Poeme
de Mihai Duţescu
SCRISORI DIN INFERN
Primul client
Care a intrat în magazin, sau în
biroul meu, de vândut idei
a fost o doamnă în doliu, tânără şi
frumoasă, cel puţin aşa se ghicea sub
voaleta transparentă din mătase de
China; domnule, soţul meu a plecat
în rai, ieri după-amiază. Cum
vă numiţi? Da, da, da... n-am
vrut să-i spun că soţul de care vorbea e
în iad, că l-am văzut în
cazanul principal de la primărie.
Cu ce vă pot ajuta? Păi, stimate
domn, vreau să-mi daţi o idee în
legătură cu discursul funebru pe care
trebuie să-l rostească doctorul de
familie, prietenul nostru...
Nu vă mai osteniţi, doctorul ştie ce
să spună, soţul dumneavoastră a fost pacientul lui,
doar el l-a omorât...
Lecturi în tren
Ce citiţi?, Kant, îmi făcu o impresie
bună doamna grasă ca un caşalot care citea
Kant în trenul amărât ce traversa iadul
într-o zi geroasă de iarnă.
Kant şi mai cum?, întrebai eu cu intenţii
vădit pornografice, dar doamna mi-o
reteză scurt, spunându-mi că soţul ei a
murit de moarte bună călcat de tren
şi că din cauza asta a uitat cum
îl mai cheamă pe Kant care scrie
romane foarte frumoase, uşoare, bune
de citit în trenul acesta amărât care
traversează iadul într-o zi
geroasă de iarnă
Îmi pare rău, îi spusei şi arborai o mină
melancolică, să nu vă pară rău, era o
brută care mă teroriza, mă punea să fac
toate alea şi încă pe deasupra, şi nu citea
decât mersul trenurilor, volumul doi.
Am două
Un domn mi-a solicitat să-i execut
îngeri pe comandă, mi-a spus că şi iadul
trebuie să aibă îngeri, aşa pentru culoare,
cine nu vrea să-şi ţină în casă un înger, doi,
să poată să-i obţină, să fie eventual şi
o lege care să permită să posezi îngeri,
să ai un permis de port înger, ar fi
bine, te-ar mai păzi de rele, de ispite,
nu ai fi corupt atât de uşor...
ce lucru frumos vreţi dumneavoastră
să facem îngeri la comandă, ca nişte
păpuşi vorbitoare, ca nişte bambola
lavabile, dar ce sex ar trebui să aibă?,
am întrebat, Fără sex să fie, mi-a
răspuns domnul, îngerii adevăraţi
nu au sex, sau au două ca mine,
şi a început să râdă, scoţându-şi
monoclul de la ochiul stâng.
A crezut
O experienţă cu adevărat extraordinară a
fost setul de scrisori de dragoste care mi-au
fost cerute de diverse persoane ce mi-au
trecut pragul în această perioadă
de ucenicie în infern, la serviciul
acesta de vândut idei
unde, ca să fiu sincer, n-am dus-o
rău deloc
un preşedinte de A.G.A., împins înainte
de muşchii fleşcăiţi ai unui partid
din 2 litere se îndrăgostise subit şi
în acelaşi timp de secretara lui, o blondă,
cu ţâţele subţiri şi lungi, întinse în
stânga şi în dreapta pieptului ca două
furtune de cauciuc pe care eşti
tentat să pui ciorapii la uscat
i-am scris ăsteia precum Cyrano de
Bergerac, că e atât de frumoasă încât
în preajma ei se ofilesc frunzele şi petalele florilor...
nenorocita a crezut.
Aşa cum m-am gândit...
Am dat un anunţ în Vocea iadului, cotidian
tâmpit, dar tare la publicitate şi anunţuri
angajez înger. Rog seriozitate şi bineînţeles
telefonul. Mulţi m-au sunat să mă certe,
cum adică să angajezi îngeri în iad,
Bă tâmpiţilor, le-am spus, îngerii adevăraţi
nu sunt în noi, acolo e inflaţie de
îngeri, aici îi găseşti, cu măştile diavolilor
pe faţă, ca într-un carnaval
la Veneţia.
seara m-a sunat o femeie cu o
voce de înger, în legătură cu anunţul,
ştiţi, eu sunt pură şi curată ca
o lacrimă, ce v-ar interesa de la îngerul
pe care vreţi să-l angajaţi? Nimic,
i-am răspuns, doar să-l privesc şi să
mă inspir atunci când cânt la flaut
vă deranjează dacă mi-am schimbat
sexul, mă întrebă vocea, am fost măcelar
dar îmi plăceau foarte mult
femeile, aşa că m-am gândit...
La Passionata
Haydn compunea la un pian invizibil, era
aplecat peste clape ca un vultur bătrân care
nu-şi mai poate devora prada, sângera, visase
că a scris La Passionata, m-a întrebat ce mai
e pe pământ, dacă se moare tot atât de uşor
şi i-am răspuns că acum se moare mai uşor ca
niciodată, că suntem atât de răi încât nu
putem deveni buni pentru ca vestitul ciclu
să se închidă, Haydn părea senin, Nu moartea
m-a speriat ci muzica, mi-a spus el aranjându-şi
coroana fierbinte pe frunte, muzica
m-a speriat întotdeauna, e prea mare pentru
oameni, e prea periculoasă, muzica adevărată
o poţi asculta numai după moarte...
