Războiul ţinut la rece peste 30 de ani s-a înfierbântat brusc şi a izbucnit chiar pe teritoriul fostei Uniuni Sovietice. Căci, în fond, ce e această invazie a Ucrainei altceva decât o provocare aruncată de Rusia lumii civilizate, adică acelei lumi care respectă regulile chiar în războaie? Şi, ca de obicei, ambiţiile conducătorilor de state agresive, fie Germania nazistă, fie Rusia, nu ţin deloc seama de vieţile oamenilor. Nici măcar de acelea ale propriilor militari şi nici de acelea ale civililor căzuţi victime colaterale.

Armamentul acumulat de Rusia în cele vreo patru decenii de război rece se vede pus la treabă în Ucraina. Cu aceleaşi tancuri şi katiuşe, cu aceleaşi MIG-uri şi Suhoi-uri cu care se pregătea URSS-ul să atace lumea liberă, atacă acum Rusia – moştenitoarea (de drept? a) Uniunii Sovietice – o ţară care nu dorea altceva decât să se alăture acelei lumi, fără vreo intenţie agresivă la adresa vechiului stăpân. Acest război care ucide mii şi mii de civili şi face milioane de oameni să-şi părăsească locuinţele şi tot ce au adunat de-a lungul unor vieţi de muncă este purtat cu armele războiului rece. Sigur, alături de acestea mai sunt experimentate şi unele noi, de ultimă generaţie cum se spune, atât de o parte, cât şi de cealaltă. Dacă Ucraina n-ar fi fost susţinută de statele lumii libere, vreo 40 dacă nu greşesc, poate că prevederile Kremlinului s-ar fi adeverit şi acest stat abia întrezărind vag democraţia ar fi trebuit să se predea şi, vorba aia, să intre în rânduri. Adică în rândurile supuşilor Moscovei.

Noi, cei feriţi încă de armele Rusiei (dar pentru cât timp?) ne-am emoţionat în faţa suferinţelor ţării vecine, nu neapărat pentru că le înţelegeam, cât mai ales pentru că ne simţeam posibile următoare victime. Ecoul războiului şi al suferinţelor oamenilor de rând condamnaţi la pribegie de ordinul unui conducător asemănat pe drept cu Adolf Hitler a ajuns repede în toate statele lumii libere, şi ea încă ferită de atacul armatei ruse. A ajuns, iar ajutoarele, după cum ştim, nu au întârziat să vină spre Ucraina. Aşa cum, în timpul celor două mari războaie mondiale cam aceleaşi state au ajutat cu tehnică de luptă Rusia şi apoi Uniunea Sovietică, cu toate că azi ruşii nu ar mai recunoaşte acest fapt istoric.

Dar timpul trece, lunile de război trec şi, aşa cum se întâmplă, oamenii ne-atinşi de război încep să se obişnuiască cu ideea că, undeva, în Est, acesta continuă şi se gândesc să se întoarcă la treburile lor. Dar acest război poate continua, aşa cum ne avertizează experţii militari occidentali, ani de zile, măcinând oraşele şi satele ucrainene, distrugând economia şi ucigând mii şi mii de soldaţi şi mii şi mii de civili. Deci este necesar ca armele şi materialul tehnic să continue să sosească în Ucraina, pentru că, altfel, o spune chiar dl Stoltenberg, costul pentru lumea liberă ar putea fi mai mare. Într-adevăr, cetăţenii americani şi ai altor state care ajută Ucraina cu armament de ultimă oră, pardon, generaţie, au început să se întrebe la ce bun atâtea cheltuieli pentru alţii. Pentru că oamenii de rând nu văd mai departe de lungul propriei familii, al propriului salariu sau venit de altă natură. Numai că, aşa cum spun experţii, dacă Rusia ar fi lăsată să îngenuncheze Ucraina, acesta ar putea fi un semnal că, deşi părea că pierduse războiul rece, îl poate câştiga pe cel fierbinte. Şi, întotdeauna, s-a văzut asta şi altădată în istorie, puterile agresive nu se opresc la o primă cucerire, considerându-se îndreptăţite să-şi continue cursa/ invaziile şi asupra altor ţări.

În fond, nu e un secret pentru nimeni că Rusia se teme ca de dracu’ să aibă graniţe cu lumea liberă, către care năzuieşte Ucraina. Pretextul este că ar putea fi agresată de NATO, când acest pact este unul de apărare. Dar cel care are în cap numai agresiunea nu-şi poate imagina că există şi posibilitatea contrarie. Nu poţi să-l vezi, ca individ, pe altul decât prin ochelarii tăi, pe ale căror lentile sunt imprimate propriile tale convingeri. Iar dictatorul de la Kremlin nu face decât să poarte încă pe ochi lentilele de contact, deci aparent invizibile, montate pe vremea războiului rece. Da, a fost un fel de război între lagărul sovietic şi lumea liberă, un război rece, o teribilă cursă a înarmărilor, pierdută de Rusia, dar aşa perdantă cum e această imensă ţară, ea rămâne un pericol, după cum se vede, pentru orice stat care urmăreşte ieşirea de sub influenţa sa.

Într-un fel – şi îmi pare rău să-i dau dreptate lui Putin – acest război este într-adevăr unul între Rusia ocupată de foştii kaghebişti şi lumea liberă, chiar dacă aceasta nu participă decât cu tehnica de luptă. Nu m-aş hazarda să spun că e Al Treilea Război Mondial, deşi sunt semne că aşa e. În fond, lumea s-a schimbat atât de mult încât nici războaiele nu mai sunt precum cele de altădată...