Tu es la femme de mon ami
de Mircea GHIȚULESCU
După ce ani în șir ai fost silit să înghiți producțiunile originale ale noului val de tineri furioși din dramaturgia noului mileniu, de regulă oameni fără simțul umorului, cătrăniți, înjurând în gura mare, supărați pe natură, pe iubire, pe frați, surori dar, mai ales, pe părinți, este o plăcere să urmărești unul dintre cele mai bune vodeviluri care s-au scris în românește, nu altul decât Fii cuminte Cristofor de Aurel Baranga, montat de actrița Diana Lupescu la Teatrul „George Ciprian” din Buzău. E ca și cum ai ascultat un om care vorbește foarte frumos românește după ce ore în șir l-ai ascultat pe altul care nu știe decât o sută de cuvinte, celelalte fiind înlocuite prin interjecții sau vorbe de prisos care încep cu litera p. Comedia lui Baranga are o mică perfecțiune formală care va câștiga totdeauna publicul pentru că, mai întâi, cucerește actorii. Un soț (compozitorul de succes Cristofor Bellea) o îndepărtează de acasă pe soția sa Ema pentru a petrece câteva zile cu actrița Anca Stambuliu, soția prietenului său Valeriu Stambuliu. Un adulter eșuat pentru că Anca transformă într-o farsă enormă toată iubirea intempestivă a compozitorului. O intrigă savant ramificată și ce răspunde logic la toate întrebările și plină de surprize (confuzii, decepții, polițe plătite și orgolii rănite) menține interesul maxim pe tot parcursul spectacolului chiar dacă nu este vorba nici măcar de cel mai banal adulter. Ci de unul eșuat. Un adulter ce implică numeroase observații de viață care stârnesc hazul tocmai pentru că sunt repetate.
Obișnuit să îi văd frecvent pe Magda Catone, Tania Popa și Silviu Biriș în diferite ipostaze coordonate de mari directori de scenă, am fost surprins să descopăr cu câtă plăcere se bucură ei de libertatea de a inventa pe care o primesc de la Diana Lupescu prin intermediul lui Aurel Baranga. Marea performanță îi aparține Taniei Popa complet diferită în două roluri. Ea joacă și Ema și Anca pentru că, perfid, autorul se întreabă ce poate găsi Cristofor la soția prietenului său care seamănă ca două picături de apă cu Ema. Dar, cum spuneam, Tania Popa reușește să le facă diferite nu numai prin costum, coafură, machiaj, ci prin analiză caracterologică. Ema e introvertită, tocmai traduce Madame Bovary de Flaubert (de unde și confuzia cu scrisorile de adio, pentru că soțul adulterin ia o pagină din traducere - scrisoarea de adio a Emmei Bovary către soțul ei – drept reală) iar Anca, dimpotrivă, este mondenă, expansivă, cochetă, disponibilă dar foarte devotată familiei. Nu Tania Popa aduce umorul în scenă dar în mod sigur ea este cea care imprimă ritmul, culoarea și vitalitatea. Fără greșeală (minus câteva bâlbe nevinovate) joacă Silviu Biriș rolul lui Cristofor Belle, soțul îndrăgostit de soția prietenului său, cum spune un vechi cântec francez. El atinge apogeul în final când Ema, pe care o credea pierdută, se întoarce acasă. Saltul înapoi al lui Silviu Biriș de la dragostea pentru Anca la iubirea pentru Ema nu este doar comic ci și extrem de adevărat, iar atorul pune cele mai neașteptate nuanțe ale bucuriei. În sfârșit, Magda Catone aduce orchestrația necesară în acest terțet conjugal la care participă cu o timiditate bine trucată și Cristian Nicolae. Unei duble soprane (Tania Popa), unui tenor dramatic (Silviu Biriș) și unuia de coloratură (Cristian Nicolae) li se adaugă o mezzo soprană: Magda Catone în rolul menajerei (Doamna Savu) pe care Baranga „a împrumutat-o”, evident, de la Mihail Sebastian. Domnișoara Cucu, ușor retușată, dar este pe aproape. Ne aflăm acum în atmosfera muzicală propusă de autor, cum nu se poate mai potrivit pentru că acțiunea se petrece în casa unui muzician. Magda Catone aduce umorul, trage mult și eficient pe comicul de orice fel, inclusiv cel muzical pentru că, deși parodiază adesea muzica de operă, are o foarte cultivată voce lirică. Până la urmă, comedia adulterului eșuat scrisă de Baranga devine o subtilă apărare a familiei și a farmecului conviețuirii în doi. Deși Ema îl sancționează pe neastâmpăratul ei soț părăsindu-l în final, rămâne în zare speranța că se va întoarce.
|
|