– Cu romii v-aţi întâlnit pentru prima oară într-o conjunctură mai specială, în momentul documentării pentru volumul referitor la fenomenul pelerinajelor din România. Ce v-a atras, ce v-a surprins atunci la ei?

– Naturaleţea lor, felul în care se comportau şi se rugau, mai ales. Foarte simplu, direct, fără „precauţiile” pe care noi, cei din jur, le luăm în ocazii asemănătoare. Şi, aşa cum am încercat să explic în carte, practica de a aduce şi a atinge covoare de raclă, acel celebru „noi FACEM – producem Haram”, pe care l-am descris în detaliu. L-am bănuit a fi, la început, o moştenire islamică, dar s-a dovedit mai mult decât atât.

– Cât de adevărat este faptul că – dincolo de clişee – ştim atât de puţine despre romi?

– Şi da, şi nu. Cine vrea să ştie, o poate face fără probleme. Cel puţin lunga, tumultuoasa şi pasionanta istorie a romilor este perfect documentată. Mai puţin aspecte specifice din existenţa lor, cum ar fi religia sau anumite practici culturale. Exact ce am vrut eu să fac în acest volum.

– Ştiu că documentarea pentru acest volum – Bafta, Devla şi Haramul. Studii despre cultura şi religia romilor, apărut la Polirom zilele acestea – a durat mai bine de patru ani. În tot acest timp alocat cercetării, care au fost dificultăţile şi provocările cele mai mari? A existat vreun moment în care aţi fost tentat să renunţaţi? La un moment dat vorbiţi despre un sentiment de fericire la finalul unei zile petrecute printre romi...

– Sună banal, poate chiar mediocru... dar cât se poate de adevărat: BANII. Lipsa banilor. Nu se poate face cercetare antropologică, sau nuanţat, în „cheie” antropologică, atunci când nu ai bani. Prezenţa pe teren, printre oameni, costă: transport, cazare, drum, mici cadouri, hrană. Plus literatura de specialitate, volume scumpe şi rare, accesibile doar dacă le cumperi din anticariate on-line. Iar cei din tagma mea, a cercetătorilor, facem totul din PASIUNE. Helas, pasiunea nu este suficientă, mai ales atunci când după ani de muncă şi eforturi ai un salariu cu puţin mai mare decât un casier de hypermarket. Tot respectul şi admiraţia mea pentru aceştia din urmă, în treacăt fie spus.

– De ce acest titlu? – e o sinteză, o contragere puternică a unei manifestări a sacrului? Putem într-adevăr vorbi despre o religie a romilor?

– Mi-a fost foarte greu să găsesc titlul care să cuprindă întreaga varietate a temelor abordate în volum. Şi, recunosc deschis, ca fost librar (da, am lucrat ca librar în timpul studenţiei mele din Occident, la celebra şi mult-respectata librărie şi editură PAYOT), am fost conştient că un titlu puţin exotic atrage atenţia potenţialului cumpărător. Da, putem vorbi de o religie a romilor, plină de sincretisme şi bricolaje, de o uluitoare varietate şi bogăţie, în care se împletesc şi adună influenţele locurilor pe care le-au traversat de-a lungul timpului.

– Ţigan sau rom? Când ţigan şi când rom şi mai ales de ce?

– O întrebare bună, actuală, plină de tot soiul de sensuri şi contra-sensuri, ca în circulaţie. Dacă ai greşit, rişti să ţi se suspende carnetul de conducere. Glumesc amar, dar glumesc. Explic în detaliu, în volum, alegerea mea finală şi modul în care alţi autori consacraţi ai domeniului au rezolvat această dilemă.

– Sunt romii autarhici, retraşi? E firesc, e bine, e constructiv pe termen lung, să operăm în discuţie cu această alteritate? Au ei nevoie de noi (de ceilalţi, de restul)? Oferă puţin, se deschid puţin către ceilalţi?

