Unul dintre cei mai cunoscuţi dramaturgi francezi ai secolului XX, Jean Genet, creator al unui teatru modern, parabolic şi simbolic, cu evidente accente filozofice, este autorul piesei Balconul, transpusă în scenă în traducerea şi regia româno-israelianului Nicu Nitai, într-un incitant şi reuşit spectacol de încheiere a stagiunii de primăvară a Teatrului Naţional „Marin Sorescu” din Craiova. Includerea acestei lucrări dramatice în repertoriul prestigiosului teatru craiovean captează atenţia spectatorilor prin curajul şi insolitul abordării problemelor actualităţii, recognoscibile cu uşurinţă şi în evoluţia recentă a societăţii româneşti şi, în general, a lumii contemporane.

Simbolul central al piesei este bordelul, cu balconul său, imagine a unui spaţiu al promiscuităţii, al viciului ridicat la rangul de modus vivendi, al curvelor şi proxeneţilor, al „libertăţii” plăcerii cumpărate cu bani de reprezentanţii aflaţi pe treptele cele mai înalte ale scării sociale. Falsitatea vieţii lor de demnitari, în care fiecare este o piesă a unui joc cu reguli prestabilite, o mască afişată oficial a unei realităţi artificiale, constrângătoare, îşi găseşte contracararea în degradantele roluri imaginate de Irma, patroana stabilimentului, fiecare scenetă desfăşurându-se într-un salon special amenajat, în care componenta sexuală este numai simbolică, mai importantă fiind „dezbrăcarea” acestor personaje de propria lor identitate, exterioară casei de toleranţă, reflectarea în cât mai multe oglinzi, în speranţa regăsirii adevăratei lor umanităţi pierdute. Aceste saloane sunt rezervate unor personalităţi cu nume generice: Episcopul (convingător interpretat de Valeriu Dogaru), Judecătorul (Eugen Titu), Generalul (Nicolae Poghirc), fiecare reprezentând imaginea unei instituţii fundamntale a statului: religia, sistemul juridic şi armata. Un rol aparte revine şefului poliţiei (interpretat cu patos de Constantin Cicort), aflat în proximitatea bordelului ca ocrotitor şi beneficiar al afacerilor Irmei (Nataşa Raab), patroana inteligentă, abilă, dar şi umană în relaţiile „profesionale” cu damele sale de consumaţie. Poliţistul este nemulţumit că nu are un salon al său şi că nu toţi recunosc dependenţa de puterea sa, inclusiv Irma. O revoltă socială izbucnită spontan împotriva corupţiei puterii, inclusiv a monarhiei, face ca Poliţistul să preia prerogativele conducerii statului, fapt ce o determină pe Irma să-i pregătească un salon special, Mausoleul, o altă imagine-simbol ce presupune un statut bivalent, de erou şi de finitudine existenţială.

De cealaltă parte, opusă puterii, se află o umanitate aflată la limita de jos a existenţei, o lume a desfrâului, a maculării, rareori obsedate de nostalgia purităţii pierdute, reprezentată de Carmen, mâna dreaptă a Irmei, contabila stabilimentului (interpretată cu dezinvoltură, subtil nuanţat, de Romaniţa Ionescu), revoluţionari în frunte cu Chantal (pasionata Iulia Lazăr), cerşetorul (Valentin Motroc), sclavul (Ştefan Mirea), călăul (Cosmin Rădescu), Roger, iubitul fostei prostituate Chantal (Angel Rababoc), păzitoarea oglinzilor (Gina Călinoiu) şi, nu în ultimul rând, profesionistele amorului: Femeia-păcătoasa episcopului (Corina Druc), Hoaţa-păcătoasa şi acuzata judecătorului (Raluca Păun), Porumbiţa-calul generalului (Geni Macsim). Ultimele trei actriţe aduc o notă de aşteptat dinamism şi naturaleţe în economia spectacolului, ceea ce conferă un plus de interes şi credibilitate personajelor interpretate, o anumită savoare receptării.

O menţionare distinctă pentru rolul dublu interpretat (Irma şi Regina) se cuvine actriţei Nataşa Raab, pentru că în jurul acestor roluri se coagulează întreaga acţiune a piesei lui Jean Genet şi a spectacolului realizat în viziunea regizorală adecvată a lui Nicu Nitai. Relevăm şi cu acest prilej puterea de analiză şi inteligenţa conceperii celor două ipostaze ale personajului, trecerea cu dezinvoltură a experimentatei actriţe de la condiţia de şefă a prostituatelor la aceea de substituire a reginei dispărute, de la duritatea vieţii de bordel la o atitudine comprehensivă faţă de problemele de conştiinţă ori familiale ale „fetelor” sale, de la tentaţia de a avea o love story adevărată la datoria de a se îngriji de propria afacere, de supravieţuirea sa şi a celor care depind de sine.

În alte roluri au evoluat actorii Cătălin Băicuş, Dragoş Măceşanu, Mircea Tudosă, precum şi Minela Popa, Lili Sârbu, Mirela Nicolae, Mihaela Guran, Nicu Guran, Cristian Petec. Se remarcă, de asemenea, contribuţia echipei tehnice la realizarea unui spectacol agreabil, de idei, a asistentului de regie Mircea Tudosă, a regiei tehnice (Mircea Vărzaru), a eclerajului şi sonorizării (Dodu Ispas şi Valentin Pârlogea), a proiecţiilor video realizate de Florin Chirea.

Un loc aparte în spectacol revine, desigur, decorului esenţializat şi funcţional imaginat de Puiu Antemir, costumelor adecvate mediului de desfăşurare a piesei, contribuind la individualizarea caracterelor şi a poziţiei sociale a vizitatorilor casei plăcerilor (cu reuşite note de ironie şi umor, în special prin folosirea unor încălţări asemănătoare coturnilor din teatrul antic folosiţi de personaje-zeităţi), şi, nu în ultimul rând, ilustraţiei muzicale, cântată direct la pian de Ion Butnaru (în travesti) sau de actriţa Geni Macsim, la violină. Toate aceste elemente şi altele nemenţionate aici fac din această premieră un spectacol bine articulat regizoral, discret condimentat pentru gustul spectatorilor care l-au aplaudat cu însufleţire în sala „Amza Pellea” a Naţionalului craiovean. Un plus de descătuşare a imaginaţiei interpreţilor, mai mult dinamism în unele scene care se pretează genului comediei burleşti ori groteşti ar putea ridica şi mai mult cota valorică a acestei agreabile reprezentaţii teatrale cu o piesă de Jean Genet, personalitate de prim rang a dramaturgiei contemporane.