Conducerea / Contact / Echipa / Editura / Fil. Craiova USR     








Poezie

        de Mihai Firică

Joi la început de noiembrie

ne vom cunoaşte joi la început de noiembrie

voi citi în aburul cafelei împletit între noi

ne vom regăsi sub un clopot de tăcere şi pasiuni strunite

câinele taie orizontul şi râd

noiembrie nu e de noi

mă surprind tresar şi privesc înapoi

ţin în palmă urma unei feţe palide şi triste

petale de violete sub tălpi

respir şi rezist

flori galbene aerul mov

frunze uscate şi frig

ne vom cunoaşte joi

mâna absentă şi rece se plimbă alene prin păr

Sărută-mi venele

sărută-mi venele căile neştiute

căutate de seara până dimineaţa

noaptea ca stane de piatră ascultăm şoapte nu se ştie unde

nu se ştie cine recită

tăcerea amestecată cu teama de a te pierde

departe

ascuns în tine

perdele grele lanţuri şi lumânări

culorile se scurg rând pe rând

cerul decolorat şi calmul tău deşi rătăciţi

cum poţi ţine ochii închişi când

strigătul ne va lovi

fără durere ne va înghiţi

fără să se vadă că n-a rămas nimeni să aştepte

coroana imperială împletită din iarbă

noduri de spini

e vremea să taci

alene intră ţepii în carne

povara de oase o duc singur

fără ezitare

Ultimele zile şi viaţa de după

voi pleca dar va pleca şi ploaia

dragostea şi cele o mie de petale de care se leapădă vântul

tineri altădată tăcuţi

părul răvăşit ceva se mişcă prin aer

un păianjen cu picioare de sticlă

ceasul zdrobit

frica de atingerea ta îmi striveşte pieptul

să cazi n-ai decât să cazi

râzând

pui mâna pe rană

tu eşti un arici mic dar ce spun eu... un arici

mai mult o adiere respiraţia în dimineaţa însorită

când ai zâmbit

© 2007 Revista Ramuri