Conducerea / Contact / Echipa / Editura / Fil. Craiova USR     








Proasta creştere în creştere

        de Nicolae Prelipceanu

Îmi amintesc cu oarecare nostalgie genericul sub care-şi punea Octavian Paler, cândva, unele articole, „polemici cordiale”, subliniind astfel necesitatea urbanităţii pentru că simţea tendinţa spre cele violente, suburbane. Între timp, că a mai trecut câtva timp de-atunci, de la polemicile cordiale ale lui Octavian Paler, insulta a ajuns la mare cinste (scuzaţi-mi alăturarea acestor două cuvinte, de fapt, de nealăturat)

Violenţa limbajului e în creştere în zilele noastre pe la noi, mai ales pe reţelele de aşa-zisă socializare. Aici să te ferească Dumnezeu să ai vreo părere care iese din rânduri, adică e altfel decât ceea ce practică practicanţii de pe respectivele reţele, că te alegi cu nişte „’mnezei” şi altele, chiar mai dure, de nu te vezi. Celor curioşi le recomand să spună numai că nu sunt de acord cu exagerările corectitudinii politice, care îşi scoate capul şi pe la noi (că se poate obţine ceva din asta) şi-or să vadă ce se poate profera acolo. Îmi aduc aminte un pasaj din admirabila carte a lui Jaroslav Hašek despre faimosul soldat Švejk. Acesta, cu binecunoscuta-i blândeţe naivă, povesteşte la cârciumă, că n-avea, săracul, internet pe vremea aia, despre o insultă la adresa împăratului, în prezenţa agentului secret Bretschneider. Agentul secret, în speranţa că obţine un ce profit, îl întreabă ce a spus de fapt „jugănarul din Vodnany”, despre care era vorba, despre împărat, iar Svejk îi răspunde că era ceva mult mai rău decât insultele care se spun de obicei la beţie despre împărat (Franz Josef). Bretschneider insistă: „Da’ ce fel de insulte se aduc împăratului, la beţie?” Iar Svejk, sfătos: „Îmbătaţi-vă numai, puneţi să vi se cânte imnul austriac şi veţi vedea ce urmează.” Aşa şi cu Facebook-ul, intră numai şi spune-ţi o părere sinceră despre chestiile care zguduie partea neomarxistă a lumii noastre „şi veţi vedea ce urmează”.

Cândva, repet un lucru pe care toată lumea îl ştie, poate, deja, Umberto Eco a observat că Facebook-ul a deschis calea exprimării publice a oricui. Marele scriitor mai punea un calificativ după acest „oricui”, eu mă abţin, ca şi Švejk, să-l citez. Lucruri care se spuneau la cârciumă sau prin medii închise văd acum lumina (?) internetului, mânjindu-le chiar şi pe cele mai onorabile persoane. Marele medic şi profesor din Clujul de altădată, Octavian Fodor, spunea odată că flatulenţa (el îi spunea pe şleau) miroase urât, dar trece. Ei bine, acum ea nu mai trece şi se încrustează în reţelele de zisă socializare şi acolo rămâne. Flatulenţa persistentă.

Cenzura comunistă nu te lăsa să-ţi spui părerea sau părerile, trebuia doar să-i cânţi în strună partidului unic şi conducătorului său, dacă voiai să te exprimi public. Sigur, se mai strecurau unele şi altele, dar cu mare greutate. Cenzura socială de azi seamănă foarte bine cu strămoaşa ei, uneori chiar prevede lucruri asemănătoare.

În Constituţia României, la articolul 29, Libertatea conştiinţei, se spune: „(1) Libertatea gândirii şi a opiniilor, precum şi libertatea credinţelor religioase, nu pot fi îngrădite sub nici o formă”. Iar la articolul 30, Libertatea de exprimare: „(2) Cenzura de orice fel este interzisă”. Desigur, statul îşi interzice sieşi cenzura, dar nu poate să o interzică cetăţenilor, mai ales de când cu accesul tuturor la Facebook ş.a. E drept, oricine are dreptul să se exprime, deci şi cei cărora nu le convine ce spui. Dar ia să ne întoarcem la articolul 29, paragraful 2: „Libertatea conştiinţei este garantată: ea trebuie să se manifeste în spirit de toleranţă şi de respect reciproc”. Hora: „toleranţă şi respect reciproc”! Păi dacă-ţi faci interlocutorul, sau cum i-o fi spunând celui de pe reţele, porc sau vacă, dacă ceri să nu i se mai permită să se exprime că e prost/ proastă, unde-i respectul reciproc şi, mai ales, ce respect reciproc poţi să mai aştepţi? Că de toleranţă nu mai vorbesc.

Expresia veche pentru educaţie era „bună creştere”. Cine n-o avea era calificat ca fiind „prost crescut”. Deschideţi Facebook-ul şi veţi vedea, nu peste tot, fireşte, că mai sunt, încă, şi excepţii, cum proliferează proasta creştere. Fenomenul e în strânsă legătură cu violenţa, şi ea în creştere, care înfloreşte în patria noastră unde cândva „multe silvae erant”. Şi nu mai „sunt” chiar atât de multe.

Adevăr, polemici cordiale, bună creştere, toleranţă, bun simţ, bun gust, respect, onoare? Ce vorbe depăşite! Reacţionare, n’est-ce pas?

Nr. 12 / 2021
Extazele ludice ale unui lirosof
de Florian Copcea

Calendar al scriitorilor din Filiala Craiova a USR

Câteva idei, răzleţe, despre ideologi
de Gabriel Coşoveanu

Te afli într-o carlingă în zbor (3)
de Gheorghe Grigurcu

Justiţie literară sau maladiile omului politic
de Carmen Teodora Făgeţeanu

Jurnal în pandemie (3)
de Adrian Popescu

Proasta creştere în creştere
de Nicolae Prelipceanu

Istorie şi mit în teatrul lui G. Călinescu
de Toma Grigorie

Arta de a gândi istorii
de Mihai Ghiţulescu

Balada folkistului cătrănit
de Dumitru Ungureanu

In memoriam Nicolae Pârvulescu (1942-2021)

O antologie literară remarcabilă
de Ştefan Vlăduţescu

Când se revarsă liric gheţarii
de Gela Enea

Poeme
de Gabriel Nedelea

Oglindiri critice
de Gabriela Gheorghişor

Nu ştiu dacă poezia a devenit bastonul meu de mareşal, dar sigur e glonţul care mă tot urmăreşte
de Robert Şerban

Linia Kármán
de Andreea Răsuceanu

Poem
de Gela Enea

Poezie
de Ana Săndulescu

Poezie
de Andrei Zbîrnea

Poezie
de Maria Cârstian

Poezie
de Savu Popa

Poezie
de Elena Bălăşanu

Patimile lui Joska
de Haricleea Nicolau

Dans macabru – farsa lui Ionesco
de Daniela Firescu

Prizonier al unei iubiri de-o viaţă
de Viorica Gligor

Poem
de Mihaela Iovan

Reminiscenţele amintirilor şi impresia de fantastic
de Gabriela Nedelcu-Păsărin

Cea mai mică femeie din lume. Proză scurtă 1940–1962
de Clarice Lispector

„Proiectul Cutia Pandorei reflectă conceptul de speranţă, văzut ca un fir cursiv al realităţii şi al prezentului“ – Ioana Flueraşu
de Cătălin Davidescu

© 2007 Revista Ramuri