Trăim într-o lume care se roteşte cu o viteză nebună, ce tinde să ne aducă la acelaşi numitor. Poate că spre final omenirea în ansamblul ei trebuie să devină o masă uniformă de molecule sau atomi, care la anumiţi stimuli să reacţioneze în acelaşi fel. Oare globalizarea şi uniformizarea vor transforma societatea umană într-un muşuroi de furnici, într-o colonie uriaşă de termite carnivore, împărţite genetic pe caste, unde ordinea muncii şi cea a organizării sociale vor fi stabilite în laborator? Trebuie să ne speriem oare de o astfel de perspectivă „escatologică”?

Cutia Pandorei a fost deshisă şi dinăuntrul ei s-au revărsat peste lume şi binele şi răul, ţinute atîta vreme în frîu de morală şi religie. Acum binele şi răul sînt amestecate. Iadul şi raiul sînt în fiecare atom. În fiecare particulă a materiei.

Cred că se pune totuşi prea mult accent pe sex. Nici animalul şi nici omul nu poate fi redus la acest instinct. Poate că mai avem şi altceva de spus decît să batem apa în piuă, folosind imagini şi expresii cît mai şocante, dar care au devenit deja comune, despre modul cum ne împerechem. Eu cred că avem nevoie şi de o anumită intimitate. De un anumit mister ce planează asupra creaţiei şi procreaţiei. Şi, bineînţeles, şi asupra literaturii şi culturii. Nu ne putem dezgoli de tot. Chiar şi streap-tease-ul, pentru a fi atractiv, are nevoie de regie şi, bineînţeles, de accesorii.

Cred că omul nu se poate cunoaşte pe sine însuşi clădindu-şi existenţa în jurul unui singur instinct: cel sexual. E absurd. Să ne gîndim numai la mentalul colectiv. Ce mutaţii se produc acolo. Dacă vom fi obsedaţi cu toţii numai de sex sau de lucruri strict materiale, inconştientul colectiv se va încărca doar cu imagini şi gînduri de acest fel. De acolo ne vin mesajele, ideile. Ele plutesc în aerul epocii. Platon a scris splendidele sale dialoguri într-un timp în care lumea era precoputată de idee. De spirit. El a fost doar un simplu instrument de redare. În lumea modernă, incoştientul colectiv e plin de tot felul de noxe. Firele din care ne tragem substanţa lirică sau epică sînt întrerupte. Filoanele au fost epuizate. E mult steril acum în această rocă. Multă magmă. Multe bruiaje. Mult zgomot. multă violenţă. Multă crimă.

Omul s-a obişnuit să primească informaţia, inclusiv povestea, gata preparate şi mai cu seamă frumos înfăşurate într-un ambalaj strălucitor. Mulţi se mulţumesc cu tot ce le oferă televiziunea sau computerul. Creierul lor refuză să digere cuvintele, aceasta fiindcă ele sînt mai greu de digerat. Cuvinele presupun concentrare, analiză, sinteză; procesul gîndirii e accesat de cuvînt. Cînd ţi se oferă însă imaginea pe tavă, renunţi să mai gîndeşti cu propriul tău cerebel. E foarte comod să nu gîndeşti, ci să preiei doar ceea ce-ţi oferă altul. Televiziunea lucrează cu automatisme, cu reflexe dobîndite. În faţa ei, eşti la fel de dezarmat ca şi cîinele lui Pavlov, care începea să saliveze la simplul zdrăngănit de farfurii. Creierul omului modern salivează la imagini. Şi nu la orice fel de imagini, ci la imagini care îi manipulează conştiinţa. La cele care îi anihilează personalitatea. Cineva spunea: „Imaginea este cea mai mare afacere a secolului XX. Şi cel mai mare flagel al lui...”. Imaginea se cumpără şi se vinde. Ea se imprimă nu numai pe retină, ci şi în subconştient. Omul modern este prizonierul ei. Imaginea îi oferă realitatea în stare de conservă. Hrănindu-şi spiritul cu ea, el nu-şi mai aparţine sieşi. Şi devine totuna cu marea masă. Imaginea a născut un monstru: televiziunea. Referindu-se la impactul nociv pe care-l are micul ecran asupra spiritului, actorul Ion Sapdaru, care, de altfel, lucrează cu imaginea, manipulînd-o şi fiind manipulat de ea, spunea: „La mine în casă intră în fiecare zi zeci de mii de neinvitaţi. Politicieni ca Becali, Garcea, intră actori, fotbalişti, boxeri, politicieni de primă mînă şi de mîna a şaptea, beţivi, curvari, nătăfleţi, intră oameni, animale, rîuri şi munţi, nori, cutremure, incendii, atentate, violatori, lesbiene, homoxexuali, şi rar, foarte rar, printre tot felul de zgomote, aud cîteodată ciripind şi o pasăre... Zi de zi, seară de seară, mă lupt cu aceşti duşmani ce-mi asaltează casa şi reuşesc să mai stopez cîte ceva din invazia asta. Ce se va întîmpla însă cu fiul meu? Ce se va întîmpla cu copiii noştri? Ce se va întîmpla cu toată această lume supusă unui continuu bombardament informaţional?”. Şi ce se va întîmpla cu cuvîntul scris? Va dispărea îngropat în avalaşa aceasta de imagini ce se prăbuşesc într-o trombă continuă peste lume? Va deveni un simplu accesoriu al ei?

