Această povestire (probabil şi cea mai reuşită din volum), mi se pare emblematică pentru întregul demers al autoarei, deoarece, după lectura întregii cărţi, ne putem întreba dacă mai ştim sau nu ce să ne facem cu o mulţime de aspecte „date peste cap”, în ultimele decenii, ale vieţii oamenilor, pe mai multe planuri: evoluţia personală, viaţa de cuplu, integrarea socială.

Autoarea surprinde, în mai mute povestiri, o boală a acestor vremuri, respectiv schimbarea paradigmei relaţiilor dintre sexe, a celor de familie şi căsătoriei: Gina Lungulescu, elevă în clasa a VII-a, din povestirea Lecţia de geometrie, se „înghesuie cu pectoralii în diriginte“; Steluţa, din povestirea „Vidul” din fiecare, rămâne gravidă în clasa a IX-a, cu un coleg care urma să îşi dea bacalaureatul, dar este primită cu braţele deschise de către părinţii băiatului; ultima dintre povestiri, Fugă, este povestea a doi tineri dintr-un sat de munte, care îşi trăiesc amorul bănuit şi de bunici şi de părinţi, dar acceptat tacit şi fără mari probleme, nu ştim dacă potrivit unor cutume ale locurilor sau adaptării la paradigmele modernităţii.

În povestirea Între disperare şi speranţă, doi tineri, el sudor pe un şantier, ea proaspăt dată afară de la o fabrică de conserve de peşte, se cunosc în urma unui incident la un magazin. El îi oferă găzduire şi masă, îi găseşte un loc de muncă şi, până la urmă, îi propune căsătoria. Totul foarte rapid, în doar două zile, într-o situaţie uşor neverosimilă şi cu accente de naivitate. Autoarea reuşeşte însă să ofere un dialog prin care pare a dori să caracterizeze nivelul de pregătire şi comportamentul oamenilor tineri din mediul muncitoresc, orăşenizaţi forţat în anii comunismului. Povestirea Paznic la concertul păsărilor are şi semnificaţie didactică, avertizând asupra pericolelor însingurării şi solitudinii în rândul copiilor, iar cea intitulată Vizită de lucru subliniază cât de grea este schimbarea mentalităţilor în societate.

Povestirile, cu toată dificultatea surprinderii unor aspecte sociale sensibile, emană o anume autenticitate, iar încercarea de a ne convinge de „verosimilitatea neverosimilului” este adesea reuşită. Este de remarcat vocabularul folosit, inclusiv cuvinte pe care aproape că şi oamenii satelor le-au uitat: „cârpătorul” de dat zăpada, „corcoave” (bucăţi) de brânză, „tâlvura” (cârdul) de gâşte şi raţe care se duc la baltă, un „om agurid” (acru, nesuferit) etc., etc.

În ansamblu, cartea este terenul în care personajele, majoritatea tinere, îşi caută un drum de viaţă şi o anume identitate, dar, până una alta, trăiesc un prezent în care acceptă lucrurile aşa cum sunt. Cert este că toate împrejurările, faptele de viaţă sunt trecute cu anume seninătate, chiar dacă uneori personajele se împotmolesc temporar în condiţia unei lumi anoste şi mediocre. Autoarea demonstrează cunoaşterea mecanismelor de funcţionare a societăţii în medii relativ diverse, iar ultimele cărţi demonstrează, se pare, o inspirată trecere de la poezie la proză şi rămâne doar să aşteptăm, cu interes, viitoarele sale creaţii literare.