Schimbările spectaculoase pe care le resimt societăţile în urma confruntării cu noua ordine mondială sunt siderante şi ele merg, în general, spre o cu totul altă formă de construire a personalităţii umane. Această presiune a globalizării şi multiculturalismului transformă radical modelele sociale cu care eram familiarizaţi, de la modelele de gen, unde componentele tradiţionale se şterg şi construcţia socială a masculinului se fragilizează, până la forme de ritualitate subtilă. Oraşele lumii devin scena pe care o nouă educaţie socială se regizează de forţe şi ideologii într-o continuă şi perversă schimbare.

Obligat să păşească singur în exteriorul apartamentului, copilul se naşte social. Locuinţa părinţilor săi, prelungire a uterului matern, reprezintă pentru el siguranţa, protecţia, căldura. Lumea devine o alternanţă de înăuntru şi afară, pe care copilul este obligat să o descopere repede.

Spaţiile intermediare, scara de bloc, curtea sau „în faţa blocului”, subsolul blocului sunt primele instrumente cu care copilul operează această diferenţă spaţială.

Aceste spaţii aparţin tuturor locatarilor. Aici copilul poate observa diferenţe şi începe să conştientizeze că spaţiul nu este omogen. Prima opoziţie definitorie este cea dintre curăţenie şi murdărie (murdărie fizică, dar şi verbală, vulgaritatea, sau comportamentală, violenţa), apoi cea dintre siguranţă şi nesiguranţă. Spaţiul interior al locuirii este sinonim curăţeniei. Mai târziu va afla că această curăţenie este generată de respectarea unor convenienţe; toate acele „ai voie” sau „n-ai voie” pe care le aude zilnic. Murdăria lumii exterioare se instaurează atunci când aceste convenienţe sunt abolite.

Şi adevărata criză se manifestă atunci când copilul trebuie să devină adult, când modelele sunt bruiate de o exterioritate haotică.

Despre o astfel de criză scrie David le Breton în Rites de virilité ŕ l’adolescence. Autor extrem de productiv, profesor universitar de socio-antropologie la Strasbourg, Le Breton are o componentă a operei sale, extrem de diversă, tematic, dedicată adolescenţei (Conduitesŕ riesque; Disparaître de soi. Une tentation contemporaine; Dictionnaire de l’adolescenceet de la jeunesse). Această preocupare tematică este sintetizată în cartea pe care autorul o publică în Belgia într-o colecţie (Temps d’arręt), susţinută de programul Yapaka, program dedicat victimelor abuzurilor sociale.

În cele unsprezece foarte scurte capitole (cartea nu are decât 56 de pagini), universitarul francez abordează diferitele forme de violenţă masculine, cauzele şi contextele de manifestare, pe care le uneşte sub o retorică omogenă, numindu-le rituri de virilitate, ca formă specifică a riturilor de trecere într-o societate post-modernă. Toate se subsumează unui comportament ce stă sub semnul riscului (conduiteŕ riesque). Acesta este şi subiectul primului capitol în care Le Breton asociază un astfel de comportament cu sexualitatea şi stabileşte că educaţia şi cultura sunt cele care impun inconştient şi intenţionat în aceeaşi măsură un model care determină atitudini specifice şi un corp de femeie sau bărbat, aici, corpul fiind văzut în dimensiunea lui socio-culturală şi nu biologică. Dintr-un astfel de model decurg o serie de trăsături comportamentale pe care Le Breton le analizează în continuare şi care devin, fiecare, câte un capitol al cărţii: Surenchere du viril, Les fille comme enjeux de pouvoir, Des rites virils de l’entre-soi, Modčles de virilité, De Jackass au happy slapping: se montrer, Jeux dangereux, Tueries scolaires, Djihadisme, L’indifférence ŕ la cruauté.

Plecând de la ideea exprimată în primul capitol, Le Breton conjugă importanţa sexualităţii, a modelului cultural proliferat de educaţie cu o serie de cauze sociale şi cu importanţa culturii populare. El consideră că dislocarea vechilor culturi muncitoreşti, a societăţii salariale, şomajul endemic, dispariţia opoziţiei politice care federa furia şi revendicările, dând un sens voinţei de a transforma lucrurile şi demnitate actorilor sociali, fragmentarea culturală a populaţiei în cartiere tentaculare, inadecvarea codurilor sociale ale străzii în afara zonelor de precaritate, contextul sărăciei populaţiei regrupată într-un singur loc nu ar facilita trecerea tinerilor spre o citadinanţă fericită, integrarea acestora în cadrul societăţilor în care trăiesc (p.8-9).

La aceasta se adaugă faptul că aşa-zisa cultură a străzii este mult mai atractivă pentru tineri, care nu sunt capabili să se proiecteze în viitor şi care rămân ancoraţi în prezent. Închiderea în sine a cartierelor sărace sau chiar populare, marginalizarea lor, şi culturală, produce o exacerbare a rolurilor de gen şi o inflaţie a stereotipurilor, ca o formă de evaziune faţă de tot ce societatea aşteaptă în mod tradiţional de la un bărbat, serviciu, bani, securitate etc. (pp. 8-10)

Culturile muncitoreşti care făcuseră un model din comportamentul sindical, al celui „tare-n clanţă”, au dispărut, aşa că e extrem de greu să construieşti o identitate masculină într-un context marginal social, fără bani şi fără niciun viitor. Dacă la aceasta se mai aducă şi eşecul şcolar, modelul bazat pe violenţă şi scârbă faţă de tot ce înseamnă social organizat poate fi uşor de înţeles chiar dacă mai greu de acceptat.

Acest comportament se materializează în tot ce presa anunţă aproape zilnic, masacre în şcoli, adeziuni la grupări fundamentaliste şi teroriste, jocuri periculoase, jocul cu moartea, ritualuri de sacrificiu, sinucideri, tatuajul, indiferenţă la cruzime. Le Breton analizează aceste fenomene în raport de apartenenţa socială, găsind similarităţi comportamentale ale tinerilor ce provin din clase diferite, cauzele fiind de cele mai multe ori cele care diferenţiază straturile sociale, dar şi din perspectiva genului, comportamentul feminin fiind extrem de diferit de cel masculin.

Concluzia savantului francez este că o parte din băieţi aleg anumite forme de virilitate pentru a se simţi că există şi de a-şi oferi o legitimitate contestată de restul lumii. Ei dau o semnificaţie aparte forţei lor fizice, pe care o cultivă în săli de sport, şi capacităţii lor de a transforma orice relaţie în confruntare. Pentru mulţi nu e vorba decât de o trecere, o formă de a se afirma într-un context economic şi social care lasă puţin loc construirii stimei de sine. Alţii găsesc în aceste forme de virilitate, în special în happy slapping sau în jocurile periculoase, o manieră ludică de a provoca legături sociale şi de a exista la intensitate maximă. Unii se pierd pe un drum fără întoarcere, trăgând şi pe alţii după ei, care, din nefericire, îi însoţesc doar pentru că nu ştiu să dea un sens existenţei lor.

Imposibilitatea unor adolescenţi de a se identifica cu ceilalţi, o ură cumplită care înlocuieşte integrarea în societate şi în lume, o fascinaţie pentru imagine şi un sentiment de a atinge nemurirea prin virulenţa actului devin componentele unui nou ritul de trecere. Putem vorbi de ritual de trecere sau doar de trecere la acte, violenţa fiind cea care le caracterizează pe amândouă şi complică viziunea antropologului şi înţelegerea lui? Întrebările de azi pot deveni uşor teme ale antropologiei de mâine. Depinde de noi cât de apropiat este acel mâine.