După volumele Poezia lui Lucian Blaga (eseu critic, 1995), Lucian Blaga. Dinamica antinomiilor imaginare (studiu critic, 2005), Lucian Blaga studii, articole, comunicări & interviuri (2006), Lucian Blaga. Solstiţiul sânzienelor (eseu documentar, 2010), Lucian Blaga între amintire şi actualitate (interviuri, 2011) şi Lucian Blaga - sfârşit de secol, început de mileniu (critică literară, 2012), apare acum, cu prilejul aniversării a 180 de ani de la trecerea în nefiinţă a Titanului de la Weimar (născut, de fapt, la Frankfurt am Main), a şaptea carte despre Blaga a neobositului cercetător Zenovie Cârlugea, din Târgu Jiu, Blaga-Goethe afinităţi elective*. Profund gândită şi bine cumpănită, lucrarea este scindată în două capitole ample: I. Lucian Blalga cosmopeea faustică (pp. 5-102) şi II. Dosar Faust (pp. 103-239).
Admiraţia şi preţuirea lui Blaga faţă de Goethe a început de timpuriu (la 13 ani a citit Faust în germană) şi a durat pe parcursul întregii sale vieţi. După cum bine observă autorul, în formarea spirituală a lui Blaga putem vorbi de exprimarea freamătului pasional cu înrâuriri ale modelului goethean wertherian, mai apoi cu evidente accente şi gesticulaţie nietzscheeană, pentru ca admirabila «cosmopee» faustiană (poezia şi teatrul) să joace un rol decantator în restructurarea personalităţii (p. 234). De subliniat că această problematică a formării personalităţii creatoare blagiene e profund analizată pe bază de fapte şi documente de către neobositul cercetător, care se mişcă cu multă dexteritate pe câmpul filosofic universal. Desigur că demonicul e prezent şi în poezia lui Blaga şi criticul dovedeşte aceasta prin citate bine alese, constatând că Freamătul sterilităţii ontice şi problematica demonică se resimt din plin şi în teatrul lui Lucian Blaga (p. 88).
În capitolul al doilea, redă pe scurt dar clar şi cu citate în original, urmate de traducere, conţinutul operei. Apoi arată pe cine a ispitit mitul faustic în muzică (Hector Berlioz şi Charles Gounod), dar şi în literatură (Paul Valéry în Mon Faust, 1940, Thomas Mann în Doctor Faustus, 1947, ori Bulgakov în Maestrul şi Margareta).
În încercările de la noi, mitul faustic se împleteşte cu elanuri mesianice de tip byronian, din epoca paşoptistă (p. 106). E vorba de amplul poem lirico-epic al lui Bolintineanu Sorin sau Tăierea boierilor la Târgovişte, până la dramaturgia lui Victor Eftimiu, Cocoşul roş şi Doctor Faust vrăjitor, din 1957, unde mitul faustic se conjugă cu elemente de mitologie populară, în ideea reliefării unor puternice conflicte etico-estetice (p. 106). Ar mai trebui amintiţi Mihail Săulescu, Victor Hortopan, Mihail Codreanu şi Maria Hinna. La Eminescu, motivul apare în Sărmanul Dionis, precum şi în câteva poeme (p. 107).
Istoricul literar observă că: ar fi nu numai necesară, dar chiar şi clarificatoare o lucrare care să pună în evidenţă relaţia Blaga-Goethe (p. 115), în sensul, desigur, de a duce mai departe, urmărind sub toate aspectele şi la toate nivelele creaţiei blagiene, problematica pusă în dezbatere în cartea de faţă.
Aflăm că traducerea celor 12.100 de versuri din Faust a durat aproape trei ani. Blaga a terminat-o la 20 septembrie 1953, ora 12,18, dar pe directorul ESPLA îl informează la 23 septembrie 1953 că a tradus 11.000 de versuri din cele 12.000 cât are opera. Traducerea nu va apărea însă decât în vara anului 1955, într-un tiraj de 25.100 de exemplare, care a fost epuizat în capitală în trei zile, iar la Cluj în doar câteva ore (p. 208). În primăvara anului 1968, după moartea poetului traducător, apare ediţia a doua, într-un tiraj de 55.175 exemplare.
În septembrie 1955, Blaga încasează tot honorariul, trimiţând telegrafic soţiei sale 30.000 lei. Se pare că suma finală încasată ar fi fost de 120.000-125.000 lei (pp. 208-209). În schimb, Beniuc vorbeşte doar de 50.000 lei (p. 128). Ecoul traducerii face ca în 20 decembrie 1955 să i se deschidă un Dosar de urmărire informativă (p. 209).
Z. Cârlugea vede traducerea lui Blaga superioară celei a lui Doinaş, care nu e lipsită de anumite virtuţi literar-artistice, dar situându-se în urma tălmăcirii blagiene (p. 212).
Blaga a mai tradus două volume din operele lui Lessing (1956) şi Din lirica universală (1957).
Neapărat trebuie scoasă în evidenţă includerea în economia cărţii a unui număr de 10 litografii (din cele 18), realizate de pictorul romantic Eugéne Delacroix, în 1828, la apariţia lui Faust în franceză, apreciate pozitiv de Goethe însuşi.
În concluzie, o carte interesantă din toate punctele de vedere, formativă şi informativă, care aduce la suprafaţă noi aspecte legate de viaţa şi activitatea Marelui Blaga, rezultat al unei minuţioase documentări şi eficientei dozări al materialului informativ.
*Zenovie Cârlugea: Blaga Goethe: afinităţi elective, Craiova: Scrisul Românesc Fundaţia-Editura, 2012, 256 p.