Imediat după anunţarea rezultatelor reale ale alegerilor recente pentru preşedinţie, dl Adrian Năstase a prins glas. Supărat, ca şi alţii dintre perdanţi, pe românii din străinătate care au votat majoritar cu Traian Băsescu, dl Năstase are chiar o propunere pentru remedierea situaţiei: votul acestora să nu aibă aceeaşi pondere. Adică să fie unul consultativ? Aşa, ca să vedem ei cu cine sunt? Sau să-i punem câte doi pe-un vot, ca să le înjumătăţim opinia?

Parcă am mai auzit ceva asemănător acum exact douăzeci de ani, când au vrut să candideze la preşedinţie Ion Raţiu şi Radu Câmpeanu, proaspăt întorşi din străinătatea unde se feriseră de efectele distrugătoare ale regimului comunist. Formula „n-au mâncat salam cu soia” ca noi a căzut între timp în derizoriu, dar vedeţi că ea scoate capul când ţi-e lumea mai dragă (vorba vine, că numai dragă nu-ţi poate fi ea, cu un preşedinte ales cu 0,67 de procente în plus).

Dl Frunda György ne informa că în Ungaria nu poţi vota pe o listă specială decât dacă anunţi din timp, la circumscripţia ta, că în ziua votului vei lipsi de-acasă şi unde anume vei fi, ca să-ţi fie transferate datele şi să poţi vota acolo. Mă rog, ceva birocraţie în plus nu strică, dar cred că toţi cetăţenii români aflaţi pentru perioade îndelungate sau definitiv în străinătate nu stau acolo incognito, că altfel nu ar avea dreptul să mai voteze. Apoi, dacă s-ar aplica propunerea absurdă, făcută într-un moment de disperare de către dl Adrian Năstase, ar însemna că avem cetăţeni români de două categorii. Sau ar trebui, pur şi simplu, să le fie retrasă cetăţenia celor plecaţi, ca să nu ne mai tulbure pe noi atunci când, iarăşi ca acum 20 de ani, căutăm să votăm liniştea. Liniştea asta pare o obsesie recurentă la români. Vă mai amintiţi de „un preşedinte pentru liniştea noastră”, contemporanul salamului cu soia? Dl Mircea Geoană a fost împins de cei care-i trăgeau sforile pe un făgaş deja săpat adânc şi era cât pe-aci să şi iasă la vot. Sigur, dl contracandidat de la PSD-PNL nu-şi făcuse studiile la Moscova ca primul „preşedinte pentru liniştea noastră”, ci dimpotrivă. Dar când a fost la o adică, tot la Moscova a dat fuga să ia niscai indicaţii preţioase, aşa preşedinte de Senat şi membru al CSAT din România cum era. Cercul deschis de dl Ion Iliescu acum cine ştie câte zeci de ani se închidea cu vizita dlui Mircea Geoană.

Dar dacă stăm să ne gândim mai bine, propunerea dlui Adrian Năstase de doi pe-un vot n-ar fi fost decât pandantul victoriei de două ore a cuplului Mircea Geoană – Crin Antonescu. Că ridicau amândoi braţele-n sus, strâns uniţi în jurul procentului de la exit-poll de parcă ar fi câştigat împreună concursul. Deci, pentru românii din străinătate juma de vot, dar şi pentru dnii menţionaţi cu numele lor mai sus, tot câte jumate, de victorie de data asta. Puţină răbdare nu le-ar fi stricat, să o recunoaştem. Ca să nu mai spun că dl Mircea Geoană trebuia să-şi asume singur victoria, chiar mulţumindu-i celui care i-o adusese. Nu-i vorbă că ar mai fi trebuit să fie vreo doi-trei cetăţeni români cu braţele pe sus, în scena victoriei, dacă învingătorul voia cu tot dinadinsul să contrazică eterna ingratitudine omenească şi să fie, dimpotrivă, recunoscător celor care-l aduseseră în această situaţie. În fine, astea sunt amănunte.

