nu, noaptea nu se naşte decât în camera ta
umbrele noastre inocente prelinse pe pereţi
lumea începe şi se termină acolo restul e delir
două solilocvii un mănunchi de spaime în alb şi negru
şi tu urcând spre dimineaţă ca un alpinist curios
trupul tău nu e pentru mine obiectul adoraţiei
e o boală mortală care creşte
în tăcere şi loveşte năprasnic
mi-e teamă de sosirea dimineţii
epuizarea iluziei
cearşaful jilav adăpostind aroma pielii tale
singurul giulgiu posibil în care voi fi învelit
când primele raze vor alunga tăcerea.