Natalia Golant face parte dintre cei mai tenace tineri cercetători străini interesaţi de cultura populară românească. Cercetător la secţia de europenistică a prestigiosului Muzeu de antropologie şi etnografie „Petru cel Mare” de la Sankt Petersburg, Natalia Golant a terminat în 2002 studiile de etnografie şi antropologie la Universitatea petersburgheză şi s-a specializat în studierea culturilor populare din Balcani şi România.

Interesul ei pentru această zonă culturală europeană se regăseşte în cele cincizeci de articole despre etnografia şi folclorul românesc, dar şi cel al mai multor ţări balcanice, scrise până în prezent. Aspectele monografice sunt dublate de cele comparatiste, unele surprinzătoare, care dezvăluie cultura solidă a autoarei, dar şi calitatea surselor de informare.

În 2013, Natalia Golant publică, sub egida Academiei ruse de ştiinţă şi a Muzeului de etnografie şi antropologie, acest volum care este de două ori surprinzător pentru orice cercetător român.

În primul rând, prin temă: legendele referitoare la începutul lui martie în România. Subiectul, destul de productiv altădată, a intrat într-un con de umbră, aruncat acolo de excesul de mitologizare al generaţiilor de folclorişti şi de etnologi canonici ai României. Nu cred că azi un astfel de subiect ar tenta vreun tânăr cercetător autohton, foarte grijuliu ca în scrierile lui să nu se strecoare vreun virus turbat al panlatinismului sau pandacismului! Reversul medaliei, mercantilizarea sărbătorilor străvechi, sub răsuflarea arghirofilă a capitalismului îndoielnic pe care îl suportăm, este aprig concurată de cei care se ocupă de antropologia urbanului şi care, fie au vampirizat rapid tema, fie au trădat-o pentru una mai suculentă, Valentine’s Day.

În al doilea rând, prin metodă: cea comparatistă. Natalia Golant practică un comparatism ce mi-aduce aminte de Hasdeu sau de Gaster şi, când fac o astfel de trimitere, nu intenţionez să subliniez o posibilă inadecvare sau retardare, ci, din contră, vastitatea ariei culturale a comparaţiei. Şi cred că nu există azi la noi vreun tânăr specialist atât de curajos să se încumete să treacă un astfel de subiect prin arii culturale din Europa, Asia sau Africa de Nord, aşa cum face tânăra cercetătoare rusă.

Natalia Golant îşi împarte îndrăzneţul demers în trei mari articulaţii.

Primul capitol, care poartă titlul de „Legenda lunii martie în folclor şi literatură”, are, la rândul lui, patru secvenţe tematice: 1. o prezentare generală a legendelor despre ceea ce noi numim Baba Dochia, protagoniştii legendelor şi numele personajelor principale, 2. Legendele lunii martie la popoarele regiunii carpato-balcanice, ale Europei Occidentale şi ale Orientului Mijlociu, 3. Funcţiile etiologice ale legendelor mărţişorului şi 4. Legendele despre Dochia şi începutul lunii martie în literatura română.

Legate de ideea de renaştere a naturii, sărbătorile începutului de primăvară, marteniţa la bulgari, martiş cu ochiul de peruzea la greci, sau mărţişorul la noi sunt un amestec de ritualuri, obiceiuri, recuzită simbolică, reprezentări mitologice, care au în comun ideea de fecunditate, prosperitate şi protecţie.

Antagonismul dintre viaţă şi moarte, dintre bătrâneţe şi tinereţe, dintre fecunditate şi sterilitate este modelat cultural diferit, narativ sau doar recuzitar, ritual sau doar spectacular, dar reprezentativitatea lui este extrem de extinsă, după cum demonstrează Natalia Golant studiind o arie geografică multicontinentală şi o multitudine de culturi concrete.

Calitatea studiilor ei de românistică se vede nu doar în inserarea corectă a legendelor despre Baba Dochia în contextul sărbătorilor de primăvară europene, ci şi în secvenţa (1.4.1, 1.4.2) dedicată relaţiilor dintre aceste legende şi literatura noastră, analizând poemul lui Asachi, Dochia şi Traian (pp. 45-52) şi reminiscenţele acestuia în opera poetică eminesciană (pp. 52-67).

Al doilea capitol, „Zilele babelor”, este împărţit în trei subcapitole, care stabilesc o tipologie a zilelor babelor, relaţia acestora cu diversele calendare şi, partea cea mai consistentă a capitolului, tipologia practicilor magice legate de începutul primăverii.

Al treilea capitol este dedicat mărţişorului. Autoarea analizează obiectualitatea recuzitară a sărbătorii dintr-o dublă perspectivă, cea a codului simbolic şi cea a contextului ritual-morfologic. Astfel, subcapitolele acestei articulaţii abordează taxonomia şnurului împletit, parametrii constructivi, simbolistica florală, funcţionalitatea şnurului bicolor şi comportamentul recuzitar în contemporaneitate, transformările semantice, scenografice, simbolice, morfologice suportate de acesta în ultima vreme.

Dincolo de cunoştinţele vaste de cultură populară balcanică şi romanică, dincolo de o foarte bună cunoaştere a limbilor popoarelor respective, Natalia Golant dă dovadă de o pregătire etnografică şi folcloristică senzaţională, astfel încât lucrarea sa poate fi judecată nu doar din perspectiva realizării antropologice, ci şi din cele ale etnolingvistului sau culturologului.

Lucrarea se încheie cu trei anexe, care cuprind: prima, texte ale legendelor despre zilele babelor, selectate din culturile populare română, bulgară, sârbă, ucraineană, macedoneană, albaneză, greacă, italiană, elveţiană, franceză, corsicană, spaniolă, catalană, kabylă şi armeană, în variantă originală şi rusă, a doua, tablouri sinoptice referitoare la numele sărbătorilor, protagoniştilor acestora în aceeaşi arie culturală menţionată anterior şi cea de-a treia, hărţi ale răspândirii obiceiului, organizate taxonomic şi regional, căci sinopsisul cuprinde termenul, traducerea lui în rusă, perioada pe care o acoperă sărbătoarea în calendar, cultura reprezentată şi regiunea geografică precis identificată.

Minuţios gândite, aceste anexe, prin acribia autoarei, pot fi considerate o sinteză grafică a întregii dezvoltări textuale, o concentrare informaţională redutabilă, care vine, fără îndoială, din seriozitatea documentării.

Analizând bibliografia folosită, constat atât diversitatea ei lingvistică impresionantă, cât şi modernitatea ei. Dacă exemplificăm doar prin aria românească, se poate observa o foarte minuţioasă şi cuprinzătoare panoramă exegetică de tip canonic, dar şi ultimele contribuţii notabile ale etnologilor români care au abordat problematica sărbătorilor calendaristice, Ion Ghinoiu, Antoaneta Olteanu, Otilia Hedeşan, Emil Ţârcomnicu.

Aceeaşi constatare este valabilă pentru toată aria balcanică, pe care, de altfel, autoarea a cercetat-o cu asiduitate în ultimii ani.

Deşi se lasă pe alocuri cuprinsă de elanurile mitologizante ale unora dintre numele sonore ale domeniului românesc, derapaje de înţeles prin atractivitatea lor fantezistă, evazionist-patriotică, Natalia Golant realizează o lucrare admirabilă, unică în bibliografia străină despre cultura noastră, o referinţă.