| Articole |
| Evenimente |
| Premii |
Poemede Mircea Liviu GogaProlog M-am dus în zori La clinica de psihiatrie Sperând să mi se risipească Temerile nebuneşti, disperarea Şi mai ales bănuiala tenebră Cum că aş fi. Am sunat, dar n-a răspuns nimeni. Doar lângă uşă se trezise un cerşetor: De ce să intri? Priveşte, Eşti deja înăuntru! Prima consultaţie Iartă-mă, doctore, dacă în fiecare dimineaţă Săvârşesc o experienţă trucată; Îţi dezvălui acest adevăr: Eu nu sunt tocmai eu, Chiar dacă pentru voi, cei dinafara mea, Semăn mult. Îţi dezvălui acest adevăr: Nu ştiu exact cine sunt Şi, ceea ce e încă mai grav, Nici ce sunt. Probabil nu există aici mare lucru din ce ni se pare; Şi nu ştiu dacă nu rămânem Doar proiecţia unei lumi mai bune Pe un perete plin de rahat. E, totuşi, bizară lumina Care ne pune în evidenţă Fără să se lase văzută: E pe dinăuntrul materiei Şi are o indiferenţă verzuie. Uite, doctore, te-am căutat să-ţi spun Că de-azi noapte în toate lucrurile Se revarsă de ziuă. Chiar şi mie mi-e tot mai greu Să-mi păstrez ochii negri, Să te privesc fără lumina lor. A patra consultaţie E un punct de vedere Privitor la viaţă, dar ce importanţă au Punctele de vedere privitoare la viaţă? Am trăit 50 de ani Din cei 15 miliarde ai Universului, Explică-mi, compară... Dar am un punct de vedere despre toate, Sunt perfect sănătos. Acest punct de vedere despre cum va fi vremea, Despre clipa în care pisica ta va intra în călduri Despre echipa de fotbal, pe care Mereu o fură arbitrii, Despre primul ministru ce ne fură pe toţi. Am chiar un punct de vedere despre preşedintele ţării, Despre obsesiile lui, despre modul în care Ne îmbrobodeşte. Doctore, Îţi jur, Am un punct de vedere! Nu, spuse doctorul, Acesta nu e un punct de vedere. Aceasta e o muscă. A cincea consultaţie Acum ştiu: am fost schimbat la naştere. Nu sunt ce par a fi şi n-am nimic comun cu cel care încercase să fie. Am fost schimbat la naştere, o clipă înainte Nu eu eram cel ce trebuia să se nască, Cineva m-a schimbat puţin mai devreme Şi am apărut în locul altuia, care ar fi fost mai bun, mai frumos şi mai fericit Chiar dacă nu neapărat mai deştept. Nu ştiu cine s-a jucat cu speranţa, De ce am ieşit din mama eu, ca dintr-o cutie a Pandorei, În loc de cel proorocit, cel care trebuia să apară Pentru a-ndrepta lumea. Cineva m-a schimbat, dar N-am cerut să exist, niciodată n-am simţit necesar, Eu nici nu sunt om, ţi-am spus, sunt incalificabil, Poţi privi prin mine şi observa tot ce doreşti, Ca printr-o lacrimă. Semăn difuz cu cineva, dar acela a rămas în nefiinţă, Singur pe un ţărm, ocupat să exerseze mersul pe mare. Sunt aici din greşeală, dar pot să răspund Pot fi bătut până recunosc. A douăzeci şi cincea consultaţie Fiecare făptură e o parte din mine Trăindu-mă răspicat sau în grabă. Fiecare, murind, se întoarce la mine În această amiază a existenţei Ce-mi aminteşte amiezile petrecute cu bunica, Cea demult întoarsă la mine. Eu însumi sunt doar o parte a mea; Mă visez aşteptându-mă Şi schiţez cu creionul alte părţi ale mele, Topindu-le în culoarea aurie A lipsei de formă ce mă face Să strălucesc în toţi. (din volumul Clinica de psihiatrie, aflat în pregătire la Editura Ramuri) |