Am menţionat în altă parte ce credeam că ar fi trebuit să facă dl Traian Băsescu imediat după ce a fost proclamat de către Curtea Constituţională preşedinte reales. Repet, pe scurt, să scape de toţi aceia care l-au băgat în rahat, scuzaţi, în timpul campaniei, pretinzând că, dimpotrivă, îl scoteau de-acolo. Şi-apoi puţină distanţă faţă de dna Elena Udrea şi alte asemenea ghiulele legate de piciorul dlui preşedinte n-ar strica. Dar iată că dna Udrea, în loc să fie trecută la locul ei în banca repetenţilor, primeşte un minister mai amplu, cu dublă funcţie, de dezvoltare (!) şi turism (!). Cât despre schimbarea Parlamentului prin referendum, suntem cu toţii de acord că acesta conţine foarte multe persoane al căror loc ar fi în altă parte, unii exact la polul opus, dar povestea cu unicameralul şi reducerea numărului parlamentarilor nu e deloc o garanţie că vor pleca exact cei care ar trebui să plece. Parcă văd că figurile sinistre ale acestui parlament bicameral se vor eterniza şi în cel monocameral, în schimb vor dispărea şi bruma de persoane onorabile care aşa, cu 470 de parlamentari, se mai strecurau înauntru. Se spune, în asemenea cazuri, că odată cu apa arunci şi copilul spălat. Teamă mi-e că, în cazul nostru, o să se arunce numai acesta din urmă şi apa murdară va rămâne la locul ei.

Dar dacă tot se reformează, în sensul cel mai strict, Parlamentul patriei, atunci de ce să nu se facă şi alte remedieri. Şi dacă tot e vorba de minoritatea care ar avea, în viziunea dlui Năstase, dreptul la doi pe-un vot, de ce să nu avem şi noi, cei care citim cărţi, dreptul la reprezentarea în Parlament, ca minoritate încă activă în viaţa acestei ţări. Replica despre cei care, deşi au citit cândva o carte, sunt acolo e neavenită: ei reprezintă partide, nu pe noi, ceilalţi letraţi. În fond şi dl Varujan Vosganian e în Parlament, dar domnia sa nu-i reprezintă, ca la începuturi, pe armenii din România, ci pe cetăţenii care susţin PNL. Aşa şi cu cititorii de cărţi, ca să dau o definiţie simpluţă intelectualilor. Căci, dacă dl Sever Voinescu e în Parlament, domnia sa nu e acolo ca reprezentant al intelectualilor, ci ca pedelist, chiar dacă uşor nemulţumit de manevrele reprobabile ale conducerii partidului său, în unele cazuri. De ce să aibă dreptul la reprezentare toate minorităţile, pe criterii etnice, şi să nu aibă dreptul la reprezentare şi celelalte, pe criterii intelectuale. De pildă, analfabeţii. Sau nu, că din ăştia, reali, sunt destui, îi auzim în fiecare zi stâlcind „de la cea mai înaltă tribună”, vorba înaintaşului lui Ceauşescu, limba română, pe care ar fi chemaţi să o apere, presupunându-se că deputaţii şi senatorii sunt – măcar ei – patrioţi.

Cât despre votul celor din afara ţării, cine ştie dacă de departe se vede mai bine sau mai rău? Până la judecarea proceselor pe care le are pe rol, dl Adrian Năstase poate lucra serios la legea lui „doi pe-un vot”. Noi am putea să-i furnizăm date şi despre legea cealaltă, a reprezentării şi altor minorităţi decât cea naţională. Asta dacă tot vrem să ne conformăm trendului epocii (na, că am scăpat-o şi eu!), care cultivă cu atâta asiduitate diferenţa, egalitatea de şanse pentru toţi. Păi atunci să aibă o şansă, măcar una, şi cei care, în loc să se îmbogăţească, şi-au tocit coatele pe tratate şi alte cărţi de învăţătură. De ce să nu aibă şi aceştia o şansă. Fie şi aşa, „doi pe-un vot”, dar să se simtă şi ei intraţi în joc. Poate că n-ar fi rău pentru ţara aceasta şi chiar pentru cetăţenii ei care nu se omoară citind.