Reci ca gheaţa
Vreau să-mi compuneţi o scrisoare de dragoste,
îmi spuse în şoaptă Juna
Hurmuzachi, avea şaptezeci de ani
şi o mână mecanică
conţinând ultimele cuceriri electronice
americane şi japoneze, se mişcă
mâna asta mecanică de speriat:
suflă nasul (aşa scrie în prospect), apucă
marginea testamentului fără
să-l îndoaie, ia bomboana de
pe colivă cu o graţie divină, (unghiile
ei sunt din plastic şi sunt date
cu ojă de-aia scumpă), scarpină
dogul german în fundul urechii,
face pa-pa şi ridică şi două
degete în semn de V, adică victorie,
adică ne-am dat mari şi s-a ales
praful, mă rog mâna m-a fascinat...
Îmi scrieţi o scrisoare de dragoste, vreau
să i-o trimit domnului Isac, ceasornicarul,
ce tip drăguţ...
Vă scriu doamnă, vă scriu şi-i mângâiai
degetele reci ca gheaţa.
Călăul
Călăul are ochii albaştrii, e îmbrăcat
elegant şi în viaţa particulară e chiar
un om foarte simpatic, călăul are rude
în America, era să-l dea afară ăia
de dinainte din cauza dosarului, dar a
dovedit că unchiul din America era,
de fapt, trimis şi el tot în misiune şi făcea
pe fugitul, mă rog, chestii uzuale...
deci călăul ştie să se facă plăcut
chiar şi aici în infern, el se adaptează
oriunde, acum e la sectorul capete:
le taie mărunt ca pe ceapă, le pune la
fiert până le sar ochii şi le împăiază
cu amintiri de-ale lui din armată, la
sfârşit capetele sunt pregătite pentru
mileniul trei.
Apropo, v-aţi pregătit de întâlnire?
Eclipsa
La întunericul nostru proverbial, eclipsa
a fost aproape o lumină, bezna ei părea luminiţa
de la căpătui tunelului, alerga lumea să
vadă gaura negară a soarelui de parcă erau
bezmetici,
sperau să se indexeze ceva acolo, să se coreleze
cu inflaţia, aiurea, întunericul s-a mărit de
atuncea şi se măreşte mereu
eu am rămas cu ochelarii ăia de hârtie pe
nas, am uitat să-i mai scot, doamne fereşte, poate
mai vine o eclipsă şi să fiu pregătit, nu să
orbecăi după lumânare, să-mi sparg capul,
nişte ţărani din Sadova poartă
şi ei ochelarii de-atuncea, ară cu ei,
ies pe ogor înhămaţi la plugul de lemn,
da au ochelari de eclipsă, mare lucru
e să ai ochelari, te dai intelectual, ba
chiar poţi ocupa un post de ţăran fără
concurs şi fără curriculum...
Ghid de conversaţie
Citeam un ghid de conversaţie în
iad, când sună clopoţelul de la uşă,
uitasem să vă spun că la mine în birou
când intrai suna clopoţelul, ca în vechile
farmacii cu mojare de porţelan în
vitrină şi cu acele cântare galbene
de-ţi venea să-ţi măsori sufletul
cu ele.
Deci sună clopoţelul şi doi domni serioşi,
cu costume şi cu cravată se opriră în
faţa mea, părând doi morţi care se
interesează dacă le-a venit pensia, că
ăştia după 90, au fost trecuţi în
rezervă că băteau prea tare.
Vă rog, îi îndemnai, dar ei tăceau
şi aveau o privire bovină, fără expresie,
doriţi ghidul acesta de conversaţie
şi ei spuseră la un moment dat No
comment, că aşa văzuseră la televizor.
Se poartă
Se poartă angoasa, nu poţi fi un intelectual
adevărat (adică dintr-ăla care vinde
bere şi rom) dacă nu eşti puţin speriat şi
dacă nu te duci la doctorul de cap să-ţi
dea un pumn de hapuri şi să vii acasă să-i
spui nevestii că ţi-a recomandat ceva
contra stresului şi eventual să porţi
ochelari, că vorba aia dai un ban şi
ai rame de aur
Deci suntem toţi speriaţi de bombe, ba
că te dă afară, ba că rămâne repetent
copilul, ba că n-ai ce mânca la prânz, ba
că n-ai ce mânca seara, ba că vine cutremurul,
ba că se schimbă regimul,
ba că n-ai pantofi, ba că soacra
a dat în inflamaţie, ba că plouă
prin acoperiş, ba că n-ai talent,
ba că n-ai algoritm...
Mă rog e o sperietură în iad,
de te-apucă toţi dracii!
Numai Eminescu
Spre seară poposii la casa de modă
Haine frumoase ca de mort, de unde se
îmbrăcau toţi nepricopsiţii ajunşi mari pe la
primărie şi unde era patroană o doamnă numai
sfârc şi moţ pe care o cunoscusem la o sindrofie
dată în cinstea veteranilor iadului
Doriţi să vă trageţi o haină de mătase
şi de muselim selo sau un pantalon cu
bretele slip? Nu doresc nimic, doamnă, vroiam
doar să vă întreb dacă ştiţi povestea cu
regele gol? O, cum să nu, se hlizi patroana
(avea panglicuţe roz în părul slinos şi ţâţele
revărsate sub rochia mov, cum să nu aud
de regele gol, doar se îmbracă la noi
Şi rămâne tot gol, completai eu zisele
patroanei, Aveţi haz, reluă dânsa povestea,
îmi place să văd regii goi în magazinul meu,
şi-i îmbrac, să semene şi ei a oameni
Îmbrăcaţi-i doamnă, numai Eminescu
are voie sa stea gol, în faţa Ateneului.
|