Pentru a zecea oară traversez oceanul la înălţimi ameţitoare şi ajung la New York cu aceeaşi emoţie şi sporită curiozitate. Este 20 noiembrie, iarna se apropie dar încă nu e ger în impozantul megalopolis, poartă a intrării în SUA de pe coasta de Est.

Ieşim din aeroportul JFK, pe autostrada către Long Island City în direcţia Manhattan. Maşina, un elegant Mercedes 500, este condusă de Răzvan, ginerele nostru, cu plăcerea evidentă a unei noi achiziţii din timp planificate. Într-adevăr, autoturismul pluteşte silenţios pe carosabilul neted, la început în paralel cu linia de tren suspendată pe piloni eleganţi din beton chiar pe centrul autostrăzii, separând sensurile de circulaţie, apoi avântându-se printre cartierele cu case cu două, trei nivele, reşedinţe de familie înconjurate de copacii şi peluzele verzi, pentru a ajunge apoi pe benzile largului bulevard Quins bordat de blocuri înalte între 15 şi 2o de nivele. Revedem cunoscutul supermagazin Macy, restaurantul Lobster, impozantele magazine Penny şi Target.

La întrebările noastre grăbite, Răzvan ne linişteşte confirmând că Luca, nepotul nostru, şi mama sa, Lucia, fiica noastră, sunt sănătoşi şi că ne aşteaptă. Luca, în vîrstă de doi ani, nu ne-a văzut de mai bine de un an, când părinţii l-au adus în România, la Craiova şi când abia începuse să silabisească. Aşteptăm cu nerăbdare să-l vedem alergând în braţele noastre şi să ne strige pe nume. Suntem curioşi, în acelaşi timp, eu şi soţia, să aflăm ce mai fac prietenii noştri români, unii ne-au devenit chiar rude (naşi, moşi ai lui Luca), cu care ne vom reîntâlni cu plăcere şi, cu siguranţă, vom celebra sărbătorile Crăciunului şi ale anului nou 2009.

*

Iată-ne deja instalaţi în apartamentul din Quins, Sanny Side, şi, după calde îmbrăţişări, etalăm jucăriile şi pufuleţii cu surprize sub privirile nerăbdătoare şi doritoare ale nepoţelului satisfăcute mai ales de motociclistul teleghidat. Înmânăm cadourile şi pentru membrii familiei şi pentru românii care sosesc să ne vadă. Nici nu ştim când se face ora zece noaptea. Abia acum am timp să caut agenda cu telefoanele. Mâine voi lua legătura cu poetul preot Theodor Damian, directorul revistei „Lumină lină” şi conducătorul cenaclului literar „Mihai Eminescu alături de criticul M.N. Rusu. De fiecare dată când vin la New York particip la întâlnirile cenaclului şi mă consider membru al acestei grupări literare româneşti pe care o frecventez încă din anul 2003 pentru că aici am lansat două dintre cărţile mele şi am participat cu intervenţii scrise la două sesiuni ale simpozioanelor internaţionale organizate la New York.

*

A doua zi am reuşit să îi contactez pe cei doi lideri ai cenaclului literar şi am fost invitat să particip la întâlnirea de vineri, 12 decembrie 2008 , la Casa Română. Va citi proză din noua sa carte, „Din jurnalul unei iubiri”, autorul Ionel Burcin, membru al Uniunii Scriitorilor din România. Până atunci, aflu că suntem invitaţi de Consulatul Român la celebrarea zilei de 1 Decembrie, Ziua Naţională a României, în localul Bibliotecii Metropolitane New York, impunătoarea clădire aflată în Manhattan, la intersecţia Străzii 42 cu Fifth Avenue, în apropierea superbilding-urilor Kreisler, Empire State Bilding şi a modernei siluete arcuite spre cer a blocului Grace.

Iată-ne în seara în care pătrundem în marele hol de la parterul Bibliotecii Metropolitane dominat de largile scări de acces către etajul superior şi de strălucirea sărbătorească a unui frumos brad de Crăciun. Am urcat scările monumentale şi am întâlnit mulţimea invitaţilor în marele hol de la etaj cu o arhitectură somptuoasă. Toţi se salutau cu bucurie aşteptând cuvântul inaugural al consulului român la New York. Printre invitaţi i-am revăzut pe scriitorii M.N. Rusu, Carmen Firan, Adrian Sângeorzan, regizorul T. Ursu, Cristian Pascu, tânărul preşedinte al Societăţii Culturale „Dorul”, păstrătoare de peste un secol a tradiţiilor şi folclorului românesc aici în cel mai mare oraş de pe coasta de est. Atmosfera relaxată, familiară, prietenească, susţinută şi de membrii consulatului alăturaţi grupurilor formate ad-hoc va continua şi după speach-urile oficiale subliniate de fulgerele flash-urilor aparatelor fotografice şi de luminiţele aparatelor televiziunilor.

