Ianuarie la Paris. Porţile Sorbonei, bine apărate de jandarmi, rămân închise pentru orice vizitator, care poate deveni în orice moment un terorist. Din stradă (a şcolilor!), curţile interioare, sinistru de goale, se descarcă sub privirea curioasă de toată moştenirea cultural-festivă şi devin calcaroase, neutre, locuri de trecere, jinduite de grupul de turişti japonezi, care, culme a dezamăgirii şi frustrării, nu sunt lăsaţi nici să fotografieze. O tehnologie făcută impotentă de o barbarie virtuală pe locul libertăţii mitice. Tristă imagine a unei Europe, care a ajuns în situaţia să-şi apere tribuna tuturor libertăţilor, de gândire, politice, sociale, cu arma de cei care, în mod normal, ar fi trebuit să beneficieze de ele.

Nici Comte, a cărui statuie stă cam stingheră în piaţeta Sorbonei, nu ştiu cât de pozitiv ar gândi o astfel de realitate! Cert este că, în locul mulţumirii, încărcăturii pozitive, mă cuprinde un fel de înstrăinare rece, combinată cu tristeţe şi cu un incredibil de dureros sentiment al fragilităţii, vecină cu inutilitatea.

Piaţeta, loc al calibrării busolei, între spiritul (şi mormântul!) lui Richelieu, edificatorul, cafenele şi librării, cu un Boul’Mich animat ca de obicei, semn al normalităţii citadine. O discretă librărie, Vrin, cu carte filosofică îmi oferă refugiu şi redresare. Un colţ, cam întunecos, dedicat cărţii de antropologie îmi alungă senzaţia de fragilitate şi mă reconectează, mă resetează şi mă pune din nou în lumea mea.

Ca orice librărie universitară, Vrin este una a operelor complete, a monumentelor editoriale, un fel de bibliotecă din care poţi cumpăra nu împrumuta. Caut, răsfoiesc, admir, cumpăr ce îmi lipseşte şi nu neapărat ce nu am citit şi găsesc la secţiunea dedicată lui Maurice Godelier, strecurată printre tomurile impozante publicate de antropologul francez octogenar, Métamorphose de la parenté (2004), Lévi-Strauss (2013), La mort et ses au-delŕ (2014), L’imaginé, l’imaginaire et le symbolique (2015), un volum subţirel, discret, publicat la Presses Universitaires de Lyon, în colecţia „Grands débats” (2016), cu un titlu incitant: La pratique de l’anthropologie. Du décentrement ŕ l’engagement.

Înţeleg, parcurgându-l în grabă, o anumită simbolistică a ce mi s-a întâmplat şi care sugerează importanţa, coerenţa, soliditatea temeliilor societăţilor umane. Având conştiinţa acestei realităţi, a conlucrării celor două logici ale umanului, cea a concretului şi cea a imaginarului, un optimism temperat ne animă, ajutându-ne să ne depăşim limitele şi să domesticim moartea. Acest optimism temperat este apanajul oricărui patriarh al ştiinţei, cum este şi Godelier.

Fost asistent al lui Braudel, apoi al lui Lévi-Strauss, despre care la senectute scrie o monografie senzaţională, titular al catedrei de antropologie la Collčge de France, reformator al CNRS şi al cercetării din domeniul ştiinţelor sociale, fondator al Centrului de Cercetare şi Documentare dedicat culturilor Pacificului (CREDO), el însuşi un cercetător al acestor culturi.

Cărţile lui despre civilizaţia oceaniană, despre populaţia Baruya (La production des grands-hommes, 1982, şi Les métamorphoses de la parenté , 2004) marchează o performanţă în antropologie. Dacă cercetarea de teren a lui Strauss este considerată cea mai scurtă, cercetarea de teren a lui Godelier este considerată cea mai îndelungată, cu schimbări de perspectivă şi de discurs surprinzătoare.

Raportarea la Strauss nu este întâmplătoare, pentru că, împreună cu acesta, Godelier rămâne unul dintre cei mai importanţi specialişti în ceea ce antropologia culturală a numit mereu cheia sa de boltă, relaţiile de rudenie.

Cele două cărţi amintite anterior sunt semnificative pentru felul în care Godelier îşi asumă moştenirea straussiană, grefând pe modelul analizei structurale o viziune marxistă, în prima etapă, cea reflectată în La productions des grands-hommes, unde populaţia Baruya este analizată ca o comunitate fără clase şi fără stat, cu un tip de descendenţă aparte, care exclude determinismele economice şi politice ale relaţiilor de rudenie.

Această concepţie stă la baza criticilor ulterioare ale antropologiei economice formaliste sau substantiviste. În Les metamorphoses..., el insistă asupra noţiunilor de instituţie şi funcţie în exercitarea, construirea ţesăturii de schimburi la nivelul economiei primitivilor, temperând aspectele marxiste ale viziunii sale.

Premiat, apreciat, invocat, Godelier acţionează ca un patriarh, insistând asupra înţelegerii esenţelor societăţilor umane.

În 2014, coordonează un volum impresionant care se numeşte La mort et ses au-delŕ, publicat în colecţia de antropologie a CNRS, colecţie condusă chiar de el, şi în care sunt prezentate paisprezece concepţii despre moarte şi lumea de dincolo, de pe tot globul, în încercarea de a sugera că nicăieri în lume moartea nu se opune vieţii, indiferent de arsenalul siderant în diversitatea lui de ritualuri şi credinţe, care nu exprimă altceva decât copleşitoarea creativitate a omului în faţa morţii, în efortul acestuia de a o domestici, cu alte cuvinte, un comportament coerent, ritualizat şi constructiv, denotând un evident optimism. Moartea se opune naşterii şi nu vieţii, căci viaţa continuă după moarte, de unde şi o semantică foarte coerentă, peste tot în lume, a ritualurilor de trecere, ca formă de ordonarea a existenţei şi de împlinire a acesteia.

În 2016, publică La pratique de l’anthropologie. Subtitlul acestei cărţulii atrage atenţia, de la descentrare la angajare! Este un fel de rememorare a întregii sale activităţi, pe care o supune unei sinteze dintr-o dublă perspectivă, antropologică şi filosofică.

Din punct de vedere antropologic, sunt rediscutate relaţiile de rudenie, sexualitatea, moartea, relaţiile de putere, economice, dubla realitate a lumii, concretă şi imaginară. Concluzia lui este că doar raporturile politico-religioase pot stabili suveranitatea unui grup uman pe un teritoriu dat, resursele, locuitorii.

Interpretarea lui, în special, asupra relaţiilor de rudenie şi a rolului lor în societate este noutatea absolută şi distruge întreaga teorie a acestora ca nucleu al tuturor activităţilor sociale. Ideea este dezvoltată în Les métamorphoses... şi, mai apoi, în 2007, în Au fondement des sociétés humaines.

Din punct de vedere filosofic, natura umană, văzută ca acea parte din fiecare dintre noi, dincolo de orice libertate, este nucleul construcţiei sale şi a mecanismului filosofic ce coagulează viziunea antropologică.

Textul lui Godelier, autoironic şi blând ironic cu lumea, este cel al unui patriarh ce refuză să fie un model, pentru că mai are de transmis ceva lumii, altceva decât ceea ce ar putea transmite opera sa ca text monumentalizat.