– Nu ştiu prea bine ce să răspund la această chestiune. Este evident că diferenţa există şi uneori este chiar cultivată de ambele părţi. Dar nu trebuie să o absolutizăm. Cât despre „deschiderea” pe care le-o cerem permanent, atât noi, pe teren, ca cercetători, dar şi mass-media, câţi dintre non-romi ar fi capabili să o ofere, la rândul lor, atunci când vine vorba de intimitatea familiei, venituri, mod de viaţă etc.?

– Reiau mărturisirea pe care v-am făcut-o anul trecut – aceea referitoare la faptul că eu cred că uneori romii inspiră teamă – şi vă întreb: de unde credeţi că provine acest sentiment pe care ei îl transmit adesea celorlalţi?

– Sentimentul de „teamă” (poate că ar fi mai potrivit cuvântul „reţinere”) provine din necunoaşterea „codurilor” de comportament ale acestora, în primul rând. Din ceea ce se face/ ceea ce nu se face. Şi stilistica lor comportamentală este foarte diferită, în unele cazuri, faţă de cea a majorităţii – a se vedea, de exemplu, reacţia faţă de moarte, pierderea cuiva drag, suferinţa etc.

– Există vreun mod anume prin care romii îşi doresc să fie priviţi? – sau, reformulez: care ar fi atitudinea potrivită pentru a putea relaţiona intim, în coordonatele firescului, ale echilibrului, cu ei? Cum aţi comunicat cu ei, pentru că – afirmaţi în volum – ei îşi dau seama imediat de orice formă de manipulare prin cuvânt, chiar şi de cea mai subtilă?

– Îmi place mult această întrebare. Am comunicat aşa cum am făcut-o întotdeauna pe teren, indiferent de cei printre care m-am aflat: prin dragoste şi deschidere totală. Sună poate pretenţios şi ridicol pentru o parte dintre cititorii acestor rânduri, dar, pentru mine, DRAGOSTEA este cea mai simplă, pură, eficientă metodă de CUNOAŞTERE a celuilalt. Să nu se înţeleagă că ea „merge” întotdeauna. Dar, în general, funcţionează. Îmi pare rău că nu pot da mai multe explicaţii despre acest miracol vechi de când lumea.

– Un alt înţeles şi sens al prieteniei. Prietenii de „înaltă calitate”, oferite spontan, cuiva totuşi foarte diferit şi apropiat, în acelaşi timp.

– Când şi cum v-aţi desprins de lumea lor? Când aţi considerat că cercetarea dumneavoastră este gata?

– Tocmai aceasta este problema, cercetarea este gata... şi nu prea este. După cum menţionam şi în volum, aş mai fi avut multe alte capitole de lucrat: tema „bisericii din brânză”, simbol al volatilităţii religioase a acestora, legată de imagologia romă, legende şi mitologii religioase, muzică şi ritual etc. Eu nu am făcut altceva decât să deschid, în parte, un amplu şantier; sunt în aşteptarea febrilă a unei cărţi despre locul, rolul şi imaginea romilor în cultura romană. Evident, modelul şi exemplul ar fi Andrei Oişteanu şi a sa Imagine a Evreului. Aş fi bucuros să ştiu că volumul pe care tocmai l-am terminat de scris, aşa imperfect şi incomplet cum este el, ar fi de ajutor unui cercetător din viitor, cel puţin pe această dimensiune spirituală a romilor. Dar mi-e teamă că vom mai avea de aşteptat până să avem un volum de sinteză dedicat culturii romilor din România. Tocmai din cauza şantierului uriaş pe care-l presupune.

– Aţi găsit răspunsuri definitive referitoare la romi?

– Nu. Evident că nu. Romii sunt fluiditatea însăşi. Istorică, existenţială, spirituală.

– Care a fost cel mai tulburător gest pe care un rom l-a făcut pentru dumneavoastră?

– Un episod pe care nu l-am descris în carte, din pudoare. Am să o fac acum, dar foarte minimal: am văzut, după multe precauţii, micul altar de rugăciune din casa cuiva, bricolat din obiecte şi „simboluri” religioase adunate din toată Europa. Un simbol extraordinar al felului lor de a crede. Şi tot ceea ce nu poate fi spus sau înţeles la prima vedere.