*

Astăzi, 6 decembrie, de Sfântul Nicolae, când serbez şi ziua numelui meu, membrii familiei aflaţi la New York (fiul nostru, Bogdan şi Denisa, soţia sa se întorseseră la Craiova după o vizită care a cuprins şi Las Vegas) mi-au făcut cadou un bilet la muzicalul „Mary Poppins”. Ajung deci în Times Square în imediata apropiere a Teatrului „New Amsterdam” cunoscut mie pentru că, în urmă cu 3 ani, vizionasem aici celebrul show „42 Street”, impresionant spectacol clasic de revistă americană prin splendoarea decorurilor, a costumelor, coregrafiei dominate de ansamblurile de step, muzicii şi a montării în general. Acest muzical a rezistat pe Broadway alături de alte succese menţionate aici au ţinut afişul mulţi ani la rând: „Christmas Carol” după o poveste de Charles Dickens (pe care l-am vizionat într-o montare fastuoasă la Madison Square Garden, sală cu circa 2o mii spectatori), „Mizerabilii” după Victor Hugo, „Christmas Spectacular” vizionat în 2007 la Radio City Holl, sau muzicalul „Annie”, un succes de acum 50 de ani reluat pe Broadway de curând.

Am recunoscut cu uşurinţă clădirea teatrului în vecinătatea Muzeului Figurilor de Ceară „Madame Tusaud” şi a unui complex cinematografic cu mai multe săli, în fiecare dintre acestea rulând alt film. Ajung în faţa cunoscutei clădiri a cotidianului „New York Times” şi ocolesc pe Broadway pe lângă blocul pe care se instalează o nouă bilă cu suprafeţe şi străluciri diamantine, cea care va marca prin coborârea în zece secunde sfârşitul anului 2008 şi începutul lui 2009. Mai am timp să revăd Hotelul Mariott unde, la etajul 40 există un restaurant rotitor numit „The Wiew”, unde se poate lua dineul sau cina şi, în acelaşi timp, admira panorama circulară a celor mai înalte turnuri vizibile din acea locaţie. Acolo te simţi plutind mai aproape de cer privind zgârie norii Morgan Stanley, Met Life, Chrysler, Astor Plaza ş.a.

*

Revin la intrarea teatrului New Amsterdam (prima denumire a New York-ului) unde spectatorii disciplinaţi s-au aşezat „on line” şi înaintează răbdători pentru a prezenta biletul de intrare care este recunoscut de un aparat electronic manual după codul de bare.

Personalul indică fiecăruia direcţia în care se află sectorul în care are locul, sala având circa 1500 de locuri. La fiecare sector, plasatoarele înmânează tuturor spectatorilor un „show bill”, caiet documentar cu distribuţia, realizatorii spectacolului, conducerea, stafful tehnic, sponzori, donaţii, publicitate etc. Arunc o privire rapidă în paginile caietului şi aflu că, la ridicarea cortinei vom asista la o coproducţie Londra- New York a companiilor Cameron Mac Intosh şi Disney, cumulând versiunile scenice anterioare realizate pe baza povestirilor scriitoarei Pamela L. Travers de origine australiană, stabilită în SUA şi filmul faimos al lui Walt Disney.

*

La ieşire îmi spun cu satisfacţie că a meritat! Uimitor câtă fluenţă şi firesc în derularea scenelor muzicalului combinând textul cu muzica şi dansul. Uimitoare uşurinţa cu care, tehnic vorbind, acţiunea se mută din interiorul unei case cu mai multe nivele într-un parc, pe stradă, pe acoperişurile oraşului ori în mansarda celor doi copii ai familiei Banks unde locuieşte şi bona perfectă, Mary Poppins. Fără cusur interpretarea actorilor şi ansamblurilor coregrafice ori muzicale. Strălucitori protagoniştii Scarlet Strallen (Mary Poppins) şi Adam Fiorentino (Bert). Realizatorii au combinat în două acte cu o artă perfectă datele filmului lui Walt Disney (în care a strălucit Julie Andrews) cu cele ale realizărilor scenice ale lui Mac Intosh, adăugând noi bijuterii muzicale şi coregrafice, uluitoare procedee de tehnică scenice.