|
Poezie
de Mihai Amaradia
captura bunăvoinţei
e în ordine domnişoară nu mă deranjează
puteţi adormi cu capul pe umărul meu
aşa e normal avem drum lung de 9 ore
sunteţi obosită şi eu sunt un bărbat bun,
nu vă jenaţi.
drumul acesta e pentru mine un început
lucrurile vor merge înspre bine,
am cap bun şi braţe puternice,
curios însă cum câteva piese la pian
o descriu atât de bine,
notele subţiri şi rapide
de parcă ar chicoti şi-ar râde,
notele lungi cu pauze lungi între
de parcă s-ar uita la ploaie pe geam,
notele tari şi grave, dramatice,
când fac ceva tâmpit şi nu mă-nţelege,
notele ce se urmează îndragostibile
cum dansează alintată în oglinda de la şifonier,
de asta port cu mine Brahms, Debussy, Chopin, Dvorak
nu se poate ca totul să fie negat, şters
însă va fi totul ca o piatră frumoasă verde oliv
îngropată-n pământ, nimic din ea nu va creşte
şi nu va ajuta să crească nimic altceva.
e în ordine domnişoară nu vă ruşinaţi
dormiţi liniştită, cine poate să ştie
ce fel de nevoi sau necazuri aţi îndurat,
somnul dumneavoastră e important acum
e un drum lung, ajungem la Praga în 9 ore.
kak i pacemu?
... cum? când cu greutate se ţine lumea frumoasă,
când bătrânul rocker cântă răguşit despre dragoste,
când trăim toate formele ei, sora îşi îngrijeşte
de fratele risipitor pe patul de spital,
un copil mângâie un animal să nu-i mai fie frică,
un străin cumpără un bilet de autocar altuia
să ajungă acasă, să nu mai doarmă-n parc, în spaime,
de ce toate cântecele de leagăn sunt perfecte?
cum? când iubitul aleargă cu iubita în braţe spre Urgenţe,
când Olena lucrează pe linie punându-şi mâinile subţiri
printre şuruburi, cabluri, maşinării stranii,
gândindu-se la poarta verde de-acasă, la şcoală,
când ai cu cine te-nţelege în toate limbile pământului
doar din cinste şi din dragoste, cum de-i moartă-n nămol
Irina? femeia cu unghiile roşii,
mame cu copiii în braţe găsite-ntr-un scrum,
cum? când cu mare greutate se ţine lumea frumoasă,
cum? şi de ce nu pică mort din picioare cel care-i cauza
acestor grozăvii ? cum de vântul dimineţii văratec
nu-i schimbă-n cap gândurile?
pentru aceleaşi motive
... ştiu că-ţi spun lucruri ce s-au mai spus
însă câţi oameni, câţi au locuit pământul de la Eva?
câte frunze pot fi pe ramuri într-o pădure?
câţi peşti într-un fluviu?
pe o plajă câte boabe de nisip?
câte dimineţi a văzut fruntea acestui munte vechi?
repetiţiile acestea naturale, calme,
mişcarea lentă a lui Dumnezeu
până să-şi facă un ceai,
câtă răbdare să aibă orice lumină
în ochii tăi? în irisul de smoală încinsă,
cum să te iubesc altfel decât firesc?
cum ştiu c-am mai iubit, cum ştiu că s-a mai iubit,
toate oasele ce-ţi ies prin piele,
tot părul ce-mi umple perinile, pentru aceleaşi motive
pentru care iubea regele Solomon şi eu pe tine
încălţămintea ta din hol, hainele din cuier,
îngrijorările pentru care mai tot timpul am puteri,
când dansezi prin bucătărie, feministă
pregătind celebra supă cremă de ciuperci te drăgostesc,
când pleci şi-ti privesc maieurile din şifonier,
când eşti dar nu eşti şi stau cuminte să-ţi treacă.
ninge peste cerşetorii din Praga
... să văd târgul de Crăciun de la Praga,
lume luminată, târguieli de tot felul,
gablonţuri, îngeraşi de lemn, cristaluri,
granate, porţelanuri avem, vinuri, covrigi,
ninge peste cerşetorii gării din Praga
înfofoliţi în pături, acoperiţi cu celofan,
dintr-un cărucior cu rotile
îmi cere un bărbat o ţigară, îi curge apă
din vârful nasului şi mâinile îi tremură pe brichetă,
nemişcaţi ca nişte statui sub zăpadă în faţa gării
în parcul acela micuţ, în timp ce la mai multe clădiri
cu multe etaje nu se vede aprinsă nicio lumină,
mor zilnic de frig scoşi de sub poduri sau pasarele
oamenii fără casă aciuiaţi pe lângă gară,
câteodată visez cum veneam seara să te văd cum urci în tren
aşteptam cu gluga pe cap într-un colţ al gării noastre,
te săruta tatăl tău şi te ajuta cu bagajul,
mi-ai spus că m-ai văzut o dată, dintr-o mie de ori,
mie îmi era drag numai să te văd, atât.
a trecut ceva timp şi gările astea cu multe iluzii şi
necontenit ninge acum peste cerşetorii gării
din Praga mater urbium.
plicul muştar
... venisem de prin porumbi cu sarea-n buzunar,
căutasem roşiile acelea mărunte când a ajuns poştăriţa
ce mi-a adus plicul voluminos însă foarte uşor
călătorit din ţările scandinave, ceva de la donzela Elisea,
pe plic scria ceva ce putea fi oricând o frază din Kadare
- acum când suntem departe şi totul e liniştit şi greu
şi ne obosim amândoi de picioare, de umeri, de mâini
îţi dăruiesc ceva ce ţie ţi-a plăcut foarte mult,
un ultim dar acum că dragostea a căzut rău şi s-a spart -
pe un bileţel galben scria cum că ea acum sortează fructe
într-o hală mare, locuieşte într-un container cu altele 3,
are patul deasupra, iar duminica se plimbă până la far.
p.s. ia cioară unul de os şi dă-mi altul mai frumos.
Într-o pungă de hârtie era tot părul ei care oricum,
îmi spunea, acolo nu-i trebuie, e obligată să poarte
pe cap un capişon de plastic să nu-i cadă părul în struguri,
şi fiind foarte frig afară nu poate ieşi fără fes.
Atât. Am plecat apoi cu sarea-n buzunar prin porumbi
să nu mă vadă ai casei care puseseră masa.
|
|
|