Vreo cinci ore de bubuituri care ţineau loc de muzică mi-au umplut o bucată de după amiază şi o seară, tocmai când mă pregăteam să cuget adânc (sic) la ce voi scrie azi. N-am putut să aţipesc după masă, dar în schimb, mai târziu, când bubuiturile care ţineau loc de muzică au încetat, mi-am amintit cuvântul de deasupra acestor rânduri. L-am auzit prima oară imediat după Războiul de Data Trecută, părinţii mei vorbeau despre faptul că nemţii le inventaseră ca să-şi hrănească soldaţii trimişi să moară pe fronturi. Surogate de ciocolată, surogate de nu mai ştiu ce, dar mereu surogate, surogate, surogate.
Ei, dar asta a fost demult, Războiul numărul Doi s-a terminat de vreo 78 de ani, naziştii au pierit ori s-au dizolvat în societăţile de după război, în schimb au rămas surogatele. Atunci, imediat după război, îmi aduc aminte, se vorbea despre şi se consuma doar surogatul de cafea. Mai târziu, după ce progresiştii vremii, bolşevicii, se instalaseră şi la noi, nu i s-a mai spus surogat, ci, n-aţi uitat sper, nechezol. Era o glumă, tristă în fond, referitoare la caii care ar fi mâncat, şi ar fi nechezat poate de plăcere după ce ar fi făcut asta, chiar ceea ce li se servea cetăţenilor din cea mai fericită dintre lumi drept cafea. Am scris li şi nu ni, pentru că eu nu beau nici cafea autentică decât rarisim, iar nechezol nu-mi amintesc să fi atins vreodată. Însă cei pentru care cafeaua era obligatorie se mulţumeau şi cu nechezol, aşa cum se mulţumeau şi cu democraţia populară, în loc de democraţie pur şi simplu, fără adăugiri, cum mai târziu au înghiţit şi democraţia originală a domnilor Ilieşti (că erau mai mulţi, chiar dacă numai pe unul îl chema, şi îl mai cheamă, aşa).
Cuvântul a fost înlocuit de altul, mai uşor de înţeles, înlocuitori, dar esenţa e aceeaşi.
Dar iată că surogatul de cafea a dispărut, iar cetăţenii adicţi (cum se spune azi) au de unde alege, dintre cafelele autentice ale lumii. Poate că e singurul aliment (dacă o fi aliment) rămas necorupt, chiar dacă nu mai e sută la sută surogat. Celelalte, laptele, pâinea, untul, carnea preparată, legumele conservate etc. etc. sunt cu toatele pline de adaosuri, care fac din ele ceva foarte apropiat de nişte surogate de lapte, pâine, unt, carne preparată, legume etc. etc. Sare, zahăr, E-uri nesfârşite (căz doară, vorba lui Marius Chicoş Rostogan, tot suntem în EU!) îmbunătăţesc conţinutul alimentelor noastre, dăunând, aflăm asta zilnic pe diverse canale, sănătăţii consumatorilor.
Lumea, se pare, s-a resemnat cu surogatele alimentare, ba chiar s-a antrenat şi pentru înlocuirea produselor din alte zone de viaţă, artistică, de pildă, cu surogate. A fost o vreme când artele se numeau frumoase, Şcoala de arte plastice de azi se numea Şcoala de belle arte, ceea ce însemna, cum v-aţi dat seama, şcoala de arte frumoase. Or, deceniile trecând, şi frumosul, frumuseţea a devenit altceva. De la bube, mucegaiuri şi noroi, frumosul a luat-o în altă direcţie. O luase, în literatura far pentru multe altele, inclusiv pentru a noastră, încă de pe la Baudelaire. Şi, odată calea deschisă, lucrurile au început să progreseze (nu-i aşa?). Că tot suntem în epoca progreselor, care de multe ori sunt cele mai autentice regrese, dacă privim cu atenţie şi, mai ales, fără pasiune pentru una sau alta. Aşa ne-am trezit cu poezele care povestesc în modul cel mai plat şi fără ecou cât de cât liric vieţile unor tineri, cu descoperirea propriului sex, fireşte şi a ceea ce se poate înfăptui cu el. Aflăm, în stil facebook, ce-a mai făcut ieri sau chiar alaltăieri, deşi asta mai rar, că nu mai prea există alaltăieri, totul fiind un acaparator prezent, autorul sau autoarea care se exprimă. Ai zice că, mă rog, pentru un tânăr care se exersează în poezie şi proză e normal, ba chiar bine să-şi exploreze corpul şi viaţa; e drept, o făceau şi alţii, mai demult, dar proiectând toate acestea cumva în alte zări, nu neapărat mai calde, ci, oricum, mai general umane. Dar privirea asta spre buricul propriu, naturală într-un fel pentru artistul cuvântului, cu condiţia de mai sus, a luat locul, fără proiecţia amintită, literaturii.
Graffiti-urile au luat locul picturii. Se nasc Michelangeli şi Leonarzi da Vinci pe stradă (nu se întreba M. Eminescu nu se nasc genii pe stradă şi la uşa cafenelii?) şi umplu pereţii fără apărare sau vagoanele de metrou cu produsele lor proclamate artistice de progresiştii zilelor noastre. Tot citatul M. Eminescu avea un vers care, dacă-mi aduc bine aminte, suna cam aşa: de cântece Parisu-i plin.... O să râdeţi, dar în zilele noastre Bucureştiu-i mai plin de ceea ce înlocuieşte cântecele, bubuiturile, surogate de muzică, violente pentru orice ureche mai sensibilă, într-o societate care, de altfel, a îmbrăcat haina violenţei de multă vreme, decât Parisul.
Surogatele vor fi apărut înainte de Al Doilea Război Mondial, dar atunci s-au răspândit, iar de atunci, iată, tind să ia locul originalelor, celor naturale în toate domeniile.
Cândva, prin 1987, într-un surogat de revistă, intitulat Cântarea României, un linotipist, probabil exasperat de lozincile imbecile ale vremii, ce nici măcar nu ţineau loc de altceva, a cules Tovarăşul Nicolae Ceauşescu a dat indicaţii pentru promovarea boului în toate domeniile de activitate. Şi aşa a şi apărut. Sau poate o fi greşit, că pe orice claviatură, inclusiv pe cea de la linotip, b e lângă n. Cine-ar fi crezut atunci că, peste ani, în vremea democraţiei proclamat reale, dezideratul din acest rând, aşa cum a apărut el, fie şi din greşeală, se împlineşte zi de zi şi ceas de ceas, ca să păstrez o formulă a vremii aceleia.
Şi încă nu m-am referit la surogatele de guvern, de democraţie, de societate etc.