai cum au Baudelaire, Mallarmé, Proust şi alţi autori.

Pentru că am crezut – şi credem în continuare – că, cel puţin în cazul lui Benjamin Fondane, nu poate fi vorba exclusiv de un comerţ, de vânzare-cumpărare, de o „afacere“. Dacă alţii văd în Benjamin Fondane o „afacere“ – acest lucru şi acest sistem de referinţă îi priveşte direct pe ei.

Personal, eu continui să cred că mai sunt încă în lume şi lucruri care nu doar se cumpără ori se vând, care nu cad, aşadar, numai sub incidenţa banului.

Prin urmare, noi nu-i cerem d-lui Michel Carassou să-şi retragă drepturile, autorizaţiile şi tot ce va fi semnat între timp cu Editura Art, aşa cum a i-a cerut dl. Mircea Martin s-o facă pentru Editura Limes, unde lansasem proiectul nostru.

Nu: noi nu vrem să moară capra vecinului! Să facă ce doreşte Editura Art, să publice traducerile pe care le posedă – traduceri noi sau reeditări.

Căci este, oricum, mai bine să pui în circulaţie textele lui Fondane decât să le blochezi... Iar orice fondanian adevărat, orice om cu un minimum de inteligenţă şi de moralitate, poate înţelege că este infinit mai bine ca gândirea lui Fondane să fie difuzată, ca ea să pătrundă cât mai repede în mediile româneşti, decât să fie spulberată de invidie, de gelozie, de neantul activ.

Noi vrem, aşadar, să ducem la bun sfârşit, după cum am anunţat şi ne-am angajat în faţa lumii, programul „Restitutio Benjamin Fondane“ de publicare a operelor complete franceze, iar primele titluri prevăzute în catalogul Editurii Limes de anul acesta chiar să apară.

În acest program ne-am pus întreaga energie, a noastră şi a colaboratorilor noştri, competenţele, îndemânarea, pasiunea.

A împiedica sau a întârzia programul „Restitutio Benjamin Fondane“ constituie un imens prejudiciu, nu numai pentru noi, ca traducători şi îngrijitori de ediţii, pentru colaboratorii noştri (prefaţatori, redactori, graficieni), ci şi pentru cititorii români care ne însoţesc de mai bine de opt luni de zile şi care aşteaptă acum tipărirea cărţilor.

A mutila proiectul „Restitutio Benjamin Fondane“ reprezintă, de asemenea, un imens prejudiciu intelectual, moral şi chiar material, care ni se aduce nouă, iniţiatorii proiectului, Editurii Limes şi editorului Mircea Petean.

Un prejudiciu incalculabil pentru cititorii români şi, mai cu seamă, pentru memoria lui Benjamin Fondane.

 1 A trebuit să se schimbe conducerea revistei „Cuvântul“ şi să vină aici Domnul Răzvan Ţupa în locul Domnului Mircea Martin pentru ca Fondane să poată fi, în sfârşit, publicat, în această revistă, pe nu mai puţin de şase pagini, cu un fragment din Scriitorul în faţa Revoluţiei. Îi mulţumesc, pe această cale, pentru a fi salvat acest text şi efortul nostru de traducere.