Ca să afli ce se mai întâmplă în lume te uiţi la televizor sau citeşti ştiripesurse.ro. Dar nu-i nevoie nici măcar să citeşti sau să auzi textele noilor formulări ca să-ţi dai seama de accentuata discriminare pe care o suferă cuvintele de altădată, în favoarea unora mai simpluţe, mai puţin colorate, mai puţin sonore, mai pe înţelesul oricui, poate chiar şi al celor desemnaţi cu noul termen analfabeţi funcţional.

Unele formulări mai seamănă cu cele de altădată, încât dacă ai învăţat acasă şi la şcoală cuvintele valabile pe-atunci în limba română literară (ceea ce nu înseamnă limba română a literaturii, ci limba română corectă), mai simţi că te afli în aceeaşi vorbire/ scriere, în aceeaşi naţiune, în aceeaşi ţară, în aceeaşi Europă. Cândva spuneam cu toţii, cei de-atunci, ca explicaţie a unui anunţ prescurtat: „e vorba de...” etc. Era o formă politicoasă de a evita personalizarea informaţiei sau a bârfei respective. Căci, deseori, informaţiile între cunoscuţi ţineau mai degrabă de bârfă decât de ştire. Lasă că orice ştire poate deveni o bârfă, dacă nu se referă la tragedii precum cele care se desfăşoară în zilele noastre la foc automat, chiar când nu e vorba nici de Gaza, nici de Kursk... Între timp, când individul-masă mai vrea să anunţe ceva, de la buletinele meteo la numărul victimelor în groaznica inundaţie din sud-estul Spaniei, alege (ăsta e alt cuvânt sine qua non!) să ne informeze în continuare, după enunţul scurt, „e vorba de...” a devenit „vorbim de/ despre...”

„E vorba de...” era valabil, aşa, în general, „vorbim de...” e mai personalizat, în măsura în care masa poate ţine loc de persoană într-o lume suprapopulată şi, de fapt, colectivistă. Adică, exact aşa cum le repugna celor cărora partidul unic voia să le impună aşa-zisa gândire colectivă, sub care se ascundeau directivele şi indicaţiile Marelui Frate.

M-am oprit la această formulă pentru că ea se face tot mai auzită de câte ori vrei să mai ştii pe ce lume te găseşti, ba chiar şi pe aceea pe care te vei găsi, dacă vreun nou tsunami de sus în jos nu te va lovi. Pentru că la prognozele meteo, de pildă, „vorbim de/ despre” poate căpăta şi forma de viitor, „vom vorbi de/ despre”, ceea ce accentuează ridicolul oricum prezent în subtextul formulei.

Oricât ar fi priceput reporterul român de televiziune într-ale limbii sale, materne sau de altă natură, însă, cuvântul deocamdată, cândva folosit în mod frecvent, pare a fi fost declarat verba non grata.

Dacă, de pildă, o reporteriţă intrepidă (sic!) sau un reporter intrepid (sic!), nu dăm nume, persoane foarte cunoscute, vor să spună că în momentul informaţiei nu s-a curăţat nici măcar jumătate din gunoiul adus de tsunamiul căzut din cer asupra regiunilor Alicante şi Valencia, nu spune că deocamdată nu se ştie cât va mai dura sau că în momentul de faţă nu se ştie unde vor înnopta cei ale căror case au fost distruse, spune textual că „momentan cei care...” etc. Orice deocamdată a fost înlocuit de momentanul urbi et orbi. La noi (sic!). Lazăr Şăineanu, în faimosul său (cândva!) Dicţionar universal al limbei române, apărut la Editura Scrisul Românesc, „fost Samitca”, definea astfel cuvântul deocamdată: „adv. Pentru moment. [Lit.: de data asta].” În timp ce momentan avea ca prim înţeles „care durează numai un moment.// pentru moment, deocamdată.” Prin urmare, aceste două cuvinte au o sferă semantică similară. Păi atunci, o să spuneţi, ce e rău că a dispărut din limba presei de informaţie, ba chiar şi a celor care-şi iau inspiraţia gândurilor numai de-acolo, unul dintre termeni? „Curat ce e rău, coane Nicule/ Fănică/ etc.!”, parcă-l şi aud pe Pristanda, modelul atâtor şi atâtor oameni de azi care „altele au ei în sufletul lor...”, dar sunt siliţi să se prefacă a fi de acord ba cu unii, ba cu alţii, după cum bat vântoasele politice, cele care ignoră faptul că de fapt (sic!) tot ce se întâmplă, inclusiv propriile victorii ale inspiratorilor nenumăratelor Pristandale este valabil doar pentru moment, deocamdată sau, mă rog, dacă preferaţi, momentan.

Nici dicţionarele mai recente, enciclopedice sau nu, nu definesc altfel ambele cuvinte în, să zicem, discuţie, momentan şi deocamdată, chiar dacă adaugă mai multe fraze la explicarea lor. Că, nu-i aşa, în cazul puţin probabil, vorba formulei aviatice, în care un semi-analfabet funcţional ar deschide opusul respectiv, să aibă parte măcar de o semi-înţelegere a termenilor.

Sigur, dispariţia unor cuvinte nu e o tragedie în ochii unora, dar în ai altora ea e similară, într-un fel, cu dispariţia unor suflete sau chiar posibile gânduri/ posibile gândiri. Pentru că o fi limba română patria lui Nichita Stănescu sau a celorlalţi care o utilizează, dar ea e şi sursa unor nuanţe, a unor simţiri şi, poate, în cele din urmă, a minţii celor care-o vorbesc. Or, reducând limba reduci şi mintea, care nu mai e silită să funcţioneze când aude o formă a unui cuvânt sau alta.