Televiziunea nu are nevoie de oameni care gîndesc. Ci de oameni care se lasă manipulaţi. Şi totuşi, imperiul imaginii în care ne e dat să trăim nu şi-a epuizat nici pe departe resursele. Epoca lui abia a început. Gîndiţi-vă ce-o să se întîmple într-un viitor mai mult sau mai puţin îndepărtat. Trăim într-o lume a imaginilor bidimensionale, în curînd însă lumea noastră va fi invadată de imagini tridimensionale, de imagini holografice. Atunci Băsescu sau Becali (care, de afltfel, e un personaj simpatic) sau Iliescu (pe care l-am visat, nu ştiu de ce, dansînd cu pantalonii suflecaţi pînă la genunchi azi noapte – i se spărseseră varicele şi sîngele îi intra în pantofi) vor intra cu adevărat în casa noastră. Ei se vor plimba printre noi, vor discuta cu noi despre diverse probleme, ne vor bate prieteneşte pe umăr, în semn de încurajare, se vor aşeza la masă odată cu noi etc.; vom trăi în interiorul unei lumi în care imaginea şi realitatea vor avea aceleaşi valenţe. De la imagini tridimensionale la imagini „însufleţite”, omenirea nu va avea de făcut decît un singur pas. De fapt, ultimile descoperiri în domeniul fizicii vorbesc despre caracterul dublu al particulelor ce compun atomul. S-au făcut experienţe în acest sens. Experienţe care demonsterează că particulele au tendinţa de-a se dedubla. Nu e vorba de scindare, ci de dedublare. Trecînd printr-un centralizator, particula se împarte în două. O parte din ea îşi păstrează caracterul material, iar cealaltă se transformă într-o hologramă. Ei, bine, holograma are un caracter diabolic. Ea nu poate fi distrusă. Ba mai mult, ea încorporează în interiorul ei configuraţia întregului atom. Plecînd de la aceste descoperiri, cercetătorii au ajuns la concluzia că dedublarea are loc nu numai la nivelul micro, ci şi la nivel macrouniversului. S-a emis chiar ipoteza că universul nostru îşi are o „dublură” a sa. O hologramă proiectată într-o altă dimensiune. Şi că între noi şi imaginile care ne reperezintă există o strînsă corespondenţă. Ele evoluează odată cu noi, odată cu sistemul în care ne aflăm. Numai că, spre deosebire de noi, ele nu dispar, ci se conservă în spaţiu. Nici o forţă, nici un cataclism cosmic nu le poate distruge. Ele se perpetuează nelimitat în timp, alcătuind un fel de lumi paralele. O parte din inconştientul nostru e proiectat acolo. Ei, bine, aceste proiecţii, prin intermediul noilor descoperiri şi al noilor tehnologii, le vom aduce lîngă noi. Vom putea anima imaginile. Le vom putea da „viaţă”, în cadrul unui program, pe care îl vom accesa prin intermediul unor impulsuri. Abia atunci manipularea masei va atinge apogeul. Oare aceste gînduri sînt doar simple fantasmagorii?