S-a scurs ceva timp de când redacţia acestei reviste a acceptat crearea unei rubrici, aparent inedită, poate chiar inadecvată pentru o revistă culturală, de eseu, plecând de la prezentarea unei cărţi de antropologie.

Aspectul de inadecvare era dat, mai ales, de faptul că osatura rubricii era alcătuită de cronica unei cărţi de antropologie, dacă nu recent apărută, cel puţin nouă şi, în plus, publicată în străinătate.

Intenţia primă a fost una didactică, reflex al formaţiei autorului, de familiarizare a lectorului cu un anumit tip de literatură ştiinţifică, de contaminare a acestuia cu o tematică şi cu un stil nefolosite de mediile intelectuale autohtone.

Acest proiect iniţial s-a completat pe parcurs, în urma acumulărilor editoriale, conturând o cartografiere a jocurilor proiective şi reactive ale traseelor epistemice ale postmodernităţii, într-un cuvânt, ca un indicativ al prezentului.

Necesitatea unui astfel de preambul este generată, pe de o parte, de ceea ce s-ar putea numi „bilanţ de etapă”, dar, mai ales, de contextuarea unui tip de producţie editorială destul de uzitată, colecţia selectivă de articole, editoriale, tablete, rubrici, publicate în reviste, ziare foarte cunoscute.

Exemplul cel mai celebru este cel al lui Umberto Eco şi al rubricii lui din Espresso, La Bustina di Minerva, pe care a alimentat-o, iniţial săptămânal, apoi bilunar, din 1985 până la sfârşitul vieţii lui, cu meditaţii, divagaţii, comentarii pe marginea unor subiecte de actualitate (în general!). Aceste bustine au constituit, apoi, după selecţii tematice făcute de autor, substanţa unor cărţi.

Unele, publicate până în 1992, au fost introduse în Il secondo diario minimo, altele, publicate până în 2000, în La Bustina di Minerva, cele publicate până în 2006, o parte, în A passo di gambero, iar cele publicate până în 2015 au devenit subiectul unui volum impresionant despre societatea actuală, publicat iniţial în 2016 la Nave di Teseo, editura milaneză, care, de altfel, i-a mai îngrijit sau reeditat o serie din volumele sale, ca un an mai târziu, în februarie 2017, aceeaşi editură să reediteze, de data aceasta, într-o colecţie populară, i Delfini Best seller, volumul pe care Eco l-a gândit ca fiind elocvent pentru societatea lichidă, Pape Satan Aleppe. Cronache di una societŕ liquida.

Acest tip de cărţi este reflexul indicativului prezent, o cronică tematică a prezentului, în încercarea de a surprinde semnificaţiile acestuia prin observarea multitudinii de sensuri ale schimbărilor. De la titlu, celebrul vers al lui Dante din Infernul (VII;1), celebru pentru ambiguitatea sa, mai curând, ambiguitate ce a prilejuit o exegeză impresionantă, până la repartizarea bustinelor în capitole semnificative, cartea lui Eco trasează „nodurile” referenţiale ale unei societăţi lichide.

Preia conceptul lui Bauman, a posteriori, folosindu-l ca instrument coagulant ideologic şi sub influenţa dialogului pe care Bordoni îl are cu Bauman şi pe care sociologul italian (pe care l-am recenzat acum câteva numere, în chiar luna în care Bauman se stingea din viaţă!) îl redă în cartea sa Stato di crisi, Einaudi, 2015, despre care Eco scrisese în Espresso.

Exemple similare celui al lui Eco pot fi găsite în toate marile culturi contemporane. Un plus de interes suscită un astfel de exemplu atunci când el este acoperit de un antropolog.

Descompunerea prezentului în factori primi dobândeşte atunci acuitatea observaţiei participative şi atractivitatea stilistică a antropologului-observator/ narator.

Este cazul cărţilor lui Marino Niola (pe cea din 2012, Miti d’Oggi, am prezentat-o noi înşine!). La fel ca Eco, Niola are o rubrică permanentă în La Repubblica, textele publicate acolo, dar şi în revista Il Venerdi sau în Le Nouvel Observateur, devenind substanţa unor cărţi. Acesta este şi contextul apariţiei volumului, publicat în septembrie 2016 la Bompiani, Il presente in poche parole.

Tot la fel ca Eco, şi Niola se lasă influenţat de Bauman (un capitol al cărţii se numeşte provocator La famiglia liquida!), dar ideea lui este aceea că marile schimbări sociale sunt anticipate lexical. „Quando i tempi stanno per cambiare, cambiano anche le parole” este prima propoziţie a cărţii. În felul acesta, lichiditatea socială este anticipată şi însoţită de o lichiditate lingvistică.

Inventăm cuvinte noi, împrumutăm, adaptăm, barbarizăm, schimbăm sensul cuvintelor vechi în încercarea de a surprinde noul ce se impune sufocant de rapid. „Ieşim din era indicativului prezent, unde totul semăna, era cunoscut, explicabil, clar, exprimabil. Pentru a trece spre o dimensiune lichidă, ciopârţită, fluctuantă, dezorientantă. Enigmatică asemenea unui oracol care nu spune nimic, ci doar indică” (p. 9, trad. noastră).

Materialul publicistic este reorganizat în cele trei capitole ale cărţii (Personaggi, Scelte di campo, Tendenze) conform unei strategii ce alternează individualul şi ansamblul.

Primele două capitole se concentrează asupra noilor tipologii umane pe care societatea contemporană le impune, prima, într-o manieră identificatoare şi descriptivă (consumatorul responsabil, credulul, fotomaniacul, intelectualul vegan, lipofobul, meteomaniacul, ortorexicul, selfie made man, telekinezicul digital etc.), a doua, prin conturarea unor opoziţii binare (antropocentric/ ecocentric, copilul minune/ veşnicul copil, omul cu talie medie/ over size, vegetarianul/ carnivorul, conservatorul /exploratorul etc.).

Al treilea capitol identifică tendinţele prezentului de a configura un viitor previzibil. Există aici o pluricircularitate concentrică a organizării structurii capitolului, pentru că Niola abordează tendinţele individuale (anti Barbie, tatuajul, tăcerea), familia sub aspectul ei inedit, netradiţional, apoi ritualurile, de la vacanţă la moarte, noul aspect al cotidianului şi comportamentele specifice lui (tragediile împărtăşite, convivialitatea open air, economia generozităţii, egonomia, fericirea, mitul cotidian, imperativul cosmetic, gustul artistic etc.) şi, ultimul cerc, realitatea virtuală, unde include chiar şi ideea de cimitir virtual, alături de fiinţele fantasmagorice precum pokemonii virali.

Cartea lui Niola este un amestec de observaţie critică, impunând o panoramă a lumii contemporane, cu personaje ciudate, plină de contradicţii, cu dubii profunde până la crize existenţiale în faţa imperativului alegerii, cu noi rituri, cu noi roluri, cu noi stiluri de viaţă, cu noi mitologii, o lume hiperprovocatoare şi de eseistică fermecătoare.

Dincolo de descrierea lumii în schimbare, există perspectiva schimbării statutului antropologului, care face un home anthropology ca şi când s-ar afla în faţa unei alterităţi radicale, prezent şi ascuns, participativ şi reactiv, în acelaşi timp. Prezentul construieşte o realitate atât de lichidă încât lumea ta, care te-ar refuza ca antropolog, devine un spaţiu al provocării antropologice permanente. Scrisul tău devine un indicativ al prezentului, căci indicativul prezent nu mai are soliditatea gramaticii aristotelice.