De ce-aş alege albul?
de Nicolae Prelipceanu
De
ce-aş alege albul când împrejurul meu se prăbuşesc mai toate iluziile pe care
mi le făcusem despre democraţie (nu despre democraţie în general, ci despre cea
din România)?
De
ce-aş alege albul când afacerile murdare se fac la lumina zilei, prin ordonanţă
sau prin hotărâre de guvern? Când toţi aleşii urmăresc un singur lucru, şi
anume propria îmbogăţire?
De
ce-aş alege albul când o ţară întreagă stă cu gura căscată la nişte analfabeţi
obraznici care o fură sub ochii ei, dar lor li se pare că le sunt binefăcători?
De
ce-aş alege albul când călugării şi popii vin în delegaţie, cu jalba-n proţap,
ca să-l apere pe un infractor condamnat, pentru că le făcuse o donaţie, danie
pre limba lor, de ordinul milioanelor de euro?
De
ce-aş alege albul când guvernele nou instalate sau mai vechi instalate nu fac
altceva decât să-şi pună oamenii, clienţii politici adică, în pâine, cum atât
de urât se spune la noi, indiferent dacă aceştia se pricep la treaba pentru
care sunt întronizaţi sau nu?
De
ce-aş alege albul când guvernul şi ceilalţi factori de decizie îşi aleg
manageri străini pentru companiile de stat, iar consiliile de administraţie fac
ce fac şi-i alungă, sub pretexte plauzibile, dar evident mincinoase, ca să-şi
poată pune în loc tot oamenii lor, pentru că străinii le stricau jocurile?
De
ce-aş alege albul când la noi construcţia unei autostrăzi durează decenii,
poate secole, poate milenii, în timp ce la orice alţi vecini, chiar săraci,
acestea se fac în timp util?
De
ce-aş alege albul când o ţară atât de bogată în resurse subpământene şi
supraterestre ajunge printre cele mai sărace din Europa şi, poate, şi din lume?
De
ce-aş alege albul când nici în lumea aşa zis spirituală lucrurile nu stau mai
bine: criticii literari scriu cronici entuziaste despre şefi sau şefişori de
edituri la care speră să publice sau chiar publică şi când totul este pus, ca-n
partea cealaltă, la politruci, sub vălul opiniei, al adevărului?
De
ce-aş alege albul când văd cum orice popor, de oriunde, este în stare să-şi
găsească, fie şi în cele din urmă, direcţia pozitivă, numai la noi bâjbâim şi
ne cramponăm mereu şi mereu de aceleaşi edecuri securistice sau bolşevice, fie
şi prin urmaşii lor destoinici?
De
ce-aş alege albul când adevărul este aici mai de clasă, sau, de fapt, de
clan, decât era la bolşevici, unde măcar ţi se spunea în faţă asta?
De
ce-aş alege albul când scara valorilor este deformată, şi-n lumea culturală, ca
şi-n cea politică, de interese străine domeniului respectiv, ba, ca să spun
adevărul, contrare căii drepte a acestuia în lume?
De
ce-aş alege albul când mi se aruncă acelaşi praf în ochi oriunde m-aş uita, fie
la zona politică, unde se minte, mai ales în ultimii ani, tot mai neruşinat,
fie la cea în care crezusem un timp, înainte de democraţie, că-mi găsisem
refugiul în faţa minciunilor regimului
bolşevic?
De
ce-aş alege albul când paradisul e mereu promis, afirmat cu mâna pe inimă, dar
în locu-i se oferă, cu aceeaşi convingere şi spunându-ni-se că nu-i ce vedem
şi simţim, infernul?
De
ce-aş alege albul când totul este construit în jurul micilor găşti, că nici
mafii nu le poţi spune, deşi fac, în mic, ce fac mafiile în mare, şi asta,
repet, oriunde, în politică, în comerţ şi finanţe, în viaţa culturală, peste
tot?
Lista
de întrebări retorice, dar nu numai, poate continua. Întrebarea rămâne fără alt
răspuns decât cel presupus. E drept, nimeni nu m-a întrebat de ce am ales acest
titlu de rubrică şi dacă n-ar trebui să-l schimb, dar eu m-am întrebat adesea
dacă nu exagerez. Văd însă ştirile, aud ce se spune şi văd ce se întâmplă şi-mi
dau seama că nu e chip să mai schimb, eu, acum, acest cuvânt, negru. Nu se mai
potriveşte cu vara, ştiu, dar, din păcate, la noi, se potriveşte. În general